Craioveștii, Constantin Cantacuzino și transformarea istoriei

libris.ro

Fragment din cartea „Radu Negru Voda – Intre legenda, mit si adevar”


Poti cumpara cartea de la Librex apasand pe acest link

Spre deosebire de Moldova în Țara Românească se pot identifica doar șase cronici care tratează istoria Munteniei de la “Descălecat” și până în a doua jumătate a secolului al XVII-lea:

  • Istoria Țării Rumânești. De când au descălecat preavoslavnicii creștini, atribuită de către istorici stolnicului Constantin Cantacuzino, dar și lui Stoica Ludescu, sluga credincioasă a familiei Cantacuzino, numită și Letopisețul Cantacuzinesc;
  • Istoriile Domnilor Țării Românești (1290-1688), scrisă de Radu Popescu, numită și Cronica Bălenilor, dar atribuită inițial de Nicolae Iorga lui Constantin Căpitan Filipescu;
  • Letopisețul Țării Rumânești din descălecătoare și de unde au venit românii de s-au așezat în Țara Românească, semnată de Tudosie Dascălul, manuscris găsit de St.Nicolaescu în biblioteca profesorului Grigorie G.Tocilescu;
  • Letopiseţul de la descălecarea cea dintâiu a românilor și așezarea lor în ţara Românească, atribuita lui Radu Greceanu, cronicădin păcate pierduta;
  • Letopiseţul ȚăriiRomânești (1292-1664) în versiunea arabă a lui Macarie Zaim;
  • Cronica de la Blaj a protosinghelului Naum Râmniceanu, scrisă de către Naum Râmniceanu pe baza unei cronici întocmite de Pârvu Cantacuzino.

Din păcate toate aceste cronici, sunt filtrate în decursul timpului, prin copieri și recopieri, procesul implicând tăierea unor pasaje sau cenzurarea altora. Practica obișnuită a cronicarilor este evidențierea rolului personal al familiilor conducătoare, strecurarea de elemente fictive ori senzaționale. O altă caracteristică este introducerea unor capitole cu tendințe moralizatoare și/sau de factură bisericească, care nu au legătură cu evenimentele istorice. Astfel încât, din păcate nu avem o imagine reală despre evenimentele petrecute în decursul timpului sau cursivitatea cronologiei domnitorilor Țării Românești.

Cronicile muntene ale secolului al XVII-lea fost scrise pe baza unor cronici și documente avute în cancelariile domnești din cele mai vechi timpuri. Din păcate aceste documente nu ne-au parvenit și datorită conflictelor dintre familiile domnești. Cunoscutul conflict dintre urmașii lui Radu Negru Vodă și Basarab I, familiile Dăneștilor și a Drăculeștilor a dus la cenzurarea documentelor și a informațiilor din ele, și chiar la distrugerea lor, fiecare dintre cele două familii atribuindu-și dreptul legal la domnie în defavoarea celeilalte.

Aceeași procedură o vor aplica și următoarele familii domnitoare ale Craioveștilor, Cantacuzinilor și Brâncovenilor, cu deosebirea că aceștia își vor crea documente pentru justificarea dreptului la scaunul Țării Românești.

Marea majoritate a istoricilor și cercetătorilor admit că înainte de cronicile secolului al XVII-a a existat o „cronică anonimă”, sau fragmente de cronici din timpul lui Radu cel Mare (1495-1508) din care s-au inspirat cronicarii. Totuși istoricii numesc aceste cronici sub două variante: “Cronica despre Radu de la Afumați” finalizată în jurul anului 1525 și “Cronica boierească despre Matei Basarab”, finalizată în jurul anului 1633.

Printr-o încercare de reconstituire a cronicii anonime prin textele Letopisețului Cantacuzinesc și a Cronicii Bălenilor vom constata că referitor la Negru Vodă, firul narațiunii este același ca subiect, însă apar diferențe prin informații suplimentare sau cenzurări de text.

În schimb, începutul Letopisețului Cantacuzinesc, referitor la Negru Vodă este alcătuit din 3 părți distincte, din care două părți nu se mai regăsesc în Cronica Bălenilor.

Letopisețul cantacuzinesc

„Istoria Țării Rumanesti. De când au descălecat preavoslavnicii crestini”, cunoscut și sub numele de „Letopisetul Cantacuzinesc” a fost scris la sfârșitul secolului al XVII-lea de către Constantin Cantacuzino, stolnicul (1639-1716) cu ajutorul credincioasei slugi a familiei Cantacuzino, Stoica Ludescu.

Anul terminării ei este, se pare, anul 1694, sau după, conform propriei mărturii a lui Constantin Cantacuzino către contele italian Luigi Ferdinando Marsigli (1658 – 1730), savant și militar de carieră:

“La ceea ce ceri Domnia Ta, îți răspund că trebuie timp și osteneală mare; care lucru îl fac eu după puteri, pe românesce, pentru a elucida mai bine analele acestei provincii; dar până acum nu e gata” (Nicolae Iorga – Manuscripte din biblioteci străine relative la istoria românilor)

Așa cum am amintit mai sus începutul Letopisețului este structurat pe trei părți distincte, cu trei subiecte diferite, dar care se doresc a fi aceași istorisire.

Într-o subtilă descriere, autorul Letopisețului, povestește, în partea a I-a, ca introducere, despre migrarea românilor de la sud de Dunăre la nord în Țara Românească. Această informație va duce mai târziu la emiterea celebrei teorii imigraționiste a lui E.R. Röesler (1836-1874) – formarea poporului român la sud de Dunăre și migrarea lui în nordul fluviului.

Însă dintâi izvodindu-se de rumânii carii s-au despărțit de la romani si au pribegit spre miiazănoapte. Deci trecând apa Dunării, au descălecat la Turnul Severinului;  alții în Țara Ungurească, pre apa Oltului, si pre apa Morășului, și pre apa Tisei ajungând și pâna la Maramurăș.

Iar cei ce au descălecat la Turnul Severinului s-au tins pre supt poalele muntelui pâna în apa Oltului; alții s-au pogorât pre Dunăre în jos. Și așa umplându-se tot locul de ei, au venit până în marginea Necopolei.

De unde provine această informație? Din lucrarea „Historiae” a lui Georgios Pachymeres.

Georgios Pachymeres – sursa Wikipedia

Georgios Pachymeres, (1242-1310) a fost un istoric, jurist, filozof, poet, născut la Niceea. Autor al unei serii de volume intitulate Historiae, amintește în volumul doi despre un eveniment petrecut în Imperiul Bizantin.  

După renunțarea la tron a lui Ioan Asan III, 1279, cumnatul său Gheorghe Terter își înlătura rivalul pe nume Ivailor și preia conducerea țaratului vlaho-bulgar. În anul 1285, urmare a invaziei mongole, Gheorghe Terter, fără să primească sprijin bizantin, este nevoit să accepte supunerea față de hanul Nogai. Fiul lui, Teodor Svetoslav, și o fiică sunt trimiși ostatici la hanul mongol.

În această situație, rămas singur în fața amenințării mongole, Andronic al II-lea Paleologul (1282-1328) găsește o oarecare soluție ciudată pentru apărarea Imperiului Bizantin. Pentru a evita o răscoală a vlahilor din Imperiul Bizantin, și o unire a acestora cu mongolii, împăratul decide să-i strămute  în Anatolia, în anul 1285.  

Vom prezenta textul lui Pachymeres în totalitate, acesta fiind plin de compasiune și înțelegere pentru tragedia vlahilor:

„Aceași împrejurare – vestea despre o invazie de pradă a sciţilor de la nordul Dunării – i-a produs împăratului Andronic ingrijorare și în privinţa vlahilor. Aceștia erau un neam de oameni nestabili, care rătăceau fără să aibă locuinţe anumite, ci vagabondau în acea vreme prin ţinuturile ce se întind de la suburbiile Constantinopolelui pâna la Bizaya și dincolo chiar. Înmulţindu-se în aceste locuri peste măsură, erau pe drept bănuiţi, ca nu cumva să-si unească forţele lor, nu neînsemnate, cu ale sciţilor care aveau să facă invazia ce se aștepta, târâţi fiind de partea lor prin asemănarea vieţii și poate și a originii lor comune.

Mulţimea acestor vlahi erau greu de numărat, tineretul lor fiind vânjos din pricina felului lor de trai și a creșterii lor aspre. În locurile în care le plăcea să trăiască, lor nu le lipseau averile din venitul turmelor de oi și al vitelor pe care le hrăneau cu pășuni bogate. În sfârșit, ei erau socotiţi nu neexperimentaţi în afacerile militare, pe care le cunoșteau nu numai din vânatul zilnic al fiarelor, ci și din exerciţiile lor dese, în lupte nu fără succes, împotriva unor oameni armaţi. Spre a preveni această primejdie (a unirii lor cu sciţii = mongoli), s-a găsit că lucrul cel mai bun de făcut este de a strămuta  (subl.n.) acest popor în regiunile de apus în cele de răsărit și pe deasupra de a (le) slei puterile prin amenzi și prin fiscalitate, pentru ca ei, conștienţi de puterile lor proprii, să nu se mai fălească cu numărul lor și cu bucatele lor, cum o făceau pâna acum.

și astfel vlahii au fost mult păgubiţi, atât prin fiscalitatea excesivă a dărilor, cât și prin siluirea neomenoasă de a se muta cu locuinţele peste Helespont; aceasta era pentru ei mai supărătoare chiar decât nedreptatea dărilor.

Căci, pe de o parte, cu ocazia strămutării, agenţii statului îi zoreau fără nici o milă și lucrurile nu erau ușor de a le transporta dintr-o localitate unde trăiseră, și in faţa hoţilor care profitau de împrejurări, iar, pe de altă parte, erau siliţi să-și vânda lucrurile cu pagubă, pe un preţ de nimic, în aceste vremuri critice. Se mai adaugă și faptul că strămutarea aceasta, făcându-se în timpul iernii, le aducea o mare pierdere atât de oameni, mai ales a celor de o vârsta mai slabă, cât și de tânăra prăsila a oilor; de aici a rezultat pentru ei o mare pagubă.

Și, neputându-se obișnui într-o nouă climă și morţile înmulţindu-se zilnic, le-a venit multora gândul de a-și răscumpăra cu mulţi bani putiinţa de a se întoarce în solul natal, experienţa arătându-le că nu pot trăi ei si ale lor, departe de acesta”

Sursa: POPA-LISSEANU, G. – Dacia în autorii clasici I: Autorii latini clasici și postclasici, II: Autorii greci și bizantini

Din această sursă apare formularea din Letopisețul Cantacuzinesc: „rumânii carii s-au despărtit de la romani<adică de bizantini, n.n.> și au pribegit spre miiazănoapte”. Ori hotărârea împăratului Andronic a fost de a muta vlahii de la apus la răsărit în Anatolia, și nu la miiazanoapte, adică la Nord, peste Dunăre. Textul lui Pachymeres a fost binecunoscut de către familia Cantacuzinilor care l-a folosit pentru a justifica un prim descălecat al românilor din Bulgaria în Țara Românească.


Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:

  1. Carturesti
  2. Litera
  3. Librex
  4. Libris
  5. Cartepedia
  6. Okian.ro
  7. Librarie.net
  8. Compania de Librarii Bucuresti
  9. Anticexlibris

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Continutul este protejat!