Attila – căpetenia hunilor
Scriitorul Iordanes ne spune despre Attila că era spătos, avea capul mare, nasul turtit, fața arămie și purta pe cap o coroană de fier ruginit. Contemporanii, îngroziți de puterea și de jafurile armatei lui, i-au atribuit acestuia denumirea de „ciocanul lumii” și „biciul lui Dumnezeu”. În realitate însă nu era atât de cumplit precum îi era faima, ci dimpotrivă dădea dovadă de o oarecare aplecare spre aprecierea culturii, fiind un cunoscător al civilizației romane, apreciind unele bunuri ale ei, el fiind deasemenea și un bun cap politic și un mare general, imperiul său întinzându-se pe o suprafață enormă, de la părțile apusene, până la Nistru, și aproape întreg bazinul Dunării mijlocii și inferioare. Moartea lui Attila însă în 453, duce la destrămarea imperiului construit de el, urmașii săi fiind lipsiți de o bună strategie de coordonare a moștenirii lăsate de Attila, ei nereușind să păstreze nici unitatea dar nici alianțele cu gepizii și ostrogoții care în cele din urmă se vor revolta, iar în 454 coaliția gepizilor conduși de Ardarich îi înving pe huni la Nedao, ceea ce a dus la risipirea hunilor. Beneficiarii au fost ostrogoții, și în special gepizii, cea de a treia ramură a triburilor gotice.