premium

O mare obsesie îi bântuie pe istorici, arheologi și pe cei pasionați de misterul aurului dacic! Chiar a existat el în asemenea cantitate? Mai există comori nedescoperite? Unde ar putea să fie ele ascunse? Tezaurul lui Dacebal a existat cu adevărat? A salvat aurul dacic Imperiul Roman? Multe întrebări la care nu am reușit să răspundem pe deplin. Dar să vedem în primul rând, dacă și cât aur a existat pe vremea dacilor și de unde provenea el.

Dr. Ernest Oberländer–Târnoveanu, numismat, arheolog și istoric, directorul Muzeului Național de Istorie a României consideră, studiind toate izvoarele istorice cunoscute, că aurul capturat de romani din Dacia a fost de circa 250 de tone și o cantitate de 10 ori mai mare de argint, pentru că în antichitate și în Evul Mediu, raportul obișnuit dintre aur și argint era de minimum 1 la 10, deci la o tonă de aur trebuia să fi fost produse cel puțin 10 tone de argint. Însă izvoarele vorbesc numai de partea fiscalizată a prăzii de război, armata romana și statul roman aveau legi foarte precise despre cum se împarte prada, pentru că 20 la suta revenea împaratului adică statului și restul era împărțit proporțional, între ofițeri și soldați. Citeste mai mult

Chiar dacă activitatea Zsofiei Torma a fost în mare parte ignorată de către colegii ei maghiari, în afara granițelor aceasta a fost mai apreciată de specialiști precum: Arthur John Evans, Moriz Hoernes, Ludwig Lindenschmit, John Lubbock etc., ca dovadă pentru acest lucru avem corespondența de la acea vreme dintre aceștia. Soția arheologului Hampel József, pe numele său Polyxena Hampel redactează un articol în săptămânalul „Vasárnapi Újság” unde descrie viața Zsófiei în două cuvinte: ,,muncă și sacrificiu de sine, cea mai mare calitate a ei constând în feminitatea ei pură și mai puțin în activitatea științifică”.[2] Această scurtă caracterizare este foarte ilustrativă pentru personalitatea Zsófiei. Modestia și implicarea în ajutorarea celorlalți este văzută ca un sacrificiu însă acest lucru a fost făcut cu dăruire fără a uita responsabilitățile si îndatoririle unei femei. Citeste mai mult

În ceea ce îi privește pe dacii liberi din Muntenia, istoricii români spun că zona muntenească a avut un statut aparte față de alte teritorii romane din afara provinciei Dacia, deoarece a fost temporar stăpânită de romani și continuu supravegheată, astfel că nu a putut să ofere locuitorilor ei aceleași condiții de dezvoltarer pe care le aveau dacii liberi din Moldova. Dacă își puteau permite carpii să facă incursiuni în imperiu și să reclame subsidii de la romani, nu același lucru îl puteau face frații lor din Muntenia. Dacii liberi de aici se identifică prin cultura Militari-Chilia dezvoltată în Latene-ul geto-dacic, reprezentând cultura materială a geto-dacilor din Muntenia și Câmpia Română, fiind o cultură unitară atât sub aspect material cât și cultural. Astfel, purtătorii acestei culturi aveau așezări precum cele amintite mai sus în cazul carpilor și costobocilor, compuse din locuințe de suprafață și bordeie, practicau același ritual funerar – incinerația, având ca ocupație principală metalurgia fierului. Ceramica geto-dacilor din Muntenia indică pe de o parte tradiția Latene-ului geto-dacic, iar pe de altă parte, o puternică influență romană. Soldații care păzeau castrele și capetele de pod de pe linia transalutană, stabiliți mulți dintre ei ca veterani în zonă, au contribuit, alături de alte influențe, la propagarea în teritoriu a culturii romane și la acomodarea dacilor liberi munteni cu limba latină, unii dintre daci chiar învățând scrierea și vorbirea latină. Istoricul Adrian Bejan chiar afirmă faptul că în Muntenia procesul de romanizare s-a desfășurat paralel cu cel din Dacia romană. Populația de aici era familiarizată cu civilizația romană încă înainte de ocuparea Daciei, iar sudul Munteniei a rămas în stăpânirea romană până în secolul VI d.Hr.. Aici produsele romane sunt mai numeroase și mai variate decât în Moldova: importuri ceramice, fibule, monede izolate dar și tezaure, statuete de bronz, influența romană apărând și în tehnica locală a ceramicii. Citeste mai mult

