română

Istoria credinței și începuturile bisericii în Dacia (Valahia)

Cuprins

Anterior | Următor

Text din manuscrisul original al lucrării “Revanşa Daciei” – Autor Cornel Birsan

Cunoaştem din capitolul închinat lui Zamolxe, originile religiei Geto-Dace din cultul închinat ’’ZEILOR CELOR MARI’’ de către pelasgi şi ‚’’reforma’’ religioasă şi socială realizată de Zamolxe. Putem afirma fără nici o rezervă că Zamolxe a pregătit creştinarea poporului său. Astfel preoţii lui numiţi ’’KTISTI’’ – ctitori, ziditori, întemeietori-, adoptau o ţinută stoică, castă, fiind la mare cinste între daci. Pomeniţi şi sub numele de ’’PLEISTOI’’, Josephus Flavius îi compară cu secta precrestină a esenienilor, căreia ar fi aparţinut atât Ioan Botezătorul cât şi Iisus Christos, sectă despre care se fac atât de multe speculaţii în ziua de azi. Citeste mai mult

Anacharsis – circa 590 i.Hr. – 550 i.Hr.

AnacharsisMotto: „Legile sunt pânze de paianjen subțiri, care prind muște mici, dar nu pot să le rețină pe cele mai mari” – Anacharsis

Un personaj mai puțin cunoscut din peisajul istoriei antice este filozoful scit din Dobrogea, Anacharsis. Despre sciți, Herodot spunea că sunt singurii care au putut să dea dovadă de înțelepciune, comparându-i cu alte națiuni de lângă Marea Neagră:

The Euxine sea, where Darius now went to war, has nations dwelling around it, with the one exception of the Scythians, more unpolished than those of any other region that we know of. For, setting aside Anacharsis and the Scythian people, there is not within this region a single nation which can be put forward as having any claims to wisdom, or which has produced a single person of any high repute. Citeste mai mult

Voievozii Maramureşului: Ştefan, Iuga si Bogdan Vodă al Ţarii Moldovei

Înainte de 1300 – Voievodatul de Cuhea

Primul Voievod de Cuhea menționat în documentele timpului este Micula Voievozii Maramureşului: Ştefan, Iuga si Bogdan Vodă al Ţarii Moldovei(Nicolae) tătal lui Ștefan, Bogdan și Iuga. Într-un document din anul 1326 este pomenit Ștefan Comite al Maramureșului, fiul lui Nicolae, cel care a fost odinioară Voievod – Stephanus, filius Nicolai quondam Vaivodae, (cf. Zimmermann Werner, Urkundenbuch I, pag.407 din vol.Istoria Maramureșului de Alexandru Filipașcu, pag.40).

Nicolae este menționat cu termenul „cândva” Voievod, fiind răposat la data emiterii documentului din anul 1326. Citeste mai mult

Mențiuni ale geto-dacilor și ulterior ale valahilor după anul 271

Un articol de Cornel Bîrsan (un alt articol despre rezistența dacilor după anul 271: 23 de războaie și răscoale dacice între 106-271 d.Hr)


273, 275 – Conflictele armate ale împăratului Aurelian cu dacii, care vor ataca în repetate rânduri Imperiul Roman;
295-297 – Conflictele armate ale împăratului Galerius cu dacii carpi;
315-316, 322-324, 335-336 – Conflictele armate ale împăratului Constantin cel Mare cu dacii, goții și sarmații;
258 – Conflictul armat al Împăratului Constantius al II-lea cu dacii și sarmații. Cu această ocazie sunt menționați conducătorii nordului: Ziazais, Rumon, Zinafer, Usafer și Fragiledus.
367-368 – În timpul campaniei purtate de împăratul Valens împotriva goților, acesta va cere soldaților lui evitarea oricărui conflict cu băștinașii daci. Sofistul Themistios (317 a€“ 388), prezent în aceste campanii, referindu-se la băştinaşi, va face o precizare legat de ordinul împăratului de a nu intra în conflict cu băştinaşii: „ ei <soldaţii romani> îi dispreţuiesc pe barbarii <goţi>, dar se tem de agricultori, şi ca să înfrunte dojana lor este lucru mai cumplit decât să vadă năvălind zeci de mii de sciţi”. (adică DACI !)
381 – Conflictul armat al împăratului Theodosius împotriva carpo-dacilor aliați cu hunii.
În anul 448 la întălnirea dintre Attila și Priscus, acesta din urmă va menționa existența ausonilor (a dacilor mari nordici, vorbitori de limbă latină veche-lingua prisca) și a unui conducător al acatirilor pe nume Curidachus.
Citeste mai mult

Familia Karolyi de Nagy Karolyi = urmașii Cneazului Stanislău Bârsan de Bârsana !

Ultima modă apărută și pe spațiul internetului este scoaterea de la naftalină a unei oarecare părți a “nobililor” transilvăneni, în special pe cei de origine maghiară sau secuiască.

Vezi recentul caz al contelui secui Mikes pe :

http://romaniateiubesc.stirileprotv.ro/emisiuni/2012/sezonul-2/contii-de-zabala-urmasii-unei-famili-alungata-de-comunisti-s-au-intors-in-covasna-si-ofera-locuri-de-munca-satenilor.html

http://www.evz.ro/mostenirea-contelui-transilvan-662.html

http://www.zabola.com/mikesofzabola/ Citeste mai mult

Citate despre istoria veche – partea II

ion nistor

Cu multe milenii înainte ca teritoriul României să fi intrat în lumina istoriei, el a fost locuit de seminții preistorice care, dispărând în noianul vremurilor trecute, au lăsat în pământul țării noastre urme palpabile de cultură primitivă. România se poate mândri cu bogatul său trecut preistoric față de toate țările din Europa. În hotarele ei s-a desfășurat o bogată și variată viață preistorică. Pretutindeni în largul ei cuprins s-au descoperit numeroase așezări și stațiuni preistorice. Citeste mai mult

Constantin C. Giurescu despre preistoria Daciei

Citești în 5 minute!

Constantin C. Giurescu este un alt istoric care a tratat preistoria Daciei în scrierile sale. El spune următoarele:

Ce știm noi astăzi despre preistoria Daciei? Mijloacele noastre de informație sunt urmele pe care le-a lăsat traiul omenesc aci adică armele, uneltele, obiectele de podoabă, de cult, funerare, etc. Cea mai mare parte a acestor urme zac îngropate în pământ, acoperite de praful și nisipul care s-a așezat peste ele timp de mii de ani, uneori și de cenușă incendiilor sau de dărâmăturile așezărilor pustiite. Citeste mai mult

Marco Merlini despre Tărtăria

tablitele_de_la_tartaria10 lucruri despre descoperirea de la Tărtăria:

 1) Multe dintre interpretările lui Nicolae Vlassa, cercetătorul român care a descoperit tăbliţele în 1961, au fost greşite, conform lui Marco Merlini. Interpretarea lui Nicolae Vlassa cuprindea ideile următoare:

„- Oasele par “arse şi dezmembrate, unele dintre ele sfărâmate”.
– Persoana a fost un bărbat adult.
– Acesta a fost un Mare Preot sau un Şaman.
– A fost incinerat în timpul unui sacrificiu uman.
– Oasele arse, sfărâmate şi dezmembrate reprezintă “rămăşiţele unui sacrificiu însoţit de o formă de canibalism ritual”
– Groapa era o “groapă magico-religioasă …umplută cu pământ cenuşos”
– Mormanul de obiecte găsite pe fundul gropii alături de oasele umane reprezintă “ofrande de sacrificiu”. Descoperirea reprezintă “singurul complex magico-religios … de acest tip din arealul culturii Turdaş”.
– Tăbliţele inscripţionate aparţineau nivelului Turdaş.
– Prin urmare “cele mai bune analogii pentru aceste tăbliţe sunt … tăbliţele arhaice din depozitul de la Uruk-Warka IV, pe care multe dintre semne sunt identice sau foarte asemănătoare celor de la Tărtăria”.” Citeste mai mult

Citate despre istoria veche – partea I

iorga

„Azi nu mai cred că de la colonizarea oficială singură a Daciei vine neamul nostru, ci admit o colonizare populară, mult mai veche și mult mai importantă.”

Nicolae Iorga – Istoria românilor în chipuri și icoane, Editura Ramuri, Craiova, 1921 – pag. 334

„Deosebit de importante pentru problema noastră sunt știrile date de cronicarul Laonic Chalcocondil, care numește pe românii de la nordul Dunării daci, iar pe cei de la sudul fluviului vlahi; aceștia din urmă ar fi coborât din Dacia. Deși nu cunoaște istoria veche a românilor, Chalcocondil constată că aceștia păstrează nu numai limba strămoșilor latini, dar că se aseamănă cu italienii ‘și în alte privințe și în întocmirea traiului de toate zilele și se folosesc de aceleași arme și de aceleași unelte încă și acuma ca și romanii'”. Citeste mai mult

Dragobete – zburătorirea, fârtații și suratele – partea II

Citești în 5 minute!

În articolul anterior am arătat că Dragobetele este în mitologia română fiul Dochiei și că inițial a fost o sărbătoare a începutului de primăvară ce semnifica logodna simbolică a păsărilor cerului. Mai apoi a fost extins simbolic și asupra oamenilor:

Tinerii și tinerele îmbrăcați de sărbătoare se strângeau pe dealurile din preajma satului, în cete de vârstă și de sex. Fetele laolaltă culegeau flori de primăvară, ghiocei, iar băieții, individual, culegeau vreascuri pentru aprinderea unor focuri, în jurul cărora se așezau jos, tot pe cete și glumeau între ei. Glumele se refereau mai ales la simpatiile și antipatiile dintre băieți și fete. La prânz coborau în goană spre sat, fiecare băiat fugărindu-și partenera preferată.Dacă o prindea din fugă, conform datinii, putea să o sărute în văzul tuturor. Când doi tineri fugeau după aceași față, ea se lăsa prinsă de cel pe care-l prefera. Fata care era prinsă și sărutată se considera oarecum logodită cu partenerul ei de fugă, pe un an, pentru a putea urmări cât de constante sunt sentimentele lor reciproce. Citeste mai mult

error: Continutul este protejat!