premium

Mahaira și Rhompaea – arme mai puțin cunoscute ale tracilor

Puțin cunoscute însă des întâlnite în lumea tracilor și apoi a dacilor, romanilor și grecilor, armele care au înscris Tracia în rândul popoarelor războinice se înregistrează ca obiect de studiu al multor istorici dornici să pătrundă mentalitatea militară a popoarelor antice. Reconstituirea aspectelor militare ale civilizației tracice oferă un amplu tablou al gândirii războinice în spațiul ocupat de această populație, al dezvoltării artei militare și al profilului războinicului trac. Acest luptător notoriu în epocă, s-a distins nu doar prin temperamentul vulcanic, ci și prin preferința pentru săbiile și pumnalele curbe fapt ce l-a individualizat în panoul-mozaic al luptătorilor Antichității, caracteristici rămase mai apoi în conștiința și metoda de luptă a dacilor. Citeste mai mult

Așezările romane din Dacia – spațiul rural și spațiul urban

Primul împărat din afara Italiei urcat pe tronul Imperiului Roman a fost Marcus Ulpius Traianus. Acesta s-a bucurat de o pregătire militara temeinică datorită ascensiunii tatălui său care pe timpul lui Nero a guvernat Baetica. Odată cu venirea lui Imperator Caesar Nerva Traianus Augustus la tron s-a instaurat o perioadă de progres în istoria Imperiului Roman. El a fost inițiatorul unor serii de reforme pe care le regăsim atât în planul economic cât și pe planul social.

Statuia lui Traian din Colonia Ulpia Traiana, parcul arheologic Xanten

Pentru a înțelege cât mai bine situația economică, socială și etno-culturală se cuvine să poposim asupra cunoașterii condițiilor de habitat și ale tipurilor de așezări prezente în provincia romană Dacia. Conform toponomiei antice a provinciei, toponomie destul de redusă, se găsesc cu aproximație 80 de denumiri de așezări. Desigur, numărul acestora era mult mai mare, cele mai numeroase așezări fiind cele rurale, dar alături acestora s-au dezvoltat și câteva centre urbane.  Pe de-o parte în așezările rurale se găsește cea mai mare parte a populației, în special populația autohtonă. În timp ce pe de altă parte, surprindem așezările urbane cu populație axată pe o viață meșteșugărească, politică și culturală activă. Este de la sine înțeles faptul că în mediul urban se întâlnesc și coloniștii, dovadă fiind desele menționări în inscripții. Citeste mai mult

Conflictele de la Dunărea de Jos după retragerea aureliană

După retragerea administrației și armatei din Dacia Romană, aceasta a ieșit din granițele Imperiului Roman.Cu toate acestea, majoritatea populației daco-romane a rămas în provinciile dacice. Totuși, continuarea procesului de romanizare după retragere este dezbătut de mulți istorici: “acest eveniment de o importanță excepțională pentru istoria poporului român și a romanității danubiene a provocat în istoriografia modernă cunoscuta discuție în jurul problemei dacă în Dacia a rămas sau nu o populație romanică.” Citeste mai mult

Prima școală românească și Negru Vodă

Când ne gândim la prima școală românească, ne vin în minte două imagini: una a unei școli cum vedem astăzi și alta a hărții României. Ei bine, România nu a fost întotdeauna cum o vedem acum pe hartă, ci a fost formată din unirea, cu multă trudă și sacrificiu, a celor 3 țărișoare despre care am învățat la istorie: Țara Românească, Moldova și Transilvania.

Prima școală românească: unde se află

Prima școală românească se află în Șchei, județul Brașov, în curtea unei biserici numite Biserica Sf.Nicolae. Această biserică fost ridicată în 1495 de către voiedoul din acea vreme, dar și cu ajutorul a 32 de domni ai Țării Românești și ai Moldovei, cu sprijinul deosebit al fiicei țarului Petru  cel Mare, Elisabeta Petrovna și mai târziu cu donație din partea lui Neagoe Basarab 1521. Citeste mai mult

Invaziile barbare trec și pragul Daciei

Prin acest articol, ne dorim să aducem în atenția cititorului o mică incursiune în istoria Daciei romane din perioada veacurilor II-VIII, urmărind a surprinde urmele lăsate de diferitele și tumultuoasele porniri barbare înspre teritoriul Daciei încă de dinainte de retragerea aureliană. Ni se nasc așadar două întrebări la care ne vom strădui să aducem un răspuns bine documentat, anume, a fost Dacia un teritoriu de interes pentru migratori sau era folosită doar ca spațiu de tranzit spre partea occidentală a Imperiului Roman, care sunt urmările lingvistice, toponimice, artistice și religioase ale trecerii și staționării acestor popoare în cultura daco-romanilor? Acestor întrebări s-au oferit a da răspuns istorici precum A.D. Xenopol, Mihai Bărbulescu, Constantin Giurescu, și nu numai. Vă invităm așadar, în amplul și interesantul itinerariu al nomadului atras de fața aurită a Imperiului Roman. Citeste mai mult

Pe urmele dacilor liberi

Suntem aici de mii de ani
Pământ, dospind părinți și frați,
Nuntind cu tracii prin Balcani,
Horind cu dacii prin Carpați
S.C. Răduică


Destinul dacilor sub stăpânirea romană  i-a preocupat în mod constant pe istoricii români, ceea ce a făcut ca numeroase lucrări de calibru să cunoască lumina tiparului. Prin studiul de față ne dorim să dăm atenție acelei părți a populației dacice care a făcut tabără separată față de dacii aflați sub stăpânirea ori supravegherea romană, anume dacii liberi, urmărind să subliniem care sunt granițele teritoriale rămase sub conducerea autohtonilor, tipul de viață, interacțiunea cu alte popoare migratoare, influențele și relațiile cu romanii. Citeste mai mult

Retragerea aureliană și destinul daco-romanilor după 271

Observăm că actul retragerii nu înseamnă momentul final al romanizării, ci asistăm în fapt, de la jumătatea secolului III și până la invazia hunică, la o „epocă romană târzie”, perpetuându-se așadar o „romanitate fără imperiu” prin populația daco-romană latinofonă, ce-i drept, mai modestă de acum înainte, după retragere, limba dacică strămoșească neluând locul latinei ci dimpotrivă, latina face progrese teritoriale. Din perspectivă militară, linia Dunării își păstrează vechea importanță strategică prin seria de capete de pod din câmpia nord-dunăreană, de la mare până la Porțile de Fier ale Transilvaniei. Expediții victorioase la nordul Dunării ale împăraților Galerius (domnie 305-311), Constantin cel Mare (domnie 306-337) și Valens (domnie 364-378), au menirea de a fixa pe vizigoți la răsărit de Carpați și instalarea controlului imperial pe cea mai mare parte a Câmpiei Române, control ce se menține doar până la prăbușirea echilibrului politic din Europa Răsăriteană provocată de invazia hună în 376, politica imperială redevenind activă la N de Dunăre după părăsirea scenei de către huni în 454. Citeste mai mult

Petre de pe ulciorul Capidavei

La Capidava a fost descoperit un obiect unic prin vechimea și importanța lui. Un ulcior pe care este inscripționat cel mai vechi nume stră-românesc: Petre. Este cea mai importantă piesă pentru Capidava acest un vas bizantin, marcat cu litere cursive grecești. A fost descoperit în anul 1967 de către un țăran din Topalu pe care îl chema tot Petre. Este posibil ca olarul, știutor de carte, să-și fi inscripționat ulciorul dar și mai probabil pare că este vorba despre Petre, patronul spiritual al pescarilor. Vasul datează din secolul al 10-lea și îi lipsesc torțile și o parte a gâtului. Citeste mai mult

Narses, draconarius al sciților

Conform lui Alexandru Madgearu în lucrarea Militari ,,sciți” și ,,daci” în Egipt, Italia și Palestina în secolele VI-VII p.Chr,  este prezentată ipoteza unei unități militare, care a fost alcătuită din militari recrutați din provincia Scythia. Acest fapt reiese din numeroasele atestări documentare  pe papiri descoperiți în Egipt. Aceștia conțin informații din diferite sfere de interes precum: social, politic, militar, economic etc. Astfel, autorul analizează opt papiri datați în secolul al VI-lea ,,care atestă o unitate de ,,sciți”. Întinderea cronologică a acestor papiri începe cu cel mai vechi, datând anii 546-548 cu proveniență din satul Aphrodites, de lângă Antaiopolis din Egiptul de Mijloc, iar cel mai recent care datează din 567-570, din Antaiopolis. Este interesant de menționat faptul că din această serie doar un singur papirus are o datare mai largă, iar acesta cuprinde o chitanță de cheltuieli de la Apollonopolis, care face referire la Narses draconarius al sciților, ,,Narsê drakonaríou tôn Skuqôn.”[5] Numele Narses era destul de întâlnit, avea originea armeană și a fost purtat  civili, militari dar și de celebrul eunuc al lui Iustinian. Draconarius era cel care purta stindardul draco, cel cu cap de lup și corp de șarpe. Citeste mai mult

Capidava – „cetatea de la cotitura” Dunării din Dobrogea

Pe Emilia Nicolaescu o cunoaștem de la Televiziunea Română, de la emisiunea „Locuri, oameni și comori”. În ediția Istorie Veche premium pe care o lansăm pe 14 mai, aflăm poveștile cetății străvechi Capidava, construită de căpeteniile geților din Sciția Minor și care a fost aparent capitala regatului lui Dapyx. Mai jos este un fragment din articolul semnat de Emilia Nicolaescu:

Vedere aeriana a cetatii Capidava – sursa: Youtube TVR

La jumătatea distanței dintre Hârșova și Cernavodă se află o cetate antică cu o istorie tumultoasă. A avut perioade de glorie, așa cum a avut și perioade de ruină și uitare. Nu s-a vorbit prea mult despre acest loc pentru că până acum nu oferea nimic, nici de văzut nici de înțeles. Dar lucrurile s-au schimbat în ultimii ani și astăzi cetatea dacică de pe malul Dunării a renăscut. Ea se numește Capidava și povestea ei este cea a supraviețuirii. Citeste mai mult

error: Continutul este protejat!