Canabae reprezentau așezările care se găseau în jurul castrelor și care aveau și relații de schimb cu acestea. În acest tip de așezări se stabileau meșteșugarii, negustorii și alți comercianți și oameni de afaceri care însoțeau trupele. Pe lângă aceștia se adaugă familiile și rudele soldaților, veteranilor și alți cetățeni romani sau peregrini care se află în strânsă legătură cu castrul. Delimitarea dintre canabae și vechile localități autohtone se poate observa cu ușurință. Cele mai importante canabae erau cele din preajma castrelor legiunilor, unele dintre acestea atingând rangul de municipiu și de multe ori lângă acestea se dezvoltau așezări importante. De exemplu, la Apulum s-a dezvoltat în jurul prezenței legiunii a XIII Gemina două așezări urbane, una dintre ele obținând rangul de municipiu iar cealaltă obținând rangul de colonie. Comandantul își exercita autoritatea direct de cele mai multe ori. Unii istorici sunt de părere că este greșit atunci când se afirmă faptul că așezările de tip canabae din jurul castrelor sunt considerate civile. Acești istorici consideră că doar așezările cu caracter cvasiurban din jurul castrelor legiunilor puteau să intre în această categorie. Însă cei mai mulți istorici sunt de părere că nu se poate neglija prezența importantelor așezări din preajma castrelor trupelor auxiliare care îndeplineau aceleași funcții și care aveau aceeași structură ca și cele din apropierea legiunilor. Citeste mai mult

În timpul lui Traian a existat un singur oraș care a fost creat de la început ca și colonie și anume Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. În timpul lui Hadrian numărul acestora s-a ridicat la trei, iar în timpul lui Marcus Aurelius numărul a crescut la cinci sau șase, nu în ultimul rând amintind-ul pe Septimiu Sever când numărul ajunge până la doisprezece. Este de la sine înțeles faptul că ulterior numărul acestor așezări urbane a crescut datorită ridicării unor municipii la rangul de colonie. Coloniile se bucurau de toate drepturile juridice și erau locuite de cetățeni romani. Unele colonii erau privilegiate și primeam dreptul italic, care le scutea de la plata impozitului pentru pământ sau de la plata impozitelor personale. Citeste mai mult

Cultura dacilor liberi se dezvoltă organic din epoca Latene geto-dacică și se înfățișează unitară în întreg arealul acestor populații până în momentul în care se întâlnesc cu diferitele caractere culturale ale grupurilor de populații precum sarmații, romanii ori neamurile germanice, astfel dacii din vest au fost influențați de iazigi, cei din nord-vest și costobocii de cultura vandalilor, iar carpii și dacii sudici au suferit influențele sarmatice, însă cu toate acestea, le sunt comune tipurile de așezări și locuințe, lipsa fortificațiilor, ocupațiile, unele forme ceramice reproducând tipuri de vase specifice lumii geto-dacice, practicarea cu predilecție a incinerației. Spre o mai bună înțelegere a culturii pe care o dezvoltă diferitele grupuri ale dacilor liberi, propun o incursiune în mediul de viață și obiceiul de relaționare a dacilor cu popoarele invadatoare. Citeste mai mult

Tratatul de la Trianon din 1920 a consemnat o realitate ce a fost schimbată în teren de către armata română ce a culminat cu intrarea în Budapesta și eliberarea Ungariei de bolșevici. Aceste evenimente au arătat îndrăzneala împotriva aliaților ce au trasat o linie de demarcație de care armata română nu trebuia să treacă. Decizia militarilor și a guvernului român de a forța mâna aliaților și de a ocupa estul Ungariei și Budapesta au arătat cine erau de fapt bolșevicii și pericolul pe care aceștia îl reprezentau de fapt. Citeste mai mult