Un articol de Gib Gabriel
A vorbi despre pelasgi, fie prin prisma istoriei, fie prin cea a etnografiei, nu este cel mai ușor lucru.Spun asta, pentru că, de multă vreme, și situația nu s-a schimbat în ultimii ani, cel care aduce în discuție moștenirea noastră pelasgă, este privit cel puțin ciudat și de cele mai multe ori, în cel mai fericit caz, nu este băgat în seamă. Totuși, în anumite cazuri, afirmația aceasta nu este valabilă.
Unul din locurile în care o discuție pe tema pelasgilor nu numai că nu este privită ca desuetă dar te vei trezi că ai în față interlocutori nu doar bine documentați, ci și entuziasmați de subiect, este așa numita „mărginime a Sibiului”.
Din această zonă maestrul Romulus Vulcănescu a cules cele mai multe din legendele despre creație, pe care le-a sintetizat într-un capitol din memorabila lucrare „Mitologie românească”, capitol care poate fi interpretat azi, i se pot aduce extensii, ori completări, poate fi analizat și în cele din urmă, ne putem declara pro sau contra sa, zic eu, nu din cauza faptului că nu a fost bine scris, ori că nu a avut o documentație serioasă și temeinică, ci datorită faptului că maestrul l-a conceput așa tocmai pentru a putea fi modificat în funcție de cunoștințele ori înclinațiile cititorului. Nici timpul când lucrarea „Mitologie românească” a fost scrisă nu lasă prea multe opțiuni autorului și nici scopul lucrării nu a fost predominant a face cunoscut neamul pelasg, așa că nu putem să-i aducem niciun reproș. Din contră, mii de mulțumiri, maestre!
Ce se crede (de fapt ar fi trebuit să spun CREDE pentru ca ideea să fie subliniată) în zona mărginimii și nu numai despre începuturile existenței acestei planete?
De la început trebuie să subliniem faptul că țăranii români, bine credincioși ai bisericii ortodoxe, nu au luat și nu iau întotdeauna drept ”literă de evanghelie” dogma și doctrina acesteia, adică a bisericii, decât dacă este în strictă concordanță cu ceea ce-au primit de la străbuni. Apreciez și salut această poziție, punând-o în legătură cu ceea ce apostolul Pavel, de altfel un inițiat în zamolxianism, prin intermediul dascălului sau Gamaliel, spune despre credincioșii din Bereea, pe care-i consideră mai ”aleși” pentru că ”mergeau acasă și cercetau, să vadă dacă ceea ce li s-a spus este adevarat”.
Lumea văzută de țăranul român din mărginime sau din orice alt colț al țării era și este duală, adică are două componente care, în aparență, sunt antagonice, dar care în realitate sunt amotorul” devenirii și transformării. Pentru ei, lumea a fost creata de două forțe, relativ egale, în aparență antagonice, logice. Fârtatul și Nefârtatul care ne duc cu gândul la aspectul esențial al vieții și societății, pe care filozofia îl numea ”unitatea și lupta contrariilor”.
Bătrânul din Călimani
Nu este scopul nostru de a limpezi aceste aspecte, așa că trecem mai departe.
Fârtatul și Nefârtatul au creat mai multe ființe pentru a popula planeta nou apărută.
Primii au fost căpcăunii, ființe dure, rele, puțin controlabile, fără moralitate, sau cu o moralitate diferită decât cea a creatorilor, a ambilor creatori.
Următorii, după nu se știe cât timp, au fost uriașii, sau „nefilimii”, specie la care se pare că multe din neregulile celei precedente au fost remediate.
Nici aceștia nu au fost însă perfecți, așa că cei doi tovarăși, Fârtatul și Nefârtatul, i-au creat pe oameni.
Ei bine, unde sunt totuși pelasgii?
Până să răspundem la această întrebare, trebuie să subliniem faptul că toate rasele create, căpcăunii, uriașii sau oamenii, în parte, au fost contemporani cu ceilalți, sau mai bine zis, unii cu alții, ba mai mult, au avut legături apropiate care duc până la metisări între rase, legături care nu au fost aprobate și au fost privite negativ de creatori.
Pentru ca efectul acestor legături să dispară, creatorii au lansat în scenă o altă rasă, creață înaintea celorlalte și ținută oarecum, în rezervă, undeva în „insulele blajinilor” sau „dincolo de apa sâmbetii”. Este vorba despre blajini (pelasgi) numiți și rohmani. Aceștia au încercat să rezolve toate neajunsurile aduse de căpcăuni sau de uriași, erau un fel de rasă de sacrificiu, însă tot ceea ce înseamnă civilizație de la ei vine.
Aveau și alte nume: urici ori atlanți, considerați, din punctul de vedere al taliei, pitici de către uriași, însă giganți de către oameni, cu o inteligență peste toate mediile, cu o moralitate de excepție (celebrele legi numite azi „belagine” le aparțin), ei au rămas în conștiința locuitorilor acestei planete ca „primii oameni”, în sensul de „eroi civilizatori”.
Urmele lor se găsesc pretutindeni, de la America hiperboreană, la arhipelagul nipon, din Scandinavia până în Sudul Africii, însă cea mai mare concentrare a acestora se găsește în ceea ce noi numim „spațiul carpato-danubiano-pontic”.
Acești pelasgi, contrar aparențelor, n-au dispărut.
Ei se găsesc încă în noi, cei care mai gândim că suntem ceea ce suntem.
Vom continua…
Sursa: kesarion.wordpress.com
Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:
- Carturesti
- Litera
- Librex
- Libris
- Cartepedia
- Okian.ro
- Librarie.net
- Compania de Librarii Bucuresti
- Anticexlibris