regii daci

Brățara „dacică” de aur de acum 3000 de ani

Noul an de licitații aduce în prim-plan o selecție impresionantă de artefacte istorice, incluzând un artefact remarcabil care atrage atenția pasionaților de istorie și colecționarilor: o brățară din aur, datată de acum aproximativ 3000 de ani. Evenimentul de licitație prezintă peste 230 de artefacte valoroase, dar această brățară „dacică” din aur se distinge cu adevărat, provocând discuții și controverse în rândul specialiștilor și al publicului.

O piesă de aur cu o istorie fascinantă

Brățara din aur, decorată printr-o tehnică de spiralare, este datată aproximativ în perioada dintre sfârșitul Epocii Bronzului (cca. sec. XII-IX î.e.n.) și un secol înainte de domnia unificatoare a lui Burebista. Este o piesă rară și valoroasă, cunoscută în literatura de specialitate și documentată în Repertoriul Arheologic al județului Argeș încă din 2014. Cu toate acestea, denumirea sa de „dacică” ridică unele întrebări, având în vedere perioada în care a fost realizată și contextul său istoric. Citeste mai mult

REGII GETO-DACI – scurtă cronologie

Mai jos regăsim o listă cu regii daci cunoscuți documentar. O să completăm această listă pe măsură ce găsim noi informații.

Sursa foto – Deviantart

Antyrus ( 514 î.e.n.) – Prima mențiune despre un rege get de la sud de Dunăre, Antyrus intrat în conflict cu regele persan, Darius I cel Mare, în timpul expediției organizată de acesta împotriva sciților.

Charnabon (mijlocul sec.5 î.e.n.) – Rege al geților menționat în piesa de teatru “ Triptolemus “ a dramaturgului și omului politic Sofocle (n.cca. 496 î.e.n.- d. cca.406 î.e.n.). Mai multe aici.

Cothelas (341 î.e.n.) – Regele Cothelas, de asemenea cunoscut şi sub numele de Gudila, a condus triburile geto-dace aflate în spaţiul cuprins între Munţii Balcanici şi Dunăre; posibil şi dincolo de Dunăre. În acest an, el încheie un tratat cu regele macedonean Filip al II-lea, devenind aliat al acestuia. Detalii despre Cothelas aici si aici.

Rex Histrianorum (339 î.e.n.) – Rege get în Dobrogea care se opune regelui scit Ateas, care organizase o expediție îndreptată împotriva macedonenilor conduși de Filip al II-lea (n. 382 î.e.n.– d. 336 î.e.n.), tatăl lui Alexandru cel Mare (n.356 î.e.n. – d.323 î.e.n). Mai multe despre Rex Histrianorum aici.

Moskon ( cca.335 î.e.n.) – Rege get în Muntenia aliat cu tribalii în timpul conflictelor acestora cu Alexandru cel Mare (n.356 î.e.n. – d.323 î.e.n). Detalii despre Moskon aici.

Sarmis ( sec. 4 î.e.n.) – Sarmis Basileus, misterios rege dac din Transilvania. Numele lui a fost găsit pe cîteva monezi de aur descoperite la Turda și Grădiștea Muncelului.

Dromichaetes (înainte de 300 – după 292 î.e.n.) – Regele geților de la nord și sud de Dunăre care se confruntă și-l înfrânge, în repetate rânduri pe Lisimah (n.cca. 360 î.e.n.–d.281 î.e.n.), regele tracilor. Mai multe aici.

Zalmodegikos (sec.III î.e.n.) – Rege get din Dobrogea sau din Muntenia si sudul Moldovei, intrat în conflict cu Cetatea Histria. Mai multe aici.

Oroles (sec.II î.e.n.)  – Rege dac extrem de autoritar din Transilvania aflat în conflict cu bastarnii. Mai multe aici.

Rhemaxos (sec.II î.e.n.) – Rege get din Muntenia si Dobrogea, protector al coloniilor grecești din Dobrogea.

=&11=&

error: Continutul este protejat!