Lucian Roșu, studentul lui C.S. Nicolăescu Plopșor

lucian_rosu


Citești în 5 minute!

Lucian Roșu a obținut doctoratul la Universitatea din București. Nativ al României, a predat aici cursuri din diferite subiecte incluzând Istoria Romei Antice și Istoria Civilizațiilor din Orientul Apropiat și a fost mult timp directorul tuturor muzeelor de istorie, arheologie și etnografie din România. A fondat de asemenea, în 1964, jurnalul științific Revista Muzeelor și Monumentelor, pe care l-a condus până în 1987. Fiind un om de știință Fulbright, Dr. Roșu s-a stabilit în SUA unde a predat la Universitatea din Michigan din 1979 până în 1981. Din 1981 până în 1984 a fost asistent de cercetare în Departamentul de Istorie și Artă Antică din Institutul de Artă al Detroit-ului. Întorcându-se la Universitatea din Michigan, a predat acolo până în 1987, când – la recomandarea Dr. Bernard Goldman și a soției sale, Prof. Norma Goldman de la Universitatea Statului Washington, alături de alți colegi de la Universitatea Missouri, DIA și Universitatea Statului Kansas – a venit la Universitatea de Vest din Michigan, la invitația Dr. Diether H. Haenicke, care era atunci președintele acestei universități. Dr. Roșu a continuat activitatea de predare, cercetare și publicare ca profesor titular în Departamentul de Istorie din Universitatea de Vest din Michigan până la moartea sa prematură, în 6 octombrie 1998.

Printre publicațiile sale sunt următoarele lucrări: Ancient Roots of Romanian Historycu William Peck, editată de Carson Leftwich și Florin Curta (Iași, 2001); Arts and Ideas. Ancient/Medieval: A Student Guide, cu Byron Upchurch (Fort Worth, 1994, revizuită 1996); Treptele Antropogenezei: mic dicționar al oamenilor fosili [Stages of Anthropogenesis: Dictionary of Fossil Men] (București, 1987); Dicționar Enciclopedic de Artă Veche a României [Encyclopedic Dictionary of Romania’s Ancient Art]cu Radu Florescu și Hadrian Daicoviciu (București, 1982); La Porțile Eladei [At the Gates of Hellas] despre istoria antică a Greciei (București, 1974); The Hurez Monastery, o monografie de istorie și artă, ediția în engleză (București 1968, revizuită 1976); Mănăstirea Gura Motrului [The Gura Motrului Monastery]cu Dona Roșu; o monografie de istorie și artă (București, 1969); Mănăstirea Hurezu [The Hurez Monastery]o monografie de istorie și artă, prima ediție (București, 1965); Le Monastère de Hurez, ediția în franceză (București, 1965).

De asemenea, este recunoscut și pentru cartea „With C.S. Nicolăescu Plopșor through the ages” / „Cu C.S. Nicolăescu Plopșor prin veac”, o carte cu memoriile sale în care îl descrie pe Plopșor și oferă extrem de multe detalii despre descoperirea acestuia, în special cea de la Bugiulești. Pentru detalii vezi articolul „C.S. Nicolăescu Plopșor și Bugiulești – partea IV„.

Sursa:

  1. With C.S. Nicolăescu Plopșor through the ages, editura „Mica Valahie”, București, 2004


Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:

  1. Carturesti
  2. Litera
  3. Librex
  4. Libris
  5. Cartepedia
  6. Okian.ro
  7. Librarie.net
  8. Compania de Librarii Bucuresti
  9. Anticexlibris

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Continutul este protejat!