recomandare carte de istorie

Stalin. O noua biografie a unui dictator

Iosif Stalin a exercitat puterea supremă în Uniunea Sovietică din 1929 până la moartea sa, în 1953. Pe parcursul acestui sfert de secol, după estimările lui Oleg Hlevniuk, Stalin a ordonat încarcerarea și executarea a nu mai puțin de un milion de cetățeni sovietici pe an. Alte milioane au fost victime ale foametei care a rezultat direct din aplicarea politicilor sale. Ce l-a condus către o asemenea cruzime? Această biografie esențială, scrisă de autorul cel mai familiarizat cu arhivele din era sovietică, oferă un portret fără precedent, în cel mai fin detaliu, al lui Stalin – omul și dictatorul. Fără a-l mitologiza, fie ca pe un geniu binevoitor, fie ca pe un geniu al răului, Hlevniuk răspunde numeroaselor controverse despre anumite evenimente din viața dictatorului, adunând sute de scrisori anterior necunoscute, memorii, rapoarte și jurnale, într-o poveste exhaustivă a vieţii lui Iosif Vissarionovici Djugaşvili, omul care a lăsat cicatrici greu de vindecat asupra popoarelor peste care a domnit și care a schimbat cursul istoriei. Citeste mai mult

Un diplomat roman la Budapesta (1981-1990 si dupa aceea)

Marturiile inedite ale diplomatului George Albut despre perioada cea mai tensionata a relatiilor romano-ungare in vremea comunismului.  Cand stai pe langa George Albut, iei parte, fara sa stii, la un curs de diplomatie in care esti introdus subtil, prin patanii povestite cu autoironie si portrete de personalitati creionate cu multa maiestrie. Esti transpus deodata in Budapesta sfarsitului de epoca socialista, acolo unde George Albut a fost timp un deceniu un observator implicat al relatiilor romano-ungare. Te frapeaza discrepanta dintre migala si atentia cu care maghiarii construiesc punctele lor de vedere si raspunsul proletar, specific spiritului comunist fratesc, cu care raspund romanii, din care lipseau, uneori, si rudimentele notiunii de protest. – Razvan Belciuganu    Incepand din 1987, ostilitatea fata de romani era deja fatisa, manifestandu-se nu doar fata de ambasada, confruntata cu demonstratii, unele de magnitudinea unor marsuri cu zeci de mii de participanti, ci si fata de turistii aflati in trecere prin Ungaria, molestati de politie, injurati de trecatori, admonestati cu antipatie in magazine. Autoturismele misiunii tarii noastre, usor de identificat (Dacii negre, ponosite, cu numere de corp diplomatic), erau frecvent zgariate cu lozinci iredentiste, telefoanele cu mesaje obscene si amenintari curgeau lant la ambasada, ziua si noaptea. Ofensiva anticeausista, pe care era grefata cu maiestrie propaganda antiromaneasca, era intretinuta de mass-media. – George Albut Cumpără de aici 60.50Lei   Sursa: libris.ro

Motii. Calvarul unui popor eroic, dar nedreptatit

Motii. Calvarul unui popor eroic, dar nedreptatit. Studiu istoric-politic
Ion Rusu Abrudeanu (n. 14 decembrie 1870, Abrud-Sat, judetul Alba – d. 21 august 1934, Bucuresti) a fost publicist, om politic, deputat si senator roman. In cartea Motii. Calvarul unui popor eroic, dar nedreptatit (1928), si-a propus o analiza de tip monografic, urmarind continuitatea populatiei daco-romane din zona Muntilor Apuseni, incepand din Antichitate si pana in secolul XX, cand s-a incheiat procesul de unificare a teritoriilor romanesti intr-un singur stat: analizeaza urmele arheologice ale Daciei dinainte de epoca romana, izvoarele istorice referitoare la cucerirea Daciei de catre Traian, prezinta situatia minelor de aur din Muntii Abrudului in epoca romana, starea regiunilor miniere, dovezile arheologice ale continuitatii daco-romane dupa Retragerea Aureliana, tablele cerate gasite la Rosia Montana, perioada marilor navaliri barbare, constituirea statelor medievale romanesti, rolul romanilor transilvaneni in formarea Moldovei si a Tarii Romanesti, originea motilor, caracterul lor, viata si ocupatia, Targul de Fete de pe Muntele Gaina, Targul Sarutatului de la Halmagiu si Targul de pe Muntele Calineasa, evoca istoria Abrudului, Zlatnei, Rosiei Montane, a buciumanilor etc., continuand cu istoria rascoalei lui Horia, a Revolutiei de la 1848, apoi a luptelor romanilor pentru emancipare nationala. Cumpără de aici 85.00Lei   Sursa: libris.ro

