Istoria ignoranței

Fiecare epocă s-a considerat mai cunoscătoare decât cele de dinaintea ei. Urmașii Renașterii au privit Evul Mediu ca pe o eră a întunericului, gânditorii Iluminismului au încercat să înlăture superstiția prin rațiune, statul modern al bunăstării e hotărât să ucidă gigantul ignoranței, acum, când lumea e hiperconectată la informație fără limită.

Ce ne facem însă cu toată cunoașterea pierdută de-a lungul secolelor? Suntem cu adevărat mai puțin ignoranți decât strămoșii? Povești remarcabile despre nenumăratele forme de ignoranță – în religie și știință, în război și pe timp de pace, în politică, în afaceri, în artă, în catastrofe și în bunăstare –, ignoranță autentică sau studiată, conștientă sau incon­știentă, povești despre modurile în care obstacolele, uitarea, secretomania, negarea, nesiguranța, prejudecata, neînțelegerea și credulitatea au influențat cursul istoriei. De fapt, despre importanța recunoașterii limitelor cunoașterii, deoarece întotdeauna cu cât se generează mai multă cunoaștere, cu atât orizontul ignoranței se lărgește.