Bătălia de pe râul Argeş (1395)
Conştient de posibilitatea unui nou atac turcesc asupra sa, Mircea va încheia la data de 7 martie 1395 la Braşov, o alianţă militară, de sprijin reciproc, între el şi regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg.
Răspunsul lui Baiazid nu se va lăsa mult așteptat. În primavara anului 1395, acesta lansează o nouă campanie împotriva Ţării Româneşti. Armata turcă de circa 40.000 de oşteni va fi susţinută şi de circa 8.000 de oşteni sârbi conduşi de către regele Marko Kraljevic (1371-1395) şi nobilul acestuia Constantin Dragas Dejanović (n. 1365 – d.1395). Armata turcă invadează ţara pe la Orşova, de unde se vor deplasa, terorizând ţinuturile, spre Curtea de Argeş, capitala ţării la acea vreme. Oştile lui Mircea vor hărţui neîncetat armata turcă, aplicând şi strategia pământului ars. După mai multe ciocniri, la data de 17 mai 1395 se dă bătălia de pe râul Argeş, undeva în aproprierea capitalei. După o luptă grea, cu mari pierderi de ambele părţi, Mircea se vede nevoit să se retragă spre munţi. Se pare că ajutorul solicitat lui Sigismund nu a sosit la timp sau nu a sosit deloc. În acelaşi timp Baiazid îşi retrage oastea, în mare parte decimată şi se repliază la sud de Dunăre. În bătălia de pe râul Argeş îşi vor pierde viaţa şi regele Marko Kraljevic, eroul legendar al sârbilor şi supusul lui, Constantin Dragas Dejanović.
Nereuşind să transforme ţara în paşalâc, Baiazid vă gasi o situaţie de compromis, numindu-l domn al ţării pe Vlad I, cel care va fi sprijinit în domnie de facţiunea boierilor opozanţi politicii lui Mircea. Vlad I acceptă suzeranitatea otomană şi se obligă la plata unui tribut anual.
Situaţia devine ciudată în ţară, Mircea şi Vlad I vor fi domni în acelaşi timp (dualism al puterii).
Sigismund de Luxemburg intervine cu întârziere, abia în cursul lunii iulie 1395, când se angajează într-o serie de lupte, împotriva turcilor cantonaţi în ţară. Cu acest prilej cucereşte cetatea Turnu, unde va instala o garnizoană maghiară.
La sfârşitul anului 1395, pentru a-şi reface oastea epuizată, Mircea se retrage în Ţara Bârsei. Acum va avea loc primul atac turcesc asupra Transilvaniei, atac conceput în ideea capturării sau uciderii lui Mircea. Ar fi interesant de ştiut dacă Vlad I, a participat la această acțiune, documentele timpului tac asupra acestui fapt.
În primăvara şi vara anului 1396, Mircea, ajutat de către un corp de oaste transilvănean, va duce lupte împotriva lui Vlad I, sprijinit de contingente turce, dar fără nici un rezultat.
Bătălia de la Nicopole (1396)
Care era situaţia Țărilor Europene în acel timp şi percepţia lor asupra pericolului otoman în creştere ?
Papa Bonifaciu al IX-lea (1389 – 1404) se confrunta în acel moment cu o schismă care împărţise lumea creştină apuseană între două scaune papale, de la Avignon, respectiv de la Roma. În ciuda scăderii influenței sale, în anul 1394, va solicita principilor europeni organizarea unei cruciade împotriva Imperiului Otoman în plină expansiune.
Regele Richard al II-lea (1377 – 1399) al Angliei şi Charles al VI-lea (1380 – 1422) al Franței şi-au manifestat interesul unei finanţări în comun a unei noi cruciade, chiar dacă se aflau în plină desfăşurare a războiului de 100 de ani dintre Anglia şi Franţa.
