premium

Epoca împăratului Iustinian și destrămarea frontierei dunărene

Una dintre cele mai importante politici ale împăratului Iustinian, care a domnit timp de aproape patru decenii (527-565) a fost reprezentată de dorința sa de a securiza frontiera dunăreană, astfel încât să fie impenetrabilă în fața atacurilor triburilor din nord. Cu toate acestea, barbarii au continuat atacurile, procurându-și singuri bunurile de care au fost privați prin fortificarea Dunării.

Deși armatele sale au făcut față incursiunilor triburilor de la nord de Dunăre, în iarna 558-559 a avut loc cel mai important atac asupra Imperiului Roman din epoca lui Iustinian. Kutrigurii, un popor hun, sub conducerea lui Zabergan, trec Dunărea pe timpul iernii, acțiune înlesnită de faptul că fluviul era înghețat. În martie 559, aceștia ajung la porțile Constantinopolului, fiind înfrânți, într-o luptă decisivă, de generalul Belisarius. Citeste mai mult

Petre de pe ulciorul Capidavei

La Capidava a fost descoperit un obiect unic prin vechimea și importanța lui. Un ulcior pe care este inscripționat cel mai vechi nume stră-românesc: Petre. Este cea mai importantă piesă pentru Capidava acest un vas bizantin, marcat cu litere cursive grecești. A fost descoperit în anul 1967 de către un țăran din Topalu pe care îl chema tot Petre. Este posibil ca olarul, știutor de carte, să-și fi inscripționat ulciorul dar și mai probabil pare că este vorba despre Petre, patronul spiritual al pescarilor. Vasul datează din secolul al 10-lea și îi lipsesc torțile și o parte a gâtului. Citeste mai mult

Capidava romană

“Romanii aveau o relație extraordinară cu natura, erau foarte organizați și pragmatici în sensul că aveau nevoie de puncte cu vizibilitate maximă. Închipuiti-vă că între Capidava și cea mai apropiată cetate importantă în amonte de la Axiopolis, de la Cernavodă sunt 18.000 de pași, vreo 18 mile, adică 25 de km. De la Capidava până la Carsium, adică Hârșova, în aval sunt iarași 18.000 de pași. Între aceste cetați existau puncte de observație, tot felul de turnuri, un sistem de semnalizare în caz de pericol cam cum funcționa cel din Stapânul inelelor, în așa fel încât pe mal, din fortificație în fortificație, se transmitea semnalul luminos în caz de pericol. Un sistem cu făclii și vedem lucrul acesta marcat chiar pe Columna lui Traian” ne explică profesorul Ioan Carol Opriș. Citeste mai mult

Athanaric, rege al goților

În nordul Daciei, prin Carpații Slovaciei de astăzi, locuiau gepizii, tot neam germanic. În afară de aceștia, mai locuiau în Dacia și alte două neamuri germanice: victoalii și taifalii, în Oltenia și Banatul de răsărit. Acum incursiunile goților sunt periodice, fiind cunoscuți după anul 332 în calitate de federați ai imperiului în Câmpia Munteniei, statut pe care îl vor păstra până la împăratul Valens. Se cunoaște că Athanaric, regele goților de apus (thervingi sau vizigoți), organizează persecuții împotriva creștinilor existenți printre goți și în sânul populației autohtone. Nereușind însă să se opună presiunii hunilor, Athanaric se refugiază în Carpați, în țara Caucaland, iar de acolo la Constantinopol. În goana lor către ascunzătorile naturale ale munților, goții au pierdut lâgă Buzău, la poalele dealului Istrița, lângă satul Bădenii de Jos sau Pietroasa, tezaurul de aur, „cloșca cu puii”, și din care o verigă purta inscripția în rune gotice: „guthâni ocwi hailag” – „lui Odin patria sfințită”. Așadar, în 375 aveau să năvălească hunii care pun capăt dominației goților și silind cea mai mare parte a lor să plece din Dacia. Citeste mai mult

Organizarea militară bizantină la Dunăre în secolele X-XII

În urma retragerii de la frontiera dunăreană, în imediat primele decenii din secolul VII, în contextul atacurilor avarilor și a slavilor și a nevoii de a concentra forțele rămase în Asia Mică și după constituirea Bulgariei în 680-681, Imperiul Bizantin, într-o anumită măsură a continuat să exercite control asupra fluviului, în contextul operațiunilor navale care se desfășurau contra Bulgariei. În ceea ce privește situația Noviodunumului (Isaccea) există posibilitatea ca aceasta să fi rămas un port accesibil navelor bizantine o parte din timp și după abandonarea limesului, iar în acest sens putem să amintim și Carsium (Hârșova). Citeste mai mult

Soldați daci din trupele auxiliare romane în Egipt

O tema sensibilă în istoriografia românească o reprezintă soldații daci aflați în trupele auxiliare romane, în deșertul oriental al Egiptului și prezența militară romană a acestora în deșertul Egiptului care se întinde între Nil și Marea Roșie. Atenția pentru această tematică se apleacă atât asupra surselor secundare, materiale bibliografice, cât și asupra surselor primare, în special deoarece în cea din ultima categorie s-au descoperit din ce în ce mai multe informații folositoare pentru a cunoaște mai bine acest subiect. În acest sens, merită amintite unele categorii de documente importante, care stau la baza cunoașterii unui cumul de informații fascinante, și anume diplomele militare și ostraca. Ostraca reprezintă cioburile înscrise, în special pictate, precum papirusul din Egipt. Citeste mai mult

Poveștile Curții Domnești din București

Curtea Domnească a fost construită din porunca lui Vlad Țepeș acum mai bine de 550 de ani. A fost distrusă de turci, a trecut prin incendii, asedii, inundații, cutremure, dar din 1659 de când a fost complet rezidită de către Matei Basarab a devenit resedință domnească permanentă. În interior se vad încă straturile de construcție aferente fiecărei epoci.

