Conflictele de la Dunărea de Jos
În contextul deplasărilor populațiilor nordice către sud (goți, vandali, gepizi, taifali), au existat numeroase conflicte în Dunărea de Jos în perioada împăratului Dioclețian.
În jurul anului 291, o coaliție dintre goți și taifali a purtat lupte împotriva vandalilor și gepizilor “o altă parte a goților, la care s-a adăugat și o ceată de taifali, năvălesc împotriva vandalilor și gepizilor”. De observat politica de divide et impera a lui Dioclețian – “ în tezaurul de la Șimleul Silvanei […] există și două monede de aur emise de către augustul Maximianus Herculius în 293-294, dăruite regelui gepid din perioada respectivă”. Cu aceste daruri, împăratul încerca să crească ura dintre populațiile de la nord de Dunăre, pentru ca acestea să nu creeze coaliții care ar putea da bătăi de cap în ceea ce privește apărarea graniței imperiului.