La Casa Memorială ”Iuliu Maniu” de la Bădăcin, concert ”Moștenirea lui Porumbescu”

carturesti.ro

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, instituție subordonată Consiliului Județean Sălaj,  vă invită sâmbătă, 28 octombrie 2023, de la ora 17,00, la Casa Memorială ”Iuliu Maniu” de la Bădăcin, la un recital cameral dedicat compozitorului Ciprian Porumbescu.

Violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga vor interpreta creații ale mai multor compozitori români, pornind de la  Ciprian Porumbescu, dar și lucrări ale lui George Enescu sau Dinu Lipatti. Evenimentul face parte dintr-un turneu național dedicat împlinirii a 170 de ani de la nașterea compozitorului Ciprian Porumbescu.  Intrarea este gratuită.

 Informații suplimentare

Concertul susținut de violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga la Casa Memorială ”Iuliu Maniu” din Bădăcin este inclus în cadrul unui turneu național dedicat împlinirii a 170 de ani de la nașterea uneia dintre personalitățile marcante ale muzicii românești: Ciprian Porumbescu. Cei doi interpreți vor prezenta publicului din 10 orașe din România, precum și celor care le sunt alături deja de mai bine de trei ani în mediul online, o serie de evenimente care urmăresc influența creației acestui veșnic tânăr compozitor romantic asupra gândirii muzicale din spațiul românesc și transformarea filonului liric atât de caracteristic într-o veritabilă coordonată de marcă a muzicii autohtone.

Sub titlul ”Moștenirea lui Porumbescu” va avea astfel loc un nou turneu de recitaluri înscris în seria ROMANIA UNIVERSALIS, ajuns deja la a cincea ediție, turneu în cadrul căruia fiecare moment muzical va fi precedat de câte o prelegere-conferință pe tema vieții și activității compozitorului. De asemenea, în fiecare dintre zilele în care vor avea loc evenimentele amintite, pe paginile online ale celor doi artiști și ale partenerilor proiectului va fi lansat câte un videoclip al fiecăreia dintre cele 10 creații muzicale incluse în program. În același timp, proiectul presupune lansarea paginii web www.porumbescu170.ro, un spațiu virtual în care vor fi prezentate ample materiale documentare realizate și structurate de prof. Gabriela Gîrmacea – autoare a numeroase biografii ale unor personalități ale culturii și artei românești.

Proiectul „MOȘTENIREA LUI PORUMBESCU – ROMANIA UNIVERSALIS ediția a V-a” este organizat de Asociația Culturală INNOVARTE cu finanțarea Secretariatului General al Guvernului prin Serviciul Dezvoltare Comunitară și cu valorosul parteneriat al postului Radio România Muzical, al Universității Naționale de Muzică din București și al instituțiilor care găzduiesc evenimentele incluse în program: Filarmonica de Stat Oradea, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Casa Memorială „Iuliu Maniu” din Bădăcin, Direcția Județeană pentru Cultură Sălaj, Teatrul de Artă Deva, Filarmonica de Stat din Sibiu, Centrul pentru Cultură Arcuș, Școala Gimnazială de Muzică „Victor Karpis” din Giurgiu, Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” din Buzău, Școala Populară de Arte și Meserii „Vespasian Lungu” din Brăila și Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia” din Focșani.

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău

Sursa: muzeuzalau.ro



Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:

  1. Carturesti
  2. Litera
  3. Librex
  4. Libris
  5. Cartepedia
  6. Okian.ro
  7. Librarie.net
  8. Compania de Librarii Bucuresti
  9. Anticexlibris

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Continutul este protejat!