Radu Negru Vodă

Voievodatele și cnezatele muntene în spațiul balcanic al evenimentelor anilor 1233 – 1285 – a doua parte

Fragment din Intemeierea Tarii Romanesti Radu Negru Voda intre legenda, mit si adevar

Vezi prima parte aici: https://istorieveche.ro/2021/06/25/voievodatele-si-cnezatele-muntene-in-spatiul-balcanic-al-evenimentelor-anilor-1233-1285-prima-parte/

Intemeierea Tarii Romanesti Radu Negru Voda intre legenda, mit si adevar

Un nou conflict survenit între Litovoi și maghiari va fi în anul 1278, sau 1279, când în urma luptelor Litovoi este ucis, după unii istorici urmare trădării, iar fratele său, Bărbat este luat prizonier de către maghiari. Urmare re-acceptarii vasalității maghiare și a plății unei răscumpărări foarte piperate, Bărbat este eliberat și revine în Muntenia, preluând scaunul voievodatului. Citeste mai mult

Voievodatele și cnezatele muntene în spațiul balcanic al evenimentelor anilor 1233 – 1285 – prima parte

Expansiunea maghiară in Muntenia a început să se intensifice printre anii 1228-1233, în timpul regelui maghiar Andrei al II-lea (1205-1235) prin întemeierea unei “marci” de apărare în fortăreața Severinului, construită pe fundațiile unui vechi castru roman. Această marcă de graniță avea rolul de aparare al Regatului Maghiar, împotriva unei posibile expansiuni a Imperiul Valaho-Bulgar al lui Ioan Asan II (1218-1241).  Cu timpul această intruziune maghiară în spațiul muntean, avea să ducă la creerea unui Banat al Severinului, care în decursul timpului avea să se extindă și a unei marii părți a Olteniei.

Craioveștii, Constantin Cantacuzino și transformarea istoriei

Fragment din cartea „Radu Negru Voda – Intre legenda, mit si adevar”

Poti cumpara cartea de la Librex apasand pe acest link

Spre deosebire de Moldova în Țara Românească se pot identifica doar șase cronici care tratează istoria Munteniei de la “Descălecat” și până în a doua jumătate a secolului al XVII-lea:

  • Istoria Țării Rumânești. De când au descălecat preavoslavnicii creștini, atribuită de către istorici stolnicului Constantin Cantacuzino, dar și lui Stoica Ludescu, sluga credincioasă a familiei Cantacuzino, numită și Letopisețul Cantacuzinesc;
  • Istoriile Domnilor Țării Românești (1290-1688), scrisă de Radu Popescu, numită și Cronica Bălenilor, dar atribuită inițial de Nicolae Iorga lui Constantin Căpitan Filipescu;
  • Letopisețul Țării Rumânești din descălecătoare și de unde au venit românii de s-au așezat în Țara Românească, semnată de Tudosie Dascălul, manuscris găsit de St.Nicolaescu în biblioteca profesorului Grigorie G.Tocilescu;
  • Letopiseţul de la descălecarea cea dintâiu a românilor și așezarea lor în ţara Românească, atribuita lui Radu Greceanu, cronicădin păcate pierduta;
  • Letopiseţul ȚăriiRomânești (1292-1664) în versiunea arabă a lui Macarie Zaim;
  • Cronica de la Blaj a protosinghelului Naum Râmniceanu, scrisă de către Naum Râmniceanu pe baza unei cronici întocmite de Pârvu Cantacuzino.

Din păcate toate aceste cronici, sunt filtrate în decursul timpului, prin copieri și recopieri, procesul implicând tăierea unor pasaje sau cenzurarea altora. Practica obișnuită a cronicarilor este evidențierea rolului personal al familiilor conducătoare, strecurarea de elemente fictive ori senzaționale. O altă caracteristică este introducerea unor capitole cu tendințe moralizatoare și/sau de factură bisericească, care nu au legătură cu evenimentele istorice. Astfel încât, din păcate nu avem o imagine reală despre evenimentele petrecute în decursul timpului sau cursivitatea cronologiei domnitorilor Țării Românești. Citeste mai mult

Ţara Românească  un stat puternic făcut cadou de   “Sfântul duh al istoricilor ” lui Basarb I

Dintre toate ştiinţele, istoria este cea mai nobilă pentru că se ocupă cu studierea “esenţei” omului în toate aspectele societăţii: sociale, culturale, economice, etc. Paradoxal, nu este o ştiință exactă, lucrurile stabilite în urma cercetărilor nu rămân permanent fixe, ele se pot modifica de-a lungul timpului în funcţie de dovezile care ies la iveală pe parcurs, precum şi în funcție de noile metode de studiu apărute. De aceea, este greşit a menţiona în istorie “studiu final” asupra unui eveniment. Aşa stau lucrurile şi în cazul cercetărilor despre primul legiuitor al Ţării Româneşti, iar unul dintre motivele reale pentru care am reluat această temă are ca reflexie şi faptul că de-a lungul timpului au ieşit la iveală noi dovezi care au scăpat cercetătorilor anteriori. Citeste mai mult

Heraldica Țării Românești

istorie-pierduta

Fragment din Istorie Pierdută – Cronică Românească de Istorie Veche (lucrare în pregătire). Autori: Adrian Anghel, Cristian Moşneanu ṣi Cornel Bîrsan.

O notă discordantă privitoare la data apariţiei heraldicii valahe o are I.N. Mănescu care afirmă că ȋnsemnele Basarabilor sunt de origine transilvăneană ṣi maghiară, aducând ca argument că strămoṣii Basarabilor ce stăpâneau teritoriile din preajma Oltului, ȋntr-o eventuală participare la cruciada a V-a (1217-1221) condusă de Andrei al II-lea, ṣi-ar fi adoptat o stemă proprie cu influenţe de la aṣa-ziṣii aliaţi creṣtini. Urmând această linie, Mănescu afirmă că urmaṣii acestora, Litovoi, Bărbat ṣi Tihomir ar fi devenit posesorii unei steme de familie stabilită deja din deceniul al II-lea al secolului XIII. Ipoteza domnului Mănescu privind heraldica lui Basarab ce ȋṣi are rădăcini ȋn ȋnsemnele dinastice transilvănene (influente transilvănene ce ȋṣi au originea ȋn heraldica maghiară arpadiană), este din punctul nostru de vedere corectă mai ales că heraldica urmaṣilor lui Basarab are unele elemente comune cu cele dinastice pre-angevine maghiare (fasciile alternante , argintiul cu roṣu). Ceea ce este greṣit ȋn afirmaţiile marelui heraldist este legat de zona geografică de unde provin,de cel care le-a stabilit, iar privind datarea ȋn timp considerăm că aceasta este sensibil corectă. Citeste mai mult

Dionisie Fotino – Istoria Daciei și Radu Negru Vodă

Dionisie FotinoDespre Dionisie Fotino (1777 – 10 octombrie 1821) se știu extrem de puține lucruri în ceea ce privește opera lui istorică. Grec la origine din Peloponez, se stabilește în Țara Românească la începutul secolului XIX, unde devine profesor de muzică la „școala de psaltichie” din București, avându-l elev pe Anton Pann, care îl și descrie în introducerea la Bazul teoretic și practic al muzicei bisericești: „…iar acum vine rândul de a vorbi și de cei ce i-am apucat eu cu vieața, și mai întâiul pe bunul meu dascăl, serdarul Dionisie Fotino, care era din orașul Peloponezului Palea Patras și venise de se statornicise în București, unde a scris Istoria Țării Românești în trei tomuri, a versificat pe Erotocrit, a făcut și alte versuri originale, care îl vădesc că a fost un bun Istoric, Poet și Ritor.” Citeste mai mult

error: Continutul este protejat!