istorie veche

Arheolog: Aici am intrat pe lotul 2 al viitoarei Autostrăzi 0 (centura Capitalei – n.red.). Suntem în drum spre situl 1, un sit identificat în urma unui diagnostic arheologic în luna august. Aici este tronsonul unde este liber pentru constructor să facă terasamentele, unde este excavatorul, acolo este situl de cercetare.

Sursa foto: Digi24

Pe primul lot în care au început lucrările au și apărut primele provocări. Descoperirile arheologilor au dus la oprirea construirii pentru câteva sute de metri pătrați vreme de aproape o lună. Citeste mai mult

Aceste 2 artefacte antice au fost studiate de istoricul si arheologul roman Dumitru Berciu, care le-a datat la sfarsitul sec IV – inceputul sec III i.Hr.

Obiect de cult, folosit în cadrul ceremoniilor cu caracter religios, acest tip de vas de libaţie, în formă de corn cu o protomă zoomorfă la capătul inferior şi prevăzut cu o a doua deschidere pentru scurgerea lichidului, îşi are origini îndepărtate în lumea mediteraneană din mileniul al III-lea a. Chr., apoi în arta hitită din secolele XIV – XIII a. Chr. Mai târziu, rhytonul, foarte răspândit în lumea persană, şi frecvent întâlnit, încă din secolul al V-lea a. Chr. în toreutica greacă, a fost preluat în secolele IV-III a. Chr. şi în arta traco-getică. Rhytonul din argint, parţial aurit, de la Poroina Mare, judeţul Mehedinţi, a fost descoperit întâmplător şi a intrat în colecţia fostului Muzeu Naţional de Antichităţi în anul 1883. În anul 1917 a fost evacuat împreună cu restul tezaurului ţării în Rusia şi a fost restituit României de către U.R.S.S. în anul 1956, odată cu tezaurul de la Pietroasa şi alte obiecte cu valoare istorică şi arheologică. În prezent face parte din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României. Citeste mai mult

Fragment din cartea „Ordinul Cavalerilor Basarabi” – autori Petre Buneci, Stefan Dumitrache, Bogdan Galculescu, Cristian Mosneanu

O teorie inedită şi bazată pe argumente ştiinţifice, ne spune că originea cavalerilor este pelasgă. Dar cine au fost aceşti pelasgi? Deşi se vorbeşte destul de puţin despre ei, au fost cei care au dat naştere primului mare imperiu al omenirii, iar mărturiile în acest sens sunt de netăgăduit. Lucrul acesta este recunoscut de faraonii egipteni şi chiar de izvoarele greceşti antice. Pelasgii au fost primii legiuitori ai lumii, iar conducătorii lor au fost euxemerizaţi ulterior, devenind zeităţi ale altor civilizaţii. Grecii recunosc că legile, o parte a Panteonului de zeităţi şi chiar multe obiceiuri sunt luate de la pelasgi. Aceştia aveau capitala sau centrul politic în zona spaţiului carpato-danubiano-pontic (identificat cu Hiperboreea), deoarece era zona cea mai fertilă şi mai propice pentru dezvoltare economică, culturală sau religioasă la fel cum s-a întâmplat şi cu civilizaţia construită pe cursul Nilului. Ei sunt identificaţi în unele scrieri cu enigmaticele popoare ale mărilor. În prezent grecii recunosc că fundamentele lor sunt făcute pe perceptele pelasge, popoarele balcanice cum ar fi albanezii şi-i revendică ca strămoşi direcţi. În ceea ce ne priveşte, avem dovezi clare că pelasgii sunt strămoşi ai dacilor, însă e greu de identificat dacă dacii reprezintă o transformare directă peste secole a pelasgilor sau s-au format prin contopirea unor triburi cu aceştia. Cert este că partea de mitologie, tradiţii, obiceiuri moştenite din vremuri imemoriale, în spaţiul ţării noastre sunt conservate cel mai bine din tot arealul cunoscut că s-au întins pelasgii. Acest lucru este de netăgăduit, iar argumente avem din mai multe surse care se întrepătrund cum ar fi arheologie, de simbolistică, tradiţii, obiceiuri populare, basme, mituri etc. Pelasgii erau cunoscuţi şi cu denumirea de hiperboreeni, iar o dovadă în plus a legăturii directe dintre daci şi pelasgi este dată chiar de poetul Ovidius, cel exilat la Constanţa, care făcând referire la cetele de daci războinici îi numea pe aceştia hiperboreeni. Citeste mai mult

