Fragment din lucrarea în curs de apariție Vlad Draculea, scrisă de Cornel Bîrsan
VLAD DRACULEA SAU VLAD ȚEPEȘ ?
Domnul Țării Românești în documentele emise între anii 1457-1462, se numea pe sine, “Vlad, fiul bătrânului Vlad Voievod”, precum și tatăl său Vlad Dracul care se semna în documentele cancelariei domnești cu numele de “Vlad, fiul lui Mircea Voievod”. În scrisorile atingătoare de Domnul Țării Românești, Matei Corvin îl numea “Wlad Voievod”. Într-o scrisoare datată 2 aprilie 1459, Dan cel Tânăr, pretendent la scaunul Munteniei, scriind brașovenilor îl numește pe Vlad, pur și simplu “Dracul Voievod” !
Într-un raport scris de Ladislau, omul de curte a lui Vlad, din 7 august 1476, urmare drumului făcut în Moldova în ajunul bătăliei de la Valea Albă (26 iulie 1476), acesta îl numește pe domnitor, “Draculea”.
Cronicarul grec Mihail Ducas (n.cca.1400-d.cca.1470) scriind despre urcarea pe scaunul Țării Românești a lui Vlad Dracul, 1437, îl numește pe acesta Dragulios: “Căci numele Dragulios se și tălmăcește cu rău și viclean“[ Scriptores Byzantini I: DUCAS – Istoria turco-bizantină (1341-1462), (traducere Vasile Grecu), Ed.Academiei R.S.R., 1958, p.252]. De ce era rău și viclean Vlad Dracul ? Deoarece avusese curaj să se ridice împotriva sultanului Murad al II-lea (1421 – 1451).
Cronicarul Nicolaos (Laonic) Chalcocondil (n.cca.1430-d.cca.1470), contemporan cu Vlad, îl numește pe acesta “Vlad, fiul lui Draculea”. Cronicarul turc Tursun-bey (n.cca.1420-d.cca.1500) îl numește pe Vlad “Kazîklî”, adică “Țepeș”, de la țeapa folosită de acesta pentru a-și executa inamicii. Un alt cronicar turc, Așîk-pașa-Zade îl numește pe Domnul Țării Românești “Voievodul Kazîklî“ sau “Dracul-oglu“ adică, “fiul Dracului“.
Ienicerul turc Constantin Mihailovici (n.1435-d.1501), participant la campaniile lui Mahomed al II-lea în Țara Românească, în memoriile sale, scrise după anul 1490, îl numește pe Vlad, “Dracul cel Tânăr” sau “Dracula”.
Peste ani, arhiepiscopul de Strigoniu și vicerege al Ungariei, Antonio Verancsics (n.1504-d.1573) numindu-l pe Vlad Draculea, „viteazul principe Dragula”, încerca să explice etimologia acestui cuvânt.”Astfel și Dragula e un diminutiv de mângâiere de la Drago, cea ce înseamnă << cel drag>> din care cauză dacă s-ar îngădui, pe latinește ar trebui să se spună Charulus (carus=scump).“[ Călători străini despre ţările române, vol.1, Ed.Ştiinţifică Bucureşti, 1968, p.400]
Verancsics bun cunoscător al limbii române, și a faptelor strălucite ale lui Vlad Draculea, aferent și de acuzațiile aduse domnitorului de către sași și creștinii catolici, refuza echivalarea numelui acestuia cu termenul de “drac” insinuând, în mod subtil, că numele voievodului a fost defapt “Vlad cel Drag” ! Este primul apărător al memoriei lui Vlad Draculea, și poate singurul, pentru un timp extrem de îndelungat. Însuși marele umanist de origine română, Nicolae Olahus (n.1493-d.1568) îl considera pe Vlad Draculea, “tiran”, chiar dacă în mod confuz, ulterior avea să afirme că era rudă cu Mihnea cel Rău (1508-1509), fiul lui Vlad Draculea !
În realitate numele de “Dracul” cu varianta ulterioară “Dracula” provine de la un ordin cavaleresc.
Ordinul Dragonului a fost înființat în anul 1408 (12 decembrie) de către Sigismund de Luxemburg, având ca rol principal protejarea creștinătății de amenițarea otomană. Simbolul Ordinului era un dragon cu coada încolăcită în jurul gâtului, având pe spate o frunză-armură ale cărei nervuri sunt stilizate sub forma unei cruci. Adoptarea imaginii grafice a dragonului este oarecum ciudată în credința creștină, mai ales că Sfântul Gheorghe, unul dintre patronii ordinuului, este reprezentat ucigand un balaur. Posibil ca acest dragon să fi derivat din stindardul de luptă al dacilor, adoptat ulterior și în tările nord europene, printre care și Germania și Anglia.
Deviza adoptată a Ordinului a fost: q[uam] misericors est deus iustus patient (o, cât de răbdător este dumnezeul nostru).
