Citate despre istoria veche – partea II

ion nistor

Cu multe milenii înainte ca teritoriul României să fi intrat în lumina istoriei, el a fost locuit de seminții preistorice care, dispărând în noianul vremurilor trecute, au lăsat în pământul țării noastre urme palpabile de cultură primitivă. România se poate mândri cu bogatul său trecut preistoric față de toate țările din Europa. În hotarele ei s-a desfășurat o bogată și variată viață preistorică. Pretutindeni în largul ei cuprins s-au descoperit numeroase așezări și stațiuni preistorice. Citeste mai mult

Constantin C. Giurescu despre preistoria Daciei

Citești în 5 minute!

Constantin C. Giurescu este un alt istoric care a tratat preistoria Daciei în scrierile sale. El spune următoarele:

Ce știm noi astăzi despre preistoria Daciei? Mijloacele noastre de informație sunt urmele pe care le-a lăsat traiul omenesc aci adică armele, uneltele, obiectele de podoabă, de cult, funerare, etc. Cea mai mare parte a acestor urme zac îngropate în pământ, acoperite de praful și nisipul care s-a așezat peste ele timp de mii de ani, uneori și de cenușă incendiilor sau de dărâmăturile așezărilor pustiite. Citeste mai mult

Marco Merlini despre Tărtăria

tablitele_de_la_tartaria10 lucruri despre descoperirea de la Tărtăria:

 1) Multe dintre interpretările lui Nicolae Vlassa, cercetătorul român care a descoperit tăbliţele în 1961, au fost greşite, conform lui Marco Merlini. Interpretarea lui Nicolae Vlassa cuprindea ideile următoare:

„- Oasele par “arse şi dezmembrate, unele dintre ele sfărâmate”.
– Persoana a fost un bărbat adult.
– Acesta a fost un Mare Preot sau un Şaman.
– A fost incinerat în timpul unui sacrificiu uman.
– Oasele arse, sfărâmate şi dezmembrate reprezintă “rămăşiţele unui sacrificiu însoţit de o formă de canibalism ritual”
– Groapa era o “groapă magico-religioasă …umplută cu pământ cenuşos”
– Mormanul de obiecte găsite pe fundul gropii alături de oasele umane reprezintă “ofrande de sacrificiu”. Descoperirea reprezintă “singurul complex magico-religios … de acest tip din arealul culturii Turdaş”.
– Tăbliţele inscripţionate aparţineau nivelului Turdaş.
– Prin urmare “cele mai bune analogii pentru aceste tăbliţe sunt … tăbliţele arhaice din depozitul de la Uruk-Warka IV, pe care multe dintre semne sunt identice sau foarte asemănătoare celor de la Tărtăria”.” Citeste mai mult

Citate despre istoria veche – partea I

iorga

„Azi nu mai cred că de la colonizarea oficială singură a Daciei vine neamul nostru, ci admit o colonizare populară, mult mai veche și mult mai importantă.”

Nicolae Iorga – Istoria românilor în chipuri și icoane, Editura Ramuri, Craiova, 1921 – pag. 334

„Deosebit de importante pentru problema noastră sunt știrile date de cronicarul Laonic Chalcocondil, care numește pe românii de la nordul Dunării daci, iar pe cei de la sudul fluviului vlahi; aceștia din urmă ar fi coborât din Dacia. Deși nu cunoaște istoria veche a românilor, Chalcocondil constată că aceștia păstrează nu numai limba strămoșilor latini, dar că se aseamănă cu italienii ‘și în alte privințe și în întocmirea traiului de toate zilele și se folosesc de aceleași arme și de aceleași unelte încă și acuma ca și romanii'”. Citeste mai mult

Dragobete – zburătorirea, fârtații și suratele – partea II

Citești în 5 minute!

În articolul anterior am arătat că Dragobetele este în mitologia română fiul Dochiei și că inițial a fost o sărbătoare a începutului de primăvară ce semnifica logodna simbolică a păsărilor cerului. Mai apoi a fost extins simbolic și asupra oamenilor:

Tinerii și tinerele îmbrăcați de sărbătoare se strângeau pe dealurile din preajma satului, în cete de vârstă și de sex. Fetele laolaltă culegeau flori de primăvară, ghiocei, iar băieții, individual, culegeau vreascuri pentru aprinderea unor focuri, în jurul cărora se așezau jos, tot pe cete și glumeau între ei. Glumele se refereau mai ales la simpatiile și antipatiile dintre băieți și fete. La prânz coborau în goană spre sat, fiecare băiat fugărindu-și partenera preferată.Dacă o prindea din fugă, conform datinii, putea să o sărute în văzul tuturor. Când doi tineri fugeau după aceași față, ea se lăsa prinsă de cel pe care-l prefera. Fata care era prinsă și sărutată se considera oarecum logodită cu partenerul ei de fugă, pe un an, pentru a putea urmări cât de constante sunt sentimentele lor reciproce. Citeste mai mult

Dragobete, fiul Dochiei (Daciei) – partea I

Citești în 5 minute! A doua parte aici.

dragobeteÎn ziua de 24 februarie există o sărbătoare a dragostei autohtonă, cu rădăcini extrem de adânci în istoria veche a României, precum și a mitologiei românești. Zânul Dragobete, denumit în acest fel de către etnologul Romulus Vulcănescu, este în mitologia românească fiul Dochiei, (Dochiana, Dacia, Dakia, Rhea sau Mama mare, după Nicolae Densușianu).

Rhea sau Mama mare adorată de triburile pelasge din nordul Dunării de jos sub numele de Δαχια și Dacia, ne apare în legendele și în cântecele poporale române numită Dochia și Dochiana. În particular în legendele române ea este considerată ca o femeie bătrână, numită „Baba Dochia”, care ieșind pe la începutul primăverii prea de timpuriu cu oile la munte, a fost înghețată și apoi prefăcută în stană de piatră pe vârfurile ori pe coastele munților[…] Citeste mai mult

Istoricul englez Robert Sheringham(1602–1678) despre geți

Citești în 10 minute!

În articolul Istoricul englez Edward Bulwer-Lytton despre greci și pelasgi aflam detalii despre elenii care au colonizat Grecia și care au fost mai apoi asimilați de către pelasgi. Mai jos reproducem citate despre geți din cartea De Anglorum Gentis Origine Disceptatio a unui alt istoric englez, Robert Sheringham. Linkurile pozelor duc spre locația citatelor din cartea digitală de pe Google Books.


Despre vitejia, puterea și victoriile geților nu este nevoie să înșiram multe vorbe: este bine cunoscut, de la toți erudiții, că geții au fost cei care au supus aproape întreaga lume. Despre acest adevăr depune mărturie Iustin în Asia, după Trogus Pompeius: „De trei ori au dobândit stăpânirea Asiei, dar ei înșiși au rămas continuu fie neatinși, fie neînvinși de vreo putere străină. Pe Darius, regele perșilor, l-au gonit din Sciția prin fugă rușinoasă; l-au nimicit pe Cirus cu întreaga lui armată; pe Sopirion, general al lui Alexandru cel Mare, l-au făcut să dispară în același fel, cu toate oștile sale; armele romanilor le-au cunoscut din auzite, nu le-au simțit. Tot ei au întemeiat imperiul part și pe cel bactrian. Neam de oameni rezistenți la eforturi și războaie, forța corpurilor lor era uimitoare; nu făceau nimic de care s-ar fi temut să piardă, iar victorioși, nu doresc cu înfocare nimic, în afara gloriei”. Citeste mai mult

Radu Negru, fondatorul principatului Țării Românești și învingătorul cumanilor (anul 1290)

„Radu Negru este creatorul statului unitar al Țării Românești, astfel cum ni se prezintă statul acesta începând din secolul al XIV-lea și până la unirea Principatelor Române (1859).

negru_voda

Mormântul lui Negru-Vodă de la Curtea de Argeș

Cu puțini ani înainte de venirea acestui mare domn în părțile de dincoace de Carpați, Țara Românească se afla divizată în mai multe cnezate și voievodate mai mici.

La anul 1290, Radu Negru, care domnea în Transilvania peste două ducate Românești, al Făgărașului și Amlașului, strămuta scaunul domniei sale la Câmpulung, apoi la Argeș, apoi sub un singur cap politic și militar diferitele cnezate și voievodate de la Severin și până la Siret, purtă mai multe rezbele fericite cu hoardele cumanilor din această țară, organizează puterea militară a românilor și întemeie mai multe fortificațiuni pentru apărarea țării. Citeste mai mult

2 sau 3 războaie daco-romane?

Citești în 5 minute! 

Dimitrie_Cantemir_-_Foto01În articolul despre rezistența lui Decebal împotriva armatelor romane am descris operațiunile ce s-au desfășurat în cele două războaie din anii 101-102 și 105-106. Dimitrie Cantemir, domnul cronicar al Moldovei dintre anii 1710-1711, în „Hronicul vechimei a româno-moldo-vlahilor”, descrie un pic diferit ceea ce se știa despre desfășurarea acestor evenimente. Astfel, zice despre primul război daco-roman:

Căci dachii deși lua bani de la înpărăție, însă cu această mult înbogațindu-să și din zi în zi crescând și întărindu-să, de mai mari răutăți se gătiia, și așa leat: 101, cu oaste tocmită împotriva dachilor au purces, unde agiungând, vrăjmaș răzsboiu cu dânșii au avut, și după multă moarte și tăiare, măcar că romanii biruitori au ieșit și mulțime de dachi au omorât, însă, și în oastea romanilor, atâta de mult au fost răniți, cât nici pânzături au mai rămas cu carele să le leage ranele; ce Traian scoțând năfrănile, servetele și altă pânză, ce era pentru slujba measii și a casii, li-au dat să fie pentru aceia treabă. Citeste mai mult

Istoricul englez Edward Bulwer-Lytton despre greci și pelasgi

Istoricul englez Edward Bulwer-Lytton (25 mai 1803 – 18 ianuarie 1873) scria în lucrarea sa neterminata Athens: It’s rise and fall, publicată postum, următoarele lucruri referitoare la pelasgi:

Tot ceea ce este necesar să spun despre pelasgi sunt următoarele: ei reprezintă cea mai veche rasă care a exercitat o putere dominantă în Grecia. Regii lor pot fi urmăriți prin tradiție către un timp mult anterior genealogiei oricărui trib, iar Inachus, tatăl pelasgului Poroneus, nu este altceva decât un alt nume pentru era cea mai îndepărtată din care cronologia greacă poate începe. Dacă pelasgii au fost în vechime un trib străin sau unul grecesc a fost un subiect constant de dezbatere. Herodot, vorbind despre niște așezări considerate pelasgice și care existau în timpul său, consideră limba lor ca fiind „barbară”; dar Mueller, cu destul de multe argumente, consideră că expresia istoricului se aplică unui dialect distinct; și această ipoteză este susținută de un alt pasaj din Herodot, în care acesta aplică același termen cu care stigmatizează limba așezărilor pelasgice și anumitor dialecte ioniene. În coroborare cu opinia lui Mueller putem observa de asemenea că „barbar” este un epitet pe care Homer îl alătură carienilor și este corect interpretat de criticii antici ca reprezentând  un dialect amestecat și neșlefuit, însă cu siguranță nu unul străin. Atunci când Agamemnon al lui Sofocle l-a dojenit pe Teucer că vorbește limba „barbară”, niciun cercetător nu ar trebui să considere că Teucer nu vorbește greaca; el era dojenit că vorbea o greacă nepoliticoasă și neelegantă. Este clar că cei care au continuat să vorbească limba de dinaintea modificării sale, se pare că reprezenta un oarecare jargon ciudat și nefamiliar urechilor obișnuite să audă forma mult mai modernă. Și fără îndoială, dacă ne-am întâlni cu un trib care vorbea engleza secolului 13, limba lor ne-ar fi total neinteligibilă și ar părea pentru noi străină. Dar totuși, interpretând fraza lui Herodot, este extrem de dificil de stabilit dacă acele așezări erau pelasgice și în plus, și mai greu este de stabilit dacă Pelasgia pe care ei au continuat-o a rămas nemodificată și pură. De aceea nu dau nicio importanță afirmației lui Herodot. Înclin, în mod contrar, să fiu de acord cu alți cercetători englezi eminenți, care cred că limba pelasgilor conținea cel puțin elementele pe care noi le considerăm grecești; și din multe argumente le aleg pe următoarele: Citeste mai mult

error: Continutul este protejat!