Prin acest articol, ne dorim să aducem în atenția cititorului o mică incursiune în istoria Daciei romane din perioada veacurilor II-VIII, urmărind a surprinde urmele lăsate de diferitele și tumultuoasele porniri barbare înspre teritoriul Daciei încă de dinainte de retragerea aureliană. Ni se nasc așadar două întrebări la care ne vom strădui să aducem un răspuns bine documentat, anume, a fost Dacia un teritoriu de interes pentru migratori sau era folosită doar ca spațiu de tranzit spre partea occidentală a Imperiului Roman, care sunt urmările lingvistice, toponimice, artistice și religioase ale trecerii și staționării acestor popoare în cultura daco-romanilor? Acestor întrebări s-au oferit a da răspuns istorici precum A.D. Xenopol, Mihai Bărbulescu, Constantin Giurescu, și nu numai. Vă invităm așadar, în amplul și interesantul itinerariu al nomadului atras de fața aurită a Imperiului Roman.
Departe de a fi adepții unui trai legat de glie, barbarii își caută mereu terenul propice pentru bunăstare, fapt pentru care sunt renumiți , cu rău augur, în perioada antică și medievală timpurie, ca fiind spaima popoarelor prin invaziile necontenite îndreptate cu precădere spre ținuturile Imperiului Roman, văzut de barbari ca fiind izvorul belșugului, al bunei așezări geografice strategice. Dar de ce îi cunoaștem în istoriografia atât românească cât și străină tocmai sub denumirea de „barbari” ? E bine de știut faptul că din perspectiva romanilor, tot ce era străin de Imperiul Roman, tot ce era în afara granițelor acestui imperiu, se numea „barbar”, acest termen fiind utilizat mai ales pentru germani, celți, perși, cartaginezi, iberici, traci, chiar și pentru greci în anumite privințe. Termenul a fost preluat de romani din cuvântul grecesc „barbaros”, grecii fiind cei care foloseau acest termen pentru oameni de culturi diferite, dar și pentru a ironiza alte triburi și state grecești, sub idiomul „cine nu este grec este un barbar”, iar în perioada modernă timpurie, grecii denumeau cu acest cuvânt, pe turci într-un mod clar peiorativ.
Invaziile popoarelor nomade s-au desfășurat ca un fenomen amplu întins pe mai bine de un mileniu, procesul a început cu primul secol al erei creștine, căpătând o anumită intensitate abia cu a doua jumătate a secolului III, iar începând de aici, cercetătorii vorbesc despre trei etape importante ale migrației acestora în spațiul românesc:
- Popoarele germanice și hunii > 275-566
- Slavii, bulgarii și maghiarii > sec. VI-X
- Pecenegii, uzii, cumanii, tătarii > sec. X-XIII
Articolul întreg se găsește în ediția din mai 2022, mai jos.
Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:
- Carturesti
- Litera
- Librex
- Libris
- Cartepedia
- Okian.ro
- Librarie.net
- Compania de Librarii Bucuresti
- Anticexlibris
Pingback: De 1 decembrie vă oferim gratis primele 5 articole premium de istorie veche la care am lucrat recent - Istorie Veche
Pingback: Cunoastem fragmente de istorie - Istorie Veche