Războiul cipurilor. Lupta pentru cea mai importantă tehnologie din lume

Bestseller New York Times, Financial Times Best Book of the Year

Practic totul – de la rachete la cuptoare cu microunde, de la smartphone-uri la bursa de valori – funcționează cu ajutorul cipurilor.

Până de curând, America proiecta și producea cele mai performante cipuri, menținându-și astfel poziția de principală superputere a lumii. Această poziție începe însă să se clatine, sub asaltul Chinei. Astăzi, așa cum ne dezvăluie Războiul cipurilor, China, care cheltuie anual mai mult pentru achiziționarea de cipuri decât pentru importul de petrol, investește enorm în industria semiconductorilor pentru a recupera decalajul față de Statele Unite. Iar asta poate influența superioritatea militară și prosperitatea economică a Americii. Citeste mai mult

„Apostolul națiunii“ Mazzini și nașterea României moderne

Cu o prefață de Francesco Guida

„Această carte vine să umple un gol în cercetarea istoriografică românească privind impactul viziunii lui Giuseppe Mazzini în procesul de formare a ideii de națiune română. Republican adept al unificării Italiei, genovezul și-a extrapolat viziunea la scara întregului continent, pronunțându-se împotriva construcțiilor statale de factură imperială și susținând dreptul oricărei națiuni de a se constitui ca stat național. Miezul cercetării de față îl reprezintã implicarea genovezului în sprijinul cauzei naționale a românilor, în care el întrezărea, după mișcările revoluționare de la 1848, voința de a-și apăra identitatea și de a se constitui într-un stat independent, unificat prin limbă și conștiință. Studiul cuprinde numeroase fragmente din scrierile mazziniene, fragmente traduse în limba română chiar de către Remus Tanasă, lăsând să se audă, clară și adusă în actualitate, vocea revoluționarului italian și european. Amplul recurs la cuvintele lui Mazzini îl face accesibil cititorului român, care-l poate descoperi astfel nemijlocit. Este încă un element ce face din această carte un instrument plenar, un reper pentru alți cercetători și, poate, pentru un public mai larg, care va putea înțelege astfel în ce măsură au pus ideile lui Mazzini o cărămidă la temelia construcției naționale în spațiul românesc.“ — FRANCESCO GUIDA, profesor emerit, Departamentul de Științe Politice, Universitatea Roma Tre Citeste mai mult

Slavii in perioada migratiilor – fragment

Fragment din cartea „Slavii in perioada migratiilor” scrisa de Florin Curta si Sorin Paliga

„Se discuta inca mult si cu multa pasiune despre istoria vechilor slavi, in special despre etnogeneza lor. In ultimii cinci ani, au aparut peste 300 de studii dedicate acestui subiect si publicate in numeroase limbi – sarba, greaca, rusa, polona, ceha, germana, ucraineana, franceza, croata, italiana, slovaca, engleza si, de asemenea, in romaneste. Dintre cele 12 carti publicate intre 2013 si 2018, zece citeaza din Aparitia slavilor, in ciuda faptului ca ele se ocupa de alte subiecte si ca adopta teme complet diferite: istoria slavilor din Evul Mediu, arheologia slavilor timpurii din Croatia si din Slovenia, problema limbii slave comune si a migratiilor slave, un episod din Istoria lui Teofilact Simocatta, in care apar trei sclavini din tinuturile de pe malul Oceanului, asediul din 626 al orasului Constantinopol, Peninsula Balcanica in vremea lui Iustinian sau relatiile dintre avari si Imperiu.” Citeste mai mult

