Istroromanii

Ramură a românilor ce a migrat în Evul Mediu în Istria, peninsulă care aparține azi Croației, istroromânii sunt azi un grup restrâns, estimat la aproximativ o mie de persoane.

„Istroromâni” e un nume dat de lingviști. În propria limbă ei își spun rumâri. Localnicii îi mai cunosc și drept ciribiri, iar unele surse îi numesc simplu „vlahii din Istria”.

Primele date despre istroromâni

Din păcate există puține date ale istoriei acestui popor înainte de secolul al XIX-lea. În plus, datele pe care le avem sunt mai degrabă legate de aspecte lingvistice decât de evenimente notabile sau modul de viață al istroromânilor.

Astfel, în 1846 apare pentru prima dată în presă un articol care discută despre limba istroromână și asemănările acesteia cu dacoromâna. Articolul este redactat de Antonio Covaz, din Istria, peninsula unde istroromânii trăiesc și azi. Covaz notează și faptul că în localitățile cu mai puțini istroromâni, limba lor a fost deja puternic influențată de limba croată. Autorul, susținut de un alt istoric și arheolog numit Pietro Paolo Kandler, afirmă că istroromânii sunt urmașii romanilor ce s-au așezat în Istria în Antichitate.

În 1847, istroromânii intră și în atenția românilor, prin scrierile lui Gheorghe Asachi. Abia 10 ani mai târziu, în 1857, un român – Ioan Maiorescu – intră în contact cu istroromânii. Constatările sale sunt publicate postum de către fiul acestuia, Titu Maiorescu și includ printre altele convingerea că într-adevăr istroromânii sunt urmașii colonilor romani din Istria.

Această convingere e însă combătută în 1861 când apare un prim studiu realizat de lingviști în care se compară istroromâna cu dacoromâna și aromâna. Studiul respinge ideea că istroromânii ar fi urmașii romanilor din Istria.

Secolul XX

În anii următori apar diverse lucrări despre istroromâni și limba acestora care încearcă să speculeze asupra originilor lor sau a momentului când au emigrat în Istria.

Un prim punct notabil este faptul că cercetările efectuate pe parcursul secolului XX, au continuat continua să respingă ideea propusă de Covaz și Kandler. Apar astfel două teorii principale în ceea ce privește originile istroromânilor.

Prima spune că aceștia ar fi originari din Banat și Transilvania și ar fi plecat din aceste zone în secolul al X-lea. Teoria e bazată pe cercetări lingvistice, îndeosebi pe rotacismul lui „n” intervocalic.

Cea de-a doua teorie e susținută de Sextil Pușcariu. Acesta afirmă că e mai probabil ca istroromânii să aibă origini sud-dunărene, în zona Serbiei actuale și crede că ei au emigrat în secolul al XIII-lea. Sextil Pușcariu admite totuși că a existat un contact cu dacoromânii din vest.

Ambele teorii sunt susținute de mai mulți cercetători, neexistând un răspuns clar cu privire la originea istroromânilor nici în ziua de azi.

În ceea ce privește situația lor în Istria, știm că istroromânii nu au fost inițial recunoscuți ca naționalitate. Pe parcursul perioadei în care Istria face parte din Imperiul Austro-Ungar, este locuită preponderent de italieni și croați, ambele popoare încercând să asimileze istroromânii din regiune. Astfel, în această perioadă nu există nicio școală în istroromână, iar la biserică slujbele se țin în latină și în croată, oprindu-se astfel orice posibilitate de dezvoltare culturală a minorităților.

După Primul Război Mondial, Istria trece la Italia. Pare a fi un moment prielnic pentru istroromâni, fiind permisă înființarea unei școli cu predare în română și istroromână în 1921. Din păcate, fondatorul școlii, Andrei Glavina, moare în 1925, iar școala este desființată la scurt timp după aceea.

