Conferințele CMNN – ediția a IV-a (MAPN, 22 iunie, ora 17.00)

carturesti.ro

Conferințele CMNN – ediția a IV-a (MAPN, 22 iunie, ora 17.00)

Complexul Muzeal National Neamț vă invită la cea de-a patra conferință din cadrul proiectului cultural-științific „Conferințele CMNN”, care își propune să aducă în fața publicului nemțean excelența, pasiunea şi valoarea prin intermediul unor personalități prestigioase din varii domenii ale vieții cultural-științifice. Conferința Lumea după dinozauri ne oferă prilejul întâlnirii cu paleontologia, avându-l ca invitat pe domnul profesor universitar dr. ing. Vlad CODREA, distins profesor, desăvârșit cercetător și reprezentant de marcă al geologiei românești. Specializat în paleontologia vertebratelor, domnia sa are contribuții valoroase referitoare la dinozaurii și mamiferele fosile din România și nu numai. Dintre cărțile care l-au consacrat amintim Geologia Cuaternarului – Noțiuni de bază, Universitatea “Babes-Bolyai”,Cluj-Napoca, 1998 și Rinoceri si tapiri terțiari din România, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2000. În prezent, activitatea domniei sale în domeniul paleontologiei include peste 350 de articole științifice, participarea la peste 480 de simpozioane naționale și internaționale, înființarea Laboratorului de Paleotheriologie și Geologia Cuaternarului din cadrul Facultății de Biologie și Geologie, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca (2002), coordonarea a două proiecte internaționale de cercetare finanțate de National Geographic Society (USA) și șapte proiecte naționale, membru în 47 de granturi, membru în “Society of Vertebrate Paleontology (Illinois, USA)”, membru în “Divizia de Istorie a Științelor” Academia Română, membru în juriu pentru “Youth Innovation Competition on Global Governance (2019)”, Jakarta, Indonesia. Activitatea didactică a presupus susținerea cursurilor de Paleontologie-Stratigrafie, Geologia României, Geologie marină și Geologia Cuaternarului la Facultatea de Biologie și Geologie, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca; totodată este profesor consultant la Universitățile din Paris, Bruxelles, Belgrad, Budapesta, Chișinău. Pentru meritele științifice, domnul profesor universitar dr. Vlad Codrea a fost recompensat cu Premiul “Grigore Cobălcescu” Academia Română (2002), Premiul “Ion Simionescu” Societatea Paleontologilor din România (2007), Premiul Universității Babeș-Bolyai pentru cercetare științifică (2011, 2014, 2015, 2019) și Medalia de Aur la Euro Invent Iasi, European Exhibition of Creativity and Innovation (2019). Profesorul Universitar dr. ing. Vlad CODREA este absolvent (1981) și doctor (1994) al Facultății de Biologie și Geologie, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. A activat ca Inginer Geolog și Geolog Șef la IFLGS București, diviziile Arad și Timiș (1981-1986), cercetător la Grupul de studii geologice, Facultatea de Biologie, Geografie și Geologie, Universitatea “Babes-Bolyai” Cluj-Napoca (1986-1990), Asistent universitar (1990-1992), Lector (1992-1998), Conferențiar (1998-2002), Profesor (2002-2022) la Catedra de Paleontologie-Stratigrafie (Departamentul de Geologie), Șef al Catedrei de Paleontologie-Stratigrafie (2000-2004) la Universitatea “Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, membru în Comisia de acordare a titlurilor universitare (2010-2012), Președinte al Comisiei pentru Științele Pământului din cadrul Ministerului Educației (2014-2016) și membru al Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (2016-prezent) iar în prezent este profesor cercetător și director de cercetare al unui grant la Institutului STAR (Institutul de Studii Avansate în Ştiinţăşi Tehnologie) Universitatea “Babes-Bolyai” Cluj-Napoca. Tema conferinţei are în prim plan punctarea unor evenimente geologice petrecute după brutala dispariție a dinozaurilor, pe parcursul erei în care trăim: Cenozoic. Dacă era Mezozoică a semnificat un timp de relativă stabilitate sub aspect climatic, următoarele zeci de milioane de ani care au urmat s-au aflat la polul opus, planeta și viața traversând prefaceri radicale. Vor fi trecute în revistă prin prisma cauzelor și efectelor principalele etape de cotitură din evoluția Biosului, punctând totodată participanții reprezentativi. Expunerea este focalizată pe evenimentele petrecute la 66 miloane ani (limita Cretacic/Paleogen), 55,5 milioane ani (finalul Paleocenului), 33.9 – 33.4 milioane ani (limita Eocen/Oligocen), 14 milioane ani (Miocenul Mediu) și subsecvent, până la răcirea drastică din Cuaternar. Evenimentele climatice sunt ilustrate de schimbările în componențele lumilor animală și vegetală, pentru ca spre finalul erei Cenozoice între efectele lor să consemnăm și procesul de devenire a omului, care în acest moment are ca rezultat omul modern și civilizațiile pe care le-a dezvoltat și parcurs în istoria recentă, holocenă. Dinozaurii și lumile lor sunt bine-cunoscute publicului larg, fiind subiect de fascinație îndeosebi pentru tineri, copii și adolescenți. Viața modernă, cenozoică, nu se află însă mai prejos în ceea ce privește evoluția lumii vii, cu participanți la fel de spectaculoși, precum rinoceri uriași, facoceri giganți, tigrii cu colți-pumnal, marile mamifere din oceane și numeroase alte exemple. Oamenii fosili constituie și în prezent un subiect prioritar de cercetări, fiindcă reconstituirea istoriei lor ne oferă jalonarea propriei deveniri. Toate aceste prefaceri s-au aflat sub controlul unor factori între care clima este un element esențial de control de care se cuvine ținut cont într-o astfel de abordare. Schimbări climatice s-au petrecut începând cu milioane de ani în urmă, iar acelea se cuvinstudiate și înțelese. Noțiunea de ”schimbări climatice” a devenit subiect de actualitate, dar și de spaime, dacă astfel de modificări ar fi pricinuite de om. Dar aceasta este, precum scria autorul Cărții Junglei, Rudyard Kipling, o altă poveste…

Sursa: Complexul Muzeal Național Neamț – https://muzeu-neamt.ro/component/content/article/50-evenimente/1181-conferintele-cmnn-editia-a-iv-a-mapn-22-iunie-2023.html



Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:

  1. Carturesti
  2. Litera
  3. Librex
  4. Libris
  5. Cartepedia
  6. Okian.ro
  7. Librarie.net
  8. Compania de Librarii Bucuresti
  9. Anticexlibris

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Continutul este protejat!