Aromânii – scurt istoric

Aromânii, denumiți în unele scrieri din Evul Mediu și vlahi, sunt o populație ce s-a situat inițial la sud de Dunăre. Istoria lor, așa cum o cunoaștem azi, începe în vremea împăratului Traian care a atacat și cucerit poporul dac condus de Decebal. Romanizarea acestor popoare va da naștere mai multor grupuri: românii – popor situat la nord de Dunăre și în Dobrogea, aromânii, meglenoromânii și istroromânii – popoare situate la sud de Dunăre.

Limbile romanice din Balcani – sursa wikimedia

Despre originea românilor din balcani, inclusiv perioada în care poporul s-a aflat sub stăpânirea Imperiului Roman, putem citi în scrierile din secolul al XI-lea ale unui demnitar bizantin, Kekaumenos. În legătură cu aromânii, acesta relatează cum poporul de lângă Dunăre și râul Sava, o zonă greu accesibilă, s-a prefăcut supus poporului roman ce tocmai sosise pe teritoriul dac. În realitate însă, au prădat așezările romanilor, motiv pentru care aceștia din urmă au întors armele împotriva lor. Înfrânți, vlahii nu au avut altă scăpare decât să-și părăsească teritoriul, împrăștiindu-se în teritoriile cunoscute la vremea aceea ca Epir, Macedonia și Elada.

Bizuindu-se pe acestea s-au prefăcut că nutresc prietenie și că sunt supuși față de împărații de mai demult ai romeilor și ieșind din întăriturile lor prădau ținuturile romeilor. De aceea romeii mâniindu-se au pornit, cum am spus, împotriva lor și i-au zdrobit. Și aceștia, fugind de acolo, s-au împrăștiat în tot Epirul și toată Macedonia, iar cei mai mulți dintre ei s-au așezat în Elada.” [1]

Aromânii vor rămâne de acum împrăștiați în diverse zone ale Europei, ceea ce va contribui încetul cu încetul la veritabila criză identitară ce există azi în rândul acestei populații.

Perioada bizantină

Scrierile din perioada bizantină îi atestă pe aromâni în peninsula Balcanică și vorbesc mai ales de ocupația lor principală, păstoritul, dar și de obiceiul transhumanței.

Un alt moment remarcabil din istoria aromânilor, regăsit în cronicile lui Kinnamos, este implicarea în lupta dintre bizantini și unguri în 1166. Deoarece în cronici se regăsește doar denumirea de „vlahi”, unii istorici susțin că e posibil să fi fost implicați atât cei aflați la nord de Dunăre, adică românii, cât și cei situați la sud. Se știe însă că la acea vreme, bizantinii nu aveau autoritate în partea de nord a Dunării, astfel că această teorie a fost în final respinsă. [1]

Pe parcursul perioadei bizantine, aromânii au încercat în mai multe rânduri crearea unor regate. Se crede că unul dintre acestea este chiar regatul vlaho-bulgar, format în urma răscoalei Asăneștilor. Nu există însă surse care să ateste veridicitatea acestor afirmații.

Alte state întemeiate de aromâni în perioada Evului Mediu includ Valahia Mare și Valahia Mică, ambele situate pe teritoriul Greciei.

Perioada otomană

Sub stăpânirea Imperiului Otoman, aromânii nu au mai întemeiat state, însă au avut autonomii locale în diverse regiuni, cea mai renumită dintre acestea fiind Moscopole.

În această perioadă, se întemeiază orașe și orașele cari vor deveni centre comerciale și industriale de mare importanță în secolii următori și anume : Mefova în secolul al X-lea, Moscopole în secolul al XI-lea, Calarii în secolul al XIII-lea și, probabil, și Siracu, precum și multe altele pe lângă cele deja ezistente în toate ținuturile locuite de Aromâni. [2]

Autonomia a venit cu un preț. Aromânii erau nevoiți să plătească taxe și să asigure paza trecătorilor montane. Însă cea mai cruntă plată era cea umană: periodic, ei erau obligați să dea copii pentru corpul de ieniceri. Unii se întorceau în satele de origine după ce-și încheiau slujba militară. Erau însă convertiți la islam și de cele mai multe ori nu mai puteau reveni la vechile tradiții și vechiul stil de viață.

În ceea ce privește Moscopole, acesta a fost unul din cele mai bogate așezăminte aromâne autonome. Asta i-a adus însă și o atenție nedorită, atât din partea turcilor cât și a albanezilor, care l-au jefuit în 1769. Aromânii s-au văzut nevoiți să emigreze în Europa Centrală și în Imperiul Habsburgic, unde înființaseră de-a lungul timpului mici colonii comerciale. Cei mai săraci au mers în alte sate aromânești din Balcani. În fine, puținii aromâni care au rămas în Moscopole au fost jefuiți din nou în 1788, ceea ce a dus la părăsirea definitivă a acestui teritoriu. [3]

Un alt moment de reper în istoria aromânilor începe în secolul al 19-lea, în contextul răscoalelor și războaielor antiotomane tot mai intense.

În 1864 apar primele școli românești în Balcani ceea ce a dus la probleme între aromânii susținători ai românismului, numiți și românofoni, și adversarii acestora, numiți și grecomani. În unele locuri, conflictul a escaladat foarte mult, ajungând până la distrugerea școlilor românești, și arderea cărților în limba română.

The repression of Aromenian rights included the killing of clergymen, the denial of the Sacraments and violent attacks against the attendants of Aromenian schools.”  [4]

Cu toate acestea, multe din școlile românești merg înainte, unele chiar până în timpul celui de-al doilea război mondial. 

În 1905, la intervenția României, sultanul acceptă să recunoască aromânii ca minoritate, acordându-le astfel dreptul la școli și biserici în limba lor. Data la care se cade la acest acord, 23 mai, este astăzi ziua internațională a aromânilor.

Formarea statului albanez și noi presiuni asupra aromânilor din regiune

După ce Imperiul Otoman pierde peninsula Balcanică, formarea Albaniei pare o soluție favorabilă pentru aromâni, motiv pentru care ideea este sprijinită și de România. Lucrurile s-au dovedit diferite după formarea statului albanez. Deși școlile aromâne funcționaseră mult timp, războaiele balcanice au distrus multe dintre ele. Începerea Primului Război Mondial a întârziat orice plan de refacere a acestora, pentru ca în final, în 1922, statul albanez să închidă majoritatea școlilor românești rămase.

În 1926 se permite predarea unor ore de limba română în școlile albaneze, cu respectarea însă a unor condiții destul de stricte. Cele câteva școli care reapar după această perioadă, vor fi închise o dată cu începerea celui de-al Doilea Război Mondial.

Problema în Albania a pornit mereu de pretențiile Greciei, care îi vedea pe aromâni ca greci și revendica teritoriul locuit de aceștia.

După căderea regimului comunist din Albania, Grecia a acordat cetățenie aromânilor de aici, iar aceștia, profitând de un pașaport mai puternic, au ales să plece de multe ori la muncă în Grecia sau în alte state europene. Rezultatul este că mulți copii învață azi în școli grecești și abia mai cunosc limba aromână.

Aromânii și legionarii

Dacă istoria aromânilor din Balcani e marcată de probleme identitare și teritoriale, pentru cei din România, un alt episod, mai apropiat de istoria modernă, este cu adevărat marcant. În perioada interbelică, mulți aromâni devin simpatizanți sau chiar parte a mișcării legionare. Se spune că această simpatie pentru regimul legionar s-a datorat faptului că aromânii din Dobrogea nu s-au simțit niciodată mai mult decât o simplă colonie, spre diferență de cei din Grecia de exemplu, care au și refuzat participarea în cadrul acestei mișcări. [3]

Implicarea lor merge dincolo de a împărtăși idei și simpatii și culminează cu asasinarea primului ministru Ion G. Duca de către Doru Belimace și Caranica, doi aromâni legionari cunoscuți.

Această simpatie declarată a adus nenumărate probleme aromânilor în timpul regimului comunist din România: nu doar că nu mai erau văzuți cu ochi buni, mulți dintre ei au fost persecutați și arestați.

Aromânii în prezent

În România trăiesc între 50.000 și 100.000 de aromâni, majoritatea în Dobrogea. În Macedonia se găsesc aproape 100.000 de aromâni, însă cea mai mare comunitate se găsește în Albania, unde trăiesc aproximativ 200.000 de aromâni. Aromâni mai trăiesc și Ucraina, Serbia, sau Bulgaria, dar nu există o evidență exactă a numărului lor. Majoritatea au adoptat cultura predominantă națională, însă unii încearcă să păstreze și vechile tradiții aromâne.

Bibliografie

[1]

A. Elian and N.-Ș. Tanașoca, Fontes Historiae Daco-Romanae, vol. III, București: Academia de Științe Sociale și Politice, 1975.

[2]

A. Hâciu, Aromânii. Comerț, industrie, arte, expansiune, civilizație., Focșani: Tipografia Cartea Putnei, 1936.

[3]

M. Diaconescu, „Historia. Cine sunt aromânii?,” [Online]. Available: https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/cine-sunt-aromanii.

[4]

G. . Motta, „The Fight for Balkan Latinity. The Aromanians until World War I,” Mediterranean journal of social sciences, vol. , no. , p. , 2011.

1 thought on “Aromânii – scurt istoric”

  1. Adrian Cărămidă

    Cred ca originea aromanilor ar trebui revizuita in lumina informatiilor actuale privind raspandirea populatiei daco-trace si a limbii vorbite de acesta.Personal cred ca ca nu sunt daci latinizati si transferati in sudul Dunarii ci localnici traci care au suferit aceleasi proces de cucerire si incercare de asimilare ca si fartii lor din nordul Dunarii.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.