În 1945, Istria devine parte a Iugoslaviei, ceea ce va da o nouă lovitură comunității istroromâne, o parte din aceasta emigrând din zonă.

Ocupațiile istroromânilor

Principala ocupație a fost la început păstoritul. Un exemplu în acest sens este subliniat de Sextil Pușcariu, care observă în documentele bizantine denumirea de „mavrovlahoi”, ce pare a face referire la cei ce aveau să fie cunoscuți mai târziu drept istroromâni. Toate aceste documente îi înfățișează ca păstori.

O altă atestare documentară despre păstorii vlahi o găsim în secolul al XIV-lea. Aceștia sunt localizați în apropiere de orașe precum Split și Zadar, dar și pe peninsulele Krk, Rab sau Pag.

Pe lângă păstorit, istroromânii s-au mai ocupat și cu comerțul, de exemplu cu producerea și vânzarea de lactate. Făceau și transport de diverse mărfuri precum plumb, pe care îl ducea din Bosnia în Ragusa, cunoscut azi drept Dubrovnik.

Mai târziu, în secolele XIX și XX, îi vedem pe istroromâni ca producători de mangal. Sextil Pușcariu descrie în una din lucrările sale modul în care lucrau: „Metoda de prelucrare a lemnului în cărbune era unul destul de complex: oamenii după ce adunau lemnele, care erau întotdeauna de fag se adunau într-o claie numită gljevaricsa, înaltă de până la doi – trei metri, având o lățime de până la șase-șapte metri. Pentru a face gljevaricsa se respectă anumite etape, înainte se pune un lemn în mijlocul gljevaricsa după aceea se pune în jurul lui paie și lemne uscate, pentru ca atunci când i se dă foc, flacăra să se extindă cât mai repede.” [1]

Pe alocuri, istroromânii s-au ocupat cu cultivarea viței de vie, precum și de comerțul salviei. În ultima parte a secolului al XIX-lea, marea lor majoritatea traversează însă o perioadă de sărăcie, agricultura nefiind foarte productivă, iar păstoritul scăzuse mult ca activitate până la această dată.

„O altă ocupație practicată mai ales de bărbații din comuna Sușnievița, apare prezentată doar de către Teodor Burada, și se referea la cultura frunzei de salvie, cu care întreprind un mare negoț, aceștia făcând și puțină agricultură, și o mare parte din ei lucrând cu ziua prin alte locuri și-și agonisesc hrana vieții cu mare greutate.” [1]

Istroromânii în prezent

Din cauză că au fost mereu puternic asimilați în locurile în care au trăit, multe din specificurile culturii istroromâne s-au pierdut. De altfel, limba istroromână se află pe lista UNESCO a limbilor în pericol grav de dispariție. [2]

Mai există doar câteva sate în sud-estul Istriei unde locuiesc istroromâni și nici acolo nu sunt majoritari. Conform unui recensământ din 2011, cei mai mulți istroromâni din regiune trăiesc în Jeiăn și sunt 131 la număr. Alte sate cu istroromâni includ Sușnievițe, Noselo, Sucodru, Letai sau Zancovți. [3]

Acțiuni menite să salveze limba și să ajute la păstrarea culturii istroromâne au pornit încă din 1994 când s-a constituit la Trieste Asociația istroromână Andrei Glavina. Din 1995 au început să fie publice și cărți în dialectul istroromân.

Bibliografie

[1]	E. R. Potoroacă, „Tradiții istroromâne – trecut și prezent. Analiză comparativă.,” Complexul Naţional Muzeal „ASTRA” Sibiu, 2009.
[2]	UNESCO Atlas of the World’s Languages in Danger.
[3]	Rezultatele recensământului din județul Istria, Croația., 2011.

---

Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:

1. Carturesti
2. Litera
3. Librex
4. Libris
5. Cartepedia
6. Okian.ro
7. Librarie.net
8. Compania de Librarii Bucuresti
9. Anticexlibris

---