Mănăstirea Sfintei Ecaterina, aflată în sudul Peninsulei Sinai (Egipt) este cea mai veche mănăstire creştină în care viaţa monastică nu a fost întreruptă, având o istorie de 17 secole. Mănăstirea a fost construită pe locul în care Dumnezeu i s-a revelat lui Moise sub forma Rugului Aprins, la poalele Muntelui Tablelor Legii (cunoscut şi ca Muntele lui Moise sau Muntele Sinai).
În anul 337 d.Chr., mama Impăratului Roman, Constantin cel Mare (306 – 337) , Elena dispune construirea la poalele muntelui a unei capele, închinată Rugului Aprins.
Între anii 527 si 565 d.Chr., Împaratul Iustinian (527 – 565) ridică aici Mănăstirea Rugului Aprins. Mănăstirea va pastră acest nume până în secolul al IX-lea, când unui preot i se va revela într-o viziune că moaștele Sfintei Ecaternina se află îngropate pe vârful celui mai înalt munte din Sinai, Gebel Katherina (2.642 m). După găsirea moaștelor, acestea vor fi aduse în mănăstire și așezare într-o raclă de argint. Din acel moment lăcașul de cult va purta numele Sfintei Ecaterina. Ecaterina a a fost o martiră creștină, torturată și ucisă în anul 305 d.Chr. prin decapitare. Citeste mai mult

Ambasadorii Libanului, Guatemalei și Turkmenistanului în Franța au omagiat Ziua Limbii Române prin câte o mărturie înregistrată video în limba română, potrivit unui comunicat de presă.

Sursa foto

Astfel, Ambasada României în Franța marchează Ziua Limbii Române printr-un scurt film, în care, la inițiativa ambasadorului Luca Niculescu, trei ambasadori acreditați în Franța transmit mesaje în limba română.

Sursa: https://www.g4media.ro/video-trei-ambasadori-din-paris-mesaje-in-romana-de-ziua-limbii-romane.html Citeste mai mult

Am vizitat orașul antic Efes în acest an plin de peripeții și restricții. Rămășițele orașului reprezintă un muzeu în aer liber care încântă pasionatul de istorie.

Peste tot unde pășești vezi ruine și semne că viața a fost înfloritoare în acest loc acum mai bine de 3000 de ani.

Situl are două intrări: una dinspre nord, pe partea cu teatrul și una dinspre sud pe la vechiul Odeon. Am preferat intrarea din nord pentru că acolo era și intrarea principală în antichitate și mi s-a părut potrivit să încep vizita de aici, mai ales că celebrele atracții ca teatrul antic cu o capacitate de 24.000 de locuri și librăria Celsus sunt în imediata apropiere. Citeste mai mult

Deşi se află pe lista exclusivistă a monumentelor din patrimoniul mondial – UNESCO, cetatea dacică de la Băniţa a rămas un loc inaccesibil, într-o situaţie pe care specialiştii o deplâng.

Au trecut şase decenii de la cele mai ample cercetări arheologice efectuate în cetatea dacică Băniţa, iar de atunci aşezarea misterioasă de pe creasta Dealului Bolii, aflată la peste 900 de metri altitudine, la intrarea în Valea Jiului, a rămas un loc al nimănui, inaccesibil turiştilor neexperimentaţi pe munte. Citeste mai mult

