Dacă în viitor, cercetările vor atesta reutilizări pentru locuire şi mai târzii decât veacurile XI-XII, glisarea limitei temporale „în sus” va fi de cel mai bun augur, determinând o mai complexă şi completă urmărire a fenomenului; totodată, reutilizările atestate în veacurile anterioare vor putea fi poate mai profund percepute.
Am exclus desigur din discuţie simplele suprapuneri ale castrelor de construcţii medievale ori moderne care nu ar fi avut nicio relevanţă, deoarece reprezentau altceva decât fenomenul şi mecanismele acestuia pe care ne propusesem să le urmărim. Am fi făcut bineînţeles excepţie – căci exemple nu putem oferi acum din spaţiul fostei provincii Dacia – în cazurile când respectivele construcţii, chiar suprapuneri fiind, ar fi fost plasate acolo într-o evidentă relaţie cu fostul zid de incintă al castrului, căruia i-ar fi incumbat fie un simplu rol de împrejmuire-marcare a proprietăţii, fie şi-ar fi recăpătat destinaţia defensivă (contra animalelor sau duşmanilor).
O reutilizare civilă a castrelor abandonate încă în epoca romană rămâne o chestiune de urmărit – am dori-o cu mai mult interes – în anii ce urmează, căci în această privinţă cunoştinţele noastre sunt cu totul insuficiente şi nesigure. Reutilizări civile ale suprafeţelor unor castre scoase din uz militar sunt atestate pentru spaţiul provincial (ori cel puţin aflat sub control apropiat). Nu sunt încă documentate limpede reutilizări pentru locuirea civilă a unor structuri ale castrelor abandonate. Astfel de cazuri din alte provincii stau mărturie asupra fenomenului şi nu vedem pentru ce în teritoriul fostei Dacia astfel de situaţii să nu fie evidenţiate.
Reperarea lor cere însă cercetări arheologice de fineţe şi previziunea din partea arheologilor că astfel de situaţii se pot ivi, astfel încât ele să nu constituie „surprize” (ce pot fi trecute cu vederea în avântul cercetării).
Cel mai târziu în 275 – cu câteva excepţii pe linia Dunării, păstrate drept capete de pod – castrele provinciei Dacia au fost abandonate de către militarii romani, întrucât Aurelianus şi-a asumat abandonarea întregii provincii. Evoluţia fostelor castre ale Daciei în veacurile ce au urmat este relevată într-o măsură covârşitoare de arheologie căci orice mărturie literară sigură privitoare expres la măcar unul dintre ele lipseşte – până în veacul al XVII-lea (este probabil ca o referință literară din veacul XVI să aibă în vedere castrul de la Turda-Potaissa, poate încă una iar o alta cu certitudine în principal castrul de la Buciumi, căci în așezarea/așezările civile de lângă acest obiectiv majoritatea construcțiilor fuseseră ridicate din lemn și chirpic), ori poate nu a fost încă detectată. Apoi, numai pentru castrul legionar de altădată de la Alba Iulia-Apulum, au fost identificate reprezentări cartografice, una datând în 1687 şi secunda în 1711, exploatate ştiinţific pentru chestiunea reutilizării curtinei acestui castru în Evul Mediu.
Fragment din articolul Despre castrele Daciei după părăsirea lor de către armata romană, Dan Matei, pagina 26, Buletinul Limes Romania, nr 12, 2022.
Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:
- Carturesti
- Litera
- Librex
- Libris
- Cartepedia
- Okian.ro
- Librarie.net
- Compania de Librarii Bucuresti
- Anticexlibris