Istorie Veche

În luna aprilie, Muzeul Municipiului București a găzduit un eveniment deosebit dedicat civilizației sării. Vernisajul expoziției „Civilizația sării. Tehnologii, instalații și unelte milenare conservate în lemn” a avut loc la Palatul Suțu, oferind publicului o incursiune fascinantă în lumea tehnologiilor și uneltelor pre- și proto-istorice utilizate în exploatarea sării.

Intrarea la expoziție a fost liberă, iar vizitatorii au avut ocazia să descopere cele mai vechi instalații de lemn din sudul și sud-estul Europei, expuse pentru prima dată la București. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni, iar curatori ai expoziției au fost Dr. Dan Pîrvulescu, director adjunct, Dr. Vasile Opriș, șef Secția Istorie – Muzeul Municipiului București, și Dr. Valerii Kavruk, manager – Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni. Citeste mai mult

Aceste mori mobile au fost găsite în mai multe situri aparținând vârstei târzii a epocii fierului. De cele mai multe ori au fost descoperite în spațiul domestic al locuințelor sau fără a avea un context arheologic concret. Alături de alte indicii identificate arheologic, acestea sunt obiecte palpabile ale activităților de procesare a cerealelor pentru a fi transformate în făina din care se cocea pâinea în cuptoarele menajere.

Deși sunt menționate ca descoperiri în diverse publicații, contextul arheologic al acestor, să le spunem „zone de lucru” pe lângă locuințe, nu a fost tratat mai riguros. Știm astăzi că sunt frecvente atât în spațiul cetăților din Munții Orăștiei, cât și în restul așezărilor din Dacia, dar informația se rezumă la atât.

Ideea morilor manuale rotative (mola versatilis) este originară din vestul Mediteranei (Peninsula Iberică), iar în oicumena Latène a fost răspândită de către celți.

Vasile Pârvan spunea că „celții și ceilalți locuitori ai Europei centrale n-au imitat întocmai râșnița greco-italică rotativă, ei au creat anume tipuri particulare, în care în special meta nu era așa de convexă ca în sud, iar catillus (partea rotativă de deasupra) avea un profil destul de variabil”.

În colecția de arheologie a Muzeului Municipiului București se află numai o parte din ceea ce forma o asemenea moară rotativă, fără a cunoaște contextul arheologic sau locul de proveniență. Râșnița avea două părți ce se suprapuneau: catillus (partea superioară, mobilă) și meta (partea inferioară, fixă). În timp ce piatra superioară era rotită, cerealele împrăștiate prin centrifugare, erau măcinate și cădeau sub formă de făină pe părțile laterale, cu siguranță amestecate și cu unele mici particule de piatră.

În cazul nostru se păstrează doar partea catillus, realizată dintr-o rocă sedimentară și având forma unui trunchi de con. Boabele sau semințele care urmau să fie râșnite erau turnate printr-un orificiu central cu formă treflată, piatra mobilă era acționată de o pârghie din fier fixată într-un orificiu dispus lateral, iar cea fixă era atașată unui suport.

Menționăm ca importante descoperiri: în siturile dacice de la Tilișca (județul Sibiu, Transilvania) într-o „locuință-atelier” și în cetatea de la Ardeu (județul Hunedoara, Transilvania); în teritoriul ocupat de celții scordisci, în situl de la Židovar (districtul Banatului de Sud, Serbia), unde au fost descoperite trei asemenea mori rotative în nivelul arheologic, fără a avea dovezi concludente ale prezenței unei locuințe aflate în proximitate.

Sursa:
Dr. Sorin Cleșiu, arheolog
Biroul Arheologie Preventivă și Sistematică, Secția Istorie Muzeul Municipiului Bucuresti Citeste mai mult