La 14 aprilie 1205, armata vlaho-bulgaro-cumană a reușit să atragă cavaleria grea a cruciaților într-o ambuscadă în mlaștinile de la nord de Adrianopole, provocând o grea și categorică înfrângere acestora. Împăratul Balduin a fost făcut prizonier, îar armata latina decimată în parte. Ludovic I de Blois, lider marcant al cruciaților, candidat la tronul Niceei, avea să-și piardă viața în această bătălie. Până la sfârșitul anului, Ioniță avea să-i înfrângă pe cruciați la Serres, după care a capturat cetatea Philippolis (Plovdiv), înglobându-și în imperiu mari părți ale stăpânirii latine din Tracia și Macedonia. La exact un an de la cucerirea Constantinopolelui, puterea latinilor se clătina sub presiunea forțelor lui Ioniță Caloianul. Latinii evacuau și Asia Mica, rămânând doar în posesia orașului Pegai. În urma acestui eșec de proporții Imperiul Latin al cruciaților nu se va mai reface sau extinde pe deplin. Citeste mai mult

Complexul muzeal Adamclisi include o cetate romană, un muzeu și un magnific monument triumfal. Cetatea a fost fondată după încheierea războaielor de cucerire a Daciei de împăratul Traian, în anul 102, în locul luptei decisive cu triburile dacice și a devenit un municipiu în anul 170. După distrugerea suferită în urma invaziilor marilor migrații ale popoarelor, cetatea a fost reconstruită de împăratul Constantin cel Mare în anul 321.

Sursa: captura foto Youtube

În locul celebrei lupte, la ordinul împăratului Traian, a fost ridicat un monument unic de piatră în memoria soldaților romani căzuți în luptă. Monumentul a fost proiectat de faimosul arhitect Apolodor din Damasc. A fost construit între anii 106 și 109. Această construcție magnifică, în formă de altar uriaș, a supraviețuit secolelor și a fost restaurată în perioada anilor 1975- 1977. În zilele noastre, monumentul se ridică pe un piedestal cilindric înconjurat de trepte, încoronat cu creneluri, a cărui arcadă are o formă cilindrică și decorațiuni în relief. Pe una din laturi se află o inscripție care spune că monumentul este dedicat “Zeului războiului Marte” de către ”Nerva Traian August, împărat și cezar, învingătorul germanilor și dacilor, fiul divinului Nerva, mare preot, pentru a XIII-a oară tribun, pentru al VI-lea rând împărat, pentru a V-a oară consul, tatăl patriei”. Citeste mai mult

Cele două umbouri de scut din fier, piese extrem de rare și extrem de valoroase, au fost recuperate în de către autoritățile române în primăvara anului 2011, după repatriere intrând în colecția Muzeului Național de Istorie a României.

Sursa fotografii: http://www.capodopere2019.ro/umbo-de-scuturi-de-parad-dacice.html

Scutul nr 1 (cu reprezentare zimbru) – realizat dintr-o tablă de fier cu diametrul maxim actual de 42 cm prin prelucrare în tehnica au repoussé, sau mai curând prin batere la cald, având o grosime de 1-1,8 mm şi o înălţime maximă de 5 cm. şi o greutate de circa 1,5 kg. Pe toată circumferinţa exterioară este reprodusă o bandă gen şnur sau funie răsucită, în relief, lată de 5 mm, ce delimitează la exterior o margine plată („borul”) a piesei, lată de 5 cm şi perforată în zona mediană cu 12 orificii rotunde, cu diametrul de 6,7-7,1-7,8-8,75 mm., uneori deformate din cauza vechimii şi a restaurării, situate la distanţe relativ egale între ele (8,95-10,11 cm din centrul orificiului). Această margine plată (bor) delimitează umboul propriu zis al scutului compus din trei registre, toate decorate:registrul nr. 1 (decor Eierstab) se compune din ove mici (1,5-0,93 cm) ce au partea rotunjită spre exterior iar partea dinspre interior este dreaptă, sprijinindu-se pe o bandă gen funie răsucită, în relief, lată de 5 mm. Ovele sunt înconjurate pe trei părţi de o linie ovală, paralelă, în relief. Între ove se află câte 2 linii paralele, în relief. Lungimea ovelor, pe o linie oblică, este de 1,87 cm. iar lăţimea unei ove este de 1,62 cm.Registrul 2, lat de 4,5 cm, este delimitat de două benzi gen funie răsucită, în relief, late de 5 mm. Funia exterioară este cea ce delimitează acest registru de cel anterior, iar funia interioară marchează delimitarea de registrul 3, medalion central. Cele două funii au înfăşurarea în acelaşi sens dinstre exterior stânga spre interior dreapta sus. Întreg registrul 2 este decorat cu două şiruri imbricate formate din câte 19 frunze triunghiulare cu nervură mediană şi cu marginile de asemenea marcate în relief. În planul secundar se văd doar vârfurile frunzelor triunghiulare, ce au şi ele nervurile mediane şi marginale. Frunzele stratului superior se văd integral; ele sunt tangente la bază, spre centrul scutului, iar spre exterior au vârfurile distanţate la 4,6-4,8 cm. Registrul 3 sau „medalionul central” are un diametru de 18,5 cm. Întreg spaţiul acestui medalion central este ocupat de decorul animal şi vegetal ce se descrie mai jos. În centru se află reprodus, în relief, un zimbru văzut în profil spre dreapta. Capul zimbrului, cu ureche, ochi, nas şi bot, de asemenea în profil, are coarnele văzute din faţă. Sub bărbie se afle o barbă triunghiulară cu vârful în jos. Corpul este decorat cu şiruri de linii scurte incizate, paralele, ce redau blana (părul). Pe picioare liniuţele sunt orientate dreapta sus – stânga jos, în conformitate cu conturul piciorului. Părul de pe coadă, ce atârnă în jos, este redat ca un sfredel. Picioarele sunt în mers, unul în faţa celuilalt – doar piciorul stâng din spate fiind îndoit. Picioarele de pe partea stângă sunt înspre înainte, iar cele de partea dreaptă sunt întinse spre înapoi. La picioarele din spate se observă o dublură a liniei de contur spre spate sub formă de adâncitură şi crestături. Copitele sunt despicate – mai vizibil la picioarele posterioare. În spatele şi deasupra zimbrului se dezvoltă o iederă lungă, ondulată, din care se separă alte trei ramuri terminate cu trei frunze de dimensiuni diferite ornate prin haşurare. O a patra ramură se termină cu un cârcel, în spirală. La coada taurului se află, foarte probabil, tulpina vrejului, reprezentată tot ca un sfredel, ea fiind paralelă cu coada. O altă ramură, tot cu trei frunze, porneşte din faţa piciorului stâng anterior, ondulându-se prin spaţiul de sub şi din faţa botului animalului, terminându-se în dreptul coarnelor. După prima curbă, sub botul animalului, atârnă o frunză de iederă ornată cu linii adâncite, haşurate. Zona din dreptul frunţii animalului este prost conservată – rugină şi porţiuni lipsă. Zimbrul calcă pe o plantă cu trei tulpine înflorate – florile de pe tulpinele exterioare, amplasate între picioarele din spate sau sub proiecţia în jos a picioarelor din faţă, fiind redate printr-o eflorescenţă de câte 6 puncte în jurul unui punct central (pistil), iar tulpina centrală, sub burta zimbrului, are o eflorescenţă de 6 petale ovale. Tijele sunt spiralate şi au câte o ramură fără floare. Toate cele trei tulpini pleacă dintr-o tufă reliefată şi ornată cu striuri verticale. Pe spatele piesei, pe margine se observă o şanţuire ce reprezintă negativul marginei reliefate de pe exterior. La fel funiile ce separau registrele 1, 2 şi 3 apar sub forma unor şanţuiri. Se observă, de asemenea adânciturile (negativul) întregului decor. Relieful (înălţimea) elementelor decorative măsurate de la baza de fixare a „borului” plat: Umărul zimbrului : + 4,62 cm. Adâncimea şnurului sau funiei ce separă registrul 2 de 3 : + 2,79 cm. Adâncimea şnurului sau funiei ce separă registrul 1 de 2 : + 1,77 cm. Adâncimea fondului registrului 3, în câmp deasupra animalului : + 2,87 cm. Citeste mai mult