Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în parteneriat cu Muzeul Național Peleș și Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, organizează o dezbatere specială, ce va avea loc la Muzeul Național Peleș, pe 23 august 2024, de la ora 13.00, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la momentul crucial din istoria României, când Majestatea Sa Regele Mihai I a decis demiterea și arestarea lui Ion Antonescu și schimbarea direcției politice și militare a țării.
Evenimentul cu titlul „23 august 1944. 80 de ani în retrospectivă” se desfășoară sub egida seriei de dezbateri „Idei în Agora”, inițiată de cunoscutul istoric Sorin Antohi, ca o ediție specială, cu numărul 101.
Discuțiile se vor concentra asupra complexității și necesității momentului 23 august 1944, care a schimbat cursul celui de-al Doilea Război Mondial. Acestea vor explora rolul jucat de Regele Mihai, de partidele istorice, de armata română, precum și de Partidul Comunist, alături de analiza negocierilor diplomatice ce au dus la încheierea armistițiului. Personalități de renume din domeniul istoriei, dreptului și științelor politice, precum Sorin ANTOHI, reprezentant al Casei Regale a României, Dinu ZAMFIRESCU, Președintele Consiliului Științific al IICCMER, Narcis Dorin ION, Manager al Muzeului Național Peleș, Stelian TĂNASE, istoric și scriitor, Alexandru MURARU, deputat și profesor, Matei GHEBOIANU, Decan al Facultății de Istorie a Universității din București, Manuel STĂNESCU, Director adjunct al Institutului pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară, și Simion GHEORGHIU, cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, vor aduce perspective valoroase asupra impactului pe care aceste evenimente l-au avut asupra destinului națiunii. Discuția va fi moderată de Mioara ANTON, directorul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”, oferind un cadru academic pentru a reflecta asupra unui moment definitoriu din istoria României.
Evenimentul va include și o proiecție memorabilă, cu mărturia Regelui Mihai I despre acele momente istorice decisive, extrasă din interviul realizat de către Stelian Tănase.
Accesul este liber.
Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:
- Carturesti
- Litera
- Librex
- Libris
- Cartepedia
- Okian.ro
- Librarie.net
- Compania de Librarii Bucuresti
- Anticexlibris