Multe s-au scris și s-au spus despre Curtea Domnească, dar acum nu ne interesează toată înșiruirea de nume și date, ci o poveste anume, o poveste mai puțin cunoscută dar una dintre cele mai dramatice și cutremuratoare din istoria noastră. Este povestea a doi oameni, a unui cuplu, soț și soție, altminteri oameni de cultură, mari ctitori și viteji, dar la fel de cruzi, uneltitori, de răzbunători și dornici de a conduce destinele celor din jurul lor și pe cele ale țării: este vorba despre Mircea Ciobanu și soția sa, Doamna Chiajna. Mircea Vodă, a fost numit Ciobanu pentru că vindea oi la Istanbul. El a avut trei perioade de domnie în Țara Românească, începând cu anul 1545 și a fost căsătorit cu fiica lui Petru Rareș, Doamna Chiajna. Citeste mai mult

Aurul dacic, mit sau adevăr

O mare obsesie îi bântuie pe istorici, arheologi și pe cei pasionați de misterul aurului dacic! Chiar a existat el în asemenea cantitate? Mai există comori nedescoperite? Unde ar putea să fie ele ascunse? Tezaurul lui Dacebal a existat cu adevărat? A salvat aurul dacic Imperiul Roman? Multe întrebări la care nu am reușit să răspundem pe deplin. Dar să vedem în primul rând, dacă și cât aur a existat pe vremea dacilor și de unde provenea el.

Dr. Ernest Oberländer–Târnoveanu, numismat, arheolog și istoric, directorul Muzeului Național de Istorie a României consideră, studiind toate izvoarele istorice cunoscute, că aurul capturat de romani din Dacia a fost de circa 250 de tone și o cantitate de 10 ori mai mare de argint, pentru că în antichitate și în Evul Mediu, raportul obișnuit dintre aur și argint era de minimum 1 la 10, deci la o tonă de aur trebuia să fi fost produse cel puțin 10 tone de argint. Însă izvoarele vorbesc numai de partea fiscalizată a prăzii de război, armata romana și statul roman aveau legi foarte precise despre cum se împarte prada, pentru că 20 la suta revenea împaratului adică statului și restul era împărțit proporțional, între ofițeri și soldați. Citeste mai mult

Zsofia Torma – prima femeie arheolog

Chiar dacă activitatea Zsofiei Torma a fost în mare parte ignorată de către colegii ei maghiari, în afara granițelor aceasta a fost mai apreciată de specialiști precum: Arthur John Evans, Moriz Hoernes, Ludwig Lindenschmit, John Lubbock etc., ca dovadă pentru acest lucru avem corespondența de la acea vreme dintre aceștia. Soția arheologului Hampel József, pe numele său Polyxena Hampel redactează un articol în săptămânalul „Vasárnapi Újság” unde descrie viața Zsófiei în două cuvinte: ,,muncă și sacrificiu de sine, cea mai mare calitate a ei constând în feminitatea ei pură și mai puțin în activitatea științifică”.[2] Această scurtă caracterizare este foarte ilustrativă pentru personalitatea Zsófiei. Modestia și implicarea în ajutorarea celorlalți este văzută ca un sacrificiu însă acest lucru a fost făcut cu dăruire fără a uita responsabilitățile si îndatoririle unei femei. Citeste mai mult

Dacii liberi din Muntenia și dacii vestici

În ceea ce îi privește pe dacii liberi din Muntenia, istoricii români spun că zona muntenească a avut un statut aparte față de alte teritorii romane din afara provinciei Dacia, deoarece a fost temporar stăpânită de romani și continuu supravegheată, astfel că nu a putut să ofere locuitorilor ei aceleași condiții de dezvoltarer pe care le aveau dacii liberi din Moldova. Dacă își puteau permite carpii să facă incursiuni în imperiu și să reclame subsidii de la romani, nu același lucru îl puteau face frații lor din Muntenia. Dacii liberi de aici se identifică prin cultura Militari-Chilia dezvoltată în Latene-ul geto-dacic, reprezentând cultura materială a geto-dacilor din Muntenia și Câmpia Română, fiind o cultură unitară atât sub aspect material cât și cultural. Astfel, purtătorii acestei culturi aveau așezări precum cele amintite mai sus în cazul carpilor și costobocilor, compuse din locuințe de suprafață și bordeie, practicau același ritual funerar – incinerația, având ca ocupație principală metalurgia fierului. Ceramica geto-dacilor din Muntenia indică pe de o parte tradiția Latene-ului geto-dacic, iar pe de altă parte, o puternică influență romană. Soldații care păzeau castrele și capetele de pod de pe linia transalutană, stabiliți mulți dintre ei ca veterani în zonă, au contribuit, alături de alte influențe, la propagarea în teritoriu a culturii romane și la acomodarea dacilor liberi munteni cu limba latină, unii dintre daci chiar învățând scrierea și vorbirea latină. Istoricul Adrian Bejan chiar afirmă faptul că în Muntenia procesul de romanizare s-a desfășurat paralel cu cel din Dacia romană. Populația de aici era familiarizată cu civilizația romană încă înainte de ocuparea Daciei, iar sudul Munteniei a rămas în stăpânirea romană până în secolul VI d.Hr.. Aici produsele romane sunt mai numeroase și mai variate decât în Moldova: importuri ceramice, fibule, monede izolate dar și tezaure, statuete de bronz, influența romană apărând și în tehnica locală a ceramicii. Citeste mai mult

error: Continutul este protejat!