Francezii au purtat negocieri încă din anul 1393 cu Sigismund de Luxemburg pentru organizarea în comun a unei cruciade. Planul iniţial era propus pe fondul deplasării încă din anul 1395 a unor trupe conduse de John de Gaunt, Louis d’Orléans şi Filip de Burgundia spre Ungaria, iar ulterior, regii Charles al VI-lea şi Richard al II-lea, să-i urmeze un an mai târziu. În urma conflictelor armate dintre cele două ţări, planul a fost abandonat, fiind luat pe cont propriu de către Jean de Nevers, viitor duce de Burgundia (1368 – 1422). Acesta a organizat şi condus o armată de aproximativ 10.000 de burgunzi şi circa 1000 de englezi. În drumul lor spre Ungaria li s-au adăugat contingente din Palatinat, Bavaria şi Nüremberg, precum şi principi germani, nobili din Polonia, Boemia şi Navarra. Expediţia va ajunge în cursul lunii iulie la Buda, capitala Ungariei. Forțele cruciate occidentale vor fi în jur de 16.000 de nobili şi soldați, la care se vor adăuga cca 44.000 – 45.000 de ostaşi maghiari şi români. Unii istorici menţionează că aceste cifre sunt exagerate, dar având în vedere că, cronicile turce menţionează şi puterea armatei otomane ca fiind de circa 60.000 de soldaţi, nu ni se pare imposibil. Reducerea forţată la cifre de 12.000 – 15.000 de soldaţi de fiecare parte beligerantă ni se pare exagerată, ţinând cont că turcii foloseau mari efective de armată în campaniile militare.
Participanţii la acest conflict au fost: Sigismund de Luxemburg, Jean de Nevers, Filip d’Artois, Jean le Maingre, Enguerrand de Coucy, Jean de Vienne, Jean de Carrouges, Mircea cel Bătrân, Ștefan al II-lea lackovic şi Vuk Brankovic de partea creştinilor şi Baiazid I aliat cu despotul sârb, Stefan Lazarević, de partea otomană.
Jean de Nevers va fi cel care va prelua comanda forţelor creştine. În deplasarea către Nicopole, cetate ocupată de turci, creştinii vor prăda întreaga regiune, luând cu asalt oraşul Rahova şi jefuindu-l; locuitorii ei, indiferent de naţionalitate au fost ucişi sau luaţi prizonieri. La Nicopole, cruciații au ocupat poziţii pentru a cuceri cetatea, care era puternic fortificată de garnizoana otomană condusă de Dogan Bey. Folosirea catapultelor şi a tunurilor pentru distrugerea zidurilor fortăreţei nu a avut nici un succes. După 16 zile de asediu, a sosit de la Târnovo, armata otomană comandată personal de Baiazid, care a înconjurat tabăra creştinilor, prinzându-i între cetatea Nicopole şi armata turcă.
Johann Schiltberger, un cruciat bavarez luat prizonier de turci la Nicopole, a descris în memoriile sale bătălia. El amintește de neînțelegerile ivite între conducătorii cruciaților cu privire la tactica de urmat: cea occidentală a cruciaților, cu grosul trupelor format din soldați ai cavaleriei grele, și cea a lui Mircea, care îi ceruse lui Sigismund ca mai înainte de bătălie să i se permită să execute o misiune de recunoaștere pentru evaluarea pozițiilor otomane și pentru alegerea tacticii potrivite. Sigismund a fost de acord cu domnul valah. După ce cavaleria ușoară munteană și-a îndeplinit misiunea, Mircea cel Bătrân a cerut să i se dea comanda asupra întregii aripi drepte cruciate, care să execute atacul din deschiderea bătăliei. Sigismund a fost imediat de acord, dar propunerea lui Mircea a fost respinsă vehement de Jean de Nevers și de alți cavaleri occidentali, care nu au fost de acord cu vreo schimbare a tacticilor tradiționale vestice. În plus, se pare că Jean de Nevers dorea să i se acorde onoarea primului atac, dat fiind faptul că venise de la mare depărtare și în plus cheltuise mulți bani pentru această expediție.
În ziua de 25 septembrie, ambele armate s-au pregătit pentu bătălie. Francezii și aliații lor formau avangarda, iar Sigismund și-a împărțit trupele în trei: maghiarii ocupau centrul, transilvănenii formau aripa dreaptă, iar muntenii, conduși de Mircea, formau aripa stângă. Baiazid și-a dispus liniile cu avangarda cavaleriei protejată de o zonă de țepușe, urmată de unitățile principale de arcași și de ieniceri, în timp ce corpul principal de oaste otoman și sârbii se ascundeau în spatele dealurilor, la ceva distanță de prima linie. De aceea, cavalerii occidentali au crezut că se vor lupta doar cu un număr mic de spahii.
Cavalerii francezi îmbrăcați în armuri grele au atacat spre primele linii otomane, dar au fost nevoiți să descalece în fața liniei de țepușe. Aici au început să smulgă țepușele din pământ, în acest timp aflându-se sub tirul arcașilor turci. După ce au fost îndepărtate țepușele, cavalerii descălecați au trebuit să facă față atacului infanteriei de elită otomană – ienicerii. Francezii, superiori la capitolul armuri, au respins atacul infanteriei turce, căreia i-au provocat pierderi de aproximativ 10.000 de oameni. Francezii au atacat și cavaleria turcă și au avut din nou succes, ucigând cam 5000 de turci. Deși nu erau călare, cavalerii francezi au pornit în urmărirea otomanilor care fugeau spre deal. În momentul în care au ajuns pe vârful dealului, francezii obosiți au descoperit grosul armatelor otomane, care așteptau să contraatace. În faza următoare a luptei, francezii au fost înfrânți clar. Amiralul Franței, Jean de Vienne, a fost ucis în ciuda vitejiei de care a dat dovadă în timpul în care a apărat stindardul de luptă al francezilor. Jean de Nevers, Enguerrand al VII-lea de Coucy și mareșalul Jean Le Maingre, au fost luați prizonieri.
Sigismund de Luxemburg a trimis trupele maghiare şi române în ajutorul lor care deşi nu au reușit străpungerea dispozitivului otoman, au început să încline balanţa în favoarea creştinilor. Soarta bătăliei însă a fost decisă de ultima rezervă a lui Baiazid, oastea sârbească a lui Stefan Lazarević, care atacând flancul drept al creştinilor a provocat retragerea în dezordine a trupelor coaliţiei.
Cu rămăşiţele armatei sale, Sigismund a încercat să fugă în Transilvania, dar a fost împiedicat de oastea lui Vlad I, care-l aştepta pe malul Dunării, astfel că a fost nevoit să fugă pe Dunăre, îmbarcat pe o navă veneţiană.
Mircea se va retrage şi el în Ţara Românească şi apoi în Transilvania, sub presiunea lui Vlad I şi a turcilor.
Numărul de morţi de partea creştinilor nu este cunoscut, se aproximează la circa 40.000, fapt confirmat şi de pierderile suferite de către turci, aproximativ 35.000. Ca represalii împotriva creștinilor, pe data de 26 septembrie 1396 Baiazid a ordonat ca 3.000 de prizonieri creştini să fie uciși drept răzbunare pentru prizonierii turci din Rahova, ucişi de către francezi la începutul ostilităţilor.
Cauzele dezastrului creştin de la Nicopole trebuie analizat prin lipsa unităţii de comandă a coaliţiei, utilizarea cavaleriei grele, incapabile să reziste atacurilor rapide ale cavaleriei uşoare şi infanteriei turce, şi mai ales a lipsei de experienţă. Să nu uităm că la anul bătăliei, Jean de Nevers avea 25 de ani, iar Sigismund de Luxemburg, 28 de ani, raportat la vârsta de 41 de ani a lui Mircea, şi punând în balanță şi experienţa acestuia în războaiele purtate împotriva turcilor.
Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:
- Carturesti
- Litera
- Librex
- Libris
- Cartepedia
- Okian.ro
- Librarie.net
- Compania de Librarii Bucuresti
- Anticexlibris