Democrația periferiei

Proiectul democraţiei poloneze, confirmat de majoritatea intelectualilor, devenit dominant după 1989, transpare în sintagma „liberalism polonez”, fiind în deplin acord cu definiţia celor care l-au elaborat. Pentru că este vorba de ceva mai mult decât un simplu program politic, decât unul dintre numeroasele programe politice apărute. Acest proiect a căpătat, pur şi simplu, conturul unei noi „religii politice”, în cadrul căreia principiile şi deciziile politice s-au transformat în reguli morale absolute. Şi tocmai de aceea, proiectul despre care vorbim limitează din capul locului posibilitatea oricărei discuţii, tratându-i pe polemişti drept eretici. Pentru a putea fi formulat, a fost necesar să fie respinsă o altă „religie politică”, şi anume cea care apăruse în cadrul mişcării Solidaritatea. Proiectul liberalismului polonez s-a grefat pe autodistrugerea gândirii politice a vechii opoziţii. Acest proiect şi nu doar controversele personale, circumstanţele exterioare sau manevrele tactice a constituit cauza principală, profundă şi plină de animozităţi a dezintegrării Solidarităţii. Zdzisław Krasnodębski
Sursa: libhumanitas.ro



Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:

  1. Carturesti
  2. Litera
  3. Librex
  4. Libris
  5. Cartepedia
  6. Okian.ro
  7. Librarie.net
  8. Compania de Librarii Bucuresti
  9. Anticexlibris

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Continutul este protejat!