Slavii in perioada migratiilor – slavii au aparut in secolul al VI-lea

Raman totusi neclintit pe pozitii: slavii au aparut in secolul al VI-lea (nu mai devreme), ca rezultat direct al contactelor lor cu Imperiul (nu ca urmare a unei migratii), o importanta componenta a carora a fost inventia (adica descoperirea, recunoasterea) si etichetarea lor de catre autorii bizantini. Ma grabesc sa adaug ca exista in momentul de fata o ciudata contradictie intre remarcabila dezvoltare in America a studiilor despre etnogeneza si agnosticismul funciar al arheologilor si istoricilor europeni privitor la aceasta tema. Revendicand optimismul celei dintai directii de cercetare, doresc sa ridic dinaintea celei de a doua problema acumularii rapide a unei mase uriase de material, pe care nici arheologii, nici istoricii sau lingvistii nu o (mai) pot ignora. Cartea de fata nu este deci un semnal de alarma, ci un sincer indemn la lucru. – Florin Curta Citeste mai mult

Slavii in perioada migratiilor – Ce-i face pe slavi „altfel”?

Ce-i face pe slavi „altfel”? In jurul acestei intrebari s-au purtat multe discutii, cel mai adesea cu diverse nuante politice. Cum istoria slavilor interfereaza, de aproape un mileniu si jumatate, cu istoria romanilor, este inevitabil ca, pentru romani, modul cum privim si cum analizam istoria slavilor sa aiba o conotatie aparte. Este foarte raspandita ideea ca romana ar fi avut o importanta, daca nu chiar masiva, influenta slava. Influenta slava este clara in cazul culturii si limbii romane, dar a fost oare asa de mare ori chiar ,,masiva”, cum apare frecvent? Analiza trebuie sa fie mult mai nuantata decat apare adesea. Vom incerca sa detaliem aceste afirmatii pe care, de altfel, le-am abordat in diverse studii publicate in ultimii ani. – Sorin Paliga Citeste mai mult

O scurta istorie ilustrata a romanilor

Când este însoţită de ilustraţii, o carte de istorie e mai bună, iar materia sa e şi mai lesne de înţeles şi de reţinut. Imaginile spun ele însele o poveste sau o completează, iar impactul lor e mai puternic decât orice demonstraţie. Documentele iconografice din această ediţie au fost selectate astfel încât cititorul, purtat de farmecul inconfundabil al lui Neagu Djuvara, să şi-i apropie, ca şi cum ar privi într-un album de familie alcătuit de mai multe generaţii, pe oamenii din trecut: împăraţii romani, domnii şi regii români, cu aliaţii şi duşmanii lor, politicienii, buni şi răi, cum i-am avut, în momente de triumf sau de mare restrişte, şi uneori chiar oamenii e rând, pe care istoriile adesea îi uită. Impreună, textul şi imaginile alcătuiesc o minunată istorie ilustrată a românilor.


Cumpără de aici
6477


Sursa: librarie.net

Tragatori si mistificatori. Contrarevolutia Securitatii in decembrie 1989

Prefață de Dennis Deletant

Ziua în care dictatura comunistă a fost înlăturată în România, 22 decembrie 1989, și cele care au urmat stîrnesc și astăzi controverse cu privire la ceea ce s-a întîmplat de fapt. O problemă rămasă încă fără răspuns și care alimentează disensiuni între susținătorii diferitelor teorii despre cele petrecute este identitatea teroriștilor care au deschis focul asupra civililor și a militarilor după fuga dictatorului. Andrei Ursu, Roland O. Thomasson și Mădălin Hodor analizează rolul jucat de instituțiile de forță ale țării înainte și după căderea regimului comunist, reconstituind momentele-cheie pe baza unor mărturii ale celor care s-au aflat în mijlocul Revoluției și a unor documente de arhivă recent descoperite. Cu ajutorul acestora se aduc noi dovezi care, coroborate, susțin ideea că împușcarea revoluționarilor după 22 decembrie nu a fost „foc fratricid” cauzat de panica și haosul acelor zile, ci urmarea unui scenariu dintr-un plan pus la punct cu cîțiva ani înainte. La trei decenii după căderea comunismului, Trăgători și mistificatori aruncă o nouă lumină asupra acelor evenimente sîngeroase și face un pas important către aflarea adevăraților vinovați de rănirea și uciderea unor oameni în lupta pentru libertate a românilor. Citeste mai mult

error: Continutul este protejat!