Membrii fondatori ai Ordinului Dragonului au fost: Sigismund de Luxemburg, Eberhard de Lorraine, Episcop de Zagreb, Ștefan Lazarevici al Serbiei, Alfons al Aragonului și al Neapolelui, Vladislav II Iagello, Vitold, Ernest de Austria, Cristof al III-lea al Danemarcei, Pippo Spano, Perényi Emeric, cancelar al Universității din Praga și baronul Mihail Garai.
La 8 februarie 1431, la Nürenberg, Vlad, fiul lui Mircea cel Bătrân a fost primit în Ordinul Dragonului, urmare recomandărilor făcute de Sigismund de Luxemburg.
Foto de Bogdan Petry
Membrii Ordinului, purtau două mantii distinctive suprapuse, una de culoare roşie, peste care se afla o alta, de culoare verde, iar la gât – un colan, de care atârna un medalion de aur pe care era gravat dragonul-simbolul ordinului.
Ținuta impresionantă, pentru acele vremuri în Țara Românească, a lui Vlad, fiul lui Mircea cel Bătrân, și mai ales denumirea latină a Ordinului, Societas Draconistrarum, precum și considerentul unor boieri că domnitorul adoptase o religie catolică ezoterică, părăsind ortodoxia, i-a făcut pe aceștia să-l numească în secret, “Dracul” ! Nume difuzat și în popor, sub care va fi pomenit ulterior și în toate izvoarele documentare, atât el, cât mai ales fiul său Vlad Draculea.
Din timpul prizonieratului său impus de Matei Corvin, Vlad Draculea, începe să se semneze cu numele de “Wladislaus Dragwlya” (scrisoare din 4 august 1475) sau “Ladislaus Drakulya” (scrisoare din august 1476); la rândul său, Regele Ungariei, pomenindu-l în scrisori sub numele de “Drakwlye“ (scrisoare din 21 septembrie 1475).
La 21 iulie 1476, vice-voievodul Ardealului, Ștefan Erdélyi solicită brașovenilor să-și trimită contingentul militar, la Turda, sub comanda lui Ștefan Báthory și Ladislaus Drakula ! În anul 1477, la 5 ianuarie, Ștefan cel Mare, solicită ajutor militar brașovenilor pentru ”magnificul nostru frate din Valahia Mare, Ladislao”[ HURMUZAKI, EUDOXIU DE – Documente privitoare la Istoria Românilor, vol.XV, Acte și scrisori din arhivele ardelene (Bistrița, Brașov, Sibiu) publicate după copiile Academiei Române de N.Iorga, partea I, 1358-1600, București, 1911, p.96] care era în plin conflict cu turcii. Însă Vlad Draculea, nu a mai avut nevoie de ajutor, fiind ucis pe câmpul de luptă la sfârșitul lunii decembrie al anului 1476, sau la începutul lunii ianuarie 1477.
Nu știm dacă în spațiul carpato-dunărean și vest european s-a folosit numele de “Țepeș” în timpul vieții lui, poate doar ca poreclă, pe ascuns, datorită predilecțiunii lui de a executa inamicii prin tragerea în țeapă. În schimb cronicarii turci în marea lor majoritate au folosit termenul de “Țepeș=Kazîklî”.
Prima mențiune a numelui de “Vlad Țepeș”, apare în anul 1505 într-un document de danie emis de Radu cel Mare, la 21 ianuarie 1506:”Vladul Voievod cel numit Țeapeș”[ Documenta Romaniae Historica, B, Ţara Românească, vol. II (1501-1525), Editura Academiei R.S.R., 1972, p.93]. Radu cel Mare, domn al Țării Romănești între anii 1495-1508, a fost fiul lui Vlad Călugărul, fratele și inamicul lui Vlad Draculea. Următoarea mențiune istorică a numelui de “Vlad Țepeș” este făcută de Mircea Ciobanul, într-un document de danie, emis la 11 mai 1550:”Vlad voievod Țepeș“[ Documenta Romaniae Historica, B, Ţara Românească, vol. IV (1536-1550), Editura Academiei R.S.R., 1981, p.344] Mircea Ciobanu a fost fiul lui Radu cel Mare, și stră-strănepot de frate a lui Vlad Draculea.
Printr-o ironie a sorții ni s-a transmis peste timp ca nume al lui Vlad al III-lea, “Vlad Țepeș”, tocmai porecla batjocoritoare, folosită de către fratele său, Vlad Călugărul, și urmașii acestuia !
Corect ar fi identificarea lui în istorie, pe numele pe care îl folosea el însuși, Vlad Draculea!
Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:
- Carturesti
- Litera
- Librex
- Libris
- Cartepedia
- Okian.ro
- Librarie.net
- Compania de Librarii Bucuresti
- Anticexlibris