Arheologia și istoria militară a Daciei romane au fost privilegiate de cercetarea românească, e vast şi productiv. Un specific al provinciei a fost amaz (pe la anul 200, aproximativ 12-13% din armata Imperiului roman staționa în Dacia), prin urmare, militarii – singurul corp socio-profesional salariat, cu venituri fixe și regulate – dădeau tonul în cele mai variate aspecte ale vieţii şi civilizației romane. Primii,,romani” din Dacia sunt militarii, primele vetre de romanizare sunt castrele, primii constructori și producători sunt soldații romani, curând secondaţi de colonişti. Adusă astfel, civilizația romană a avut toate avantajele şi toate neajunsurile grabei. Firește, un aer cazon” pluteşte in Dacia, învăluind formele și rezultatele economiei, ale vieții sociale, ale expresiilor cultural-artistice şi chiar lingvistice. Cercetarea arheologică îndelungată a castrelor, cu metodă şi răbdare, alături de cea a oraşelor (mai puțin intensă), descoperă neîncetat mărturiile acestei civilizații.
Alături de sutele (miile) de articole, studii şi cărți despre castrele provinciei, subiectul cărții de față a rămas netratat până acum la acest nivel în România. Sunt două segmente cronologice abor- date: a) ce se întâmplă cu castrele din care au plecat trupele în timpul existenței provinciei romane; b) soarta castrelor după abandonarea provinciei Dacia.
Metodologia autorului atestă un cercetător onest și dubitativ, care nu încearcă să aducă argu- mente de calitate îndoielnică doar pentru a-şi suplimenta repertoriul de fapte şi descoperiri. Are dreptate să departajeze vestