Dragobete – zburătorirea, fârtații și suratele – partea II

Dragobete – zburătorirea, fârtații și suratele – partea II

Citești în 5 minute!

În articolul anterior am arătat că Dragobetele este în mitologia română fiul Dochiei și că inițial a fost o sărbătoare a începutului de primăvară ce semnifica logodna simbolică a păsărilor cerului. Mai apoi a fost extins simbolic și asupra oamenilor:

Tinerii și tinerele îmbrăcați de sărbătoare se strângeau pe dealurile din preajma satului, în cete de vârstă și de sex. Fetele laolaltă culegeau flori de primăvară, ghiocei, iar băieții, individual, culegeau vreascuri pentru aprinderea unor focuri, în jurul cărora se așezau jos, tot pe cete și glumeau între ei. Glumele se refereau mai ales la simpatiile și antipatiile dintre băieți și fete. La prânz coborau în goană spre sat, fiecare băiat fugărindu-și partenera preferată.Dacă o prindea din fugă, conform datinii, putea să o sărute în văzul tuturor. Când doi tineri fugeau după aceași față, ea se lăsa prinsă de cel pe care-l prefera. Fata care era prinsă și sărutată se considera oarecum logodită cu partenerul ei de fugă, pe un an, pentru a putea urmări cât de constante sunt sentimentele lor reciproce.

Romulus Vulcănescu – Mitologie română, pag. 338

Această datină, a coborârii în goană a băieților pe urma fetelor a fost recunoscută în Mehedinți sub denumirea de zburătorire. Tot în această zi de zburătorire se întâmpla și un lucru mai puțin știut de către conștiința contemporană. De Dragobete se încheiau însurățiri sau înfrățiri de cruce, prin îndeplinirea unor rituri vechi.

În fața cetei, partenerii își zgaraiau brațul stâng cu semnul crucii (semnul crucii solare , nu creștine), până la sângerare, se amesteca sângele suprapunându-se zgârieturile sângerânde una peste alta și reciproc își sugeau sângele cei înfrățiți. Așa de declarau băieții fârtati și fetele surate.
Urmau îmbrățișarea și juruința reciprocă de sinceritate și întrajutorare până la moarte. Când unul din cei înfrățiți murea, celălalt trebuia dezlegat, adică dezfrățit la mormântul fratelui decedat și înfrățit cu un alt partener, în alt loc, cât mai departe de mormânt.

Romulus Vulcănescu – Mitologie română, pag. 338

Sursa:

  1. Romulus Vulcănescu – Mitologie română, editura Academiei R.P.R , Bucuresti, București, 1987

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *