Într-o zonă împădurită de coline, la nord de comuna constănţeană Adamclisi, se află unul dintre cele mai importante vestigii antice de pe teritoriul României. Cândva, istoricii îl considerau un monument triumfal roman ridicat în cinstea împăratului Traian, între anii 106-109, pentru a comemora victoria romanilor asupra dacilor din anul 102. Controversele istoricilor asupra acestui monument au fost multe de-a lungul timpului, iar o ultimă încercare îi aparţine cercetătorului român Vasile Rudan, care este de părere că originea monumentului nu este romană.
Origine nedescifrată
Monumentul triumfal de la Adamclisi sau Tropaeum Traiani, cum i se mai spune, se află la 60 de kilometri de Constanţa. Despre el se spunea că fusese construit în anii străvechi în cinstea împăratului Traian, ca omagiu adus pentru înfrângerea dacilor de către romani din anul 102.
Pentru valoarea sa istorică importantă, monumentul a fost supus unei reconstituiri în anul 1977, după un model ipotetic al vechiului monument care se afla în ruine. Monumentul de la Adamclisi avea o înălţime de 39 de metri şi o formă circulară cu un diamteru de 38 de metri. Nucleul cilindric care se ridică din mijlocul monumentului către cer are câteva dimensiuni remarcabile: 12, 6 metri înălţime şi un diametru de 31 de metri.
Nucleul era îmbrăcat în blocuri de piatră care se continuau cu un rând de metope în număr de 54. Din cele 54 de metope iniţiale, se mai păstrează doar 48, sculptate în basorelief cu scene din timpul luptelor cu geto-dacii. Platforma circulară din jurul nucleului cilindric este formată din 7 trepte de piatră.
Continuarea aici.
Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:
- Carturesti
- Litera
- Librex
- Libris
- Cartepedia
- Okian.ro
- Librarie.net
- Compania de Librarii Bucuresti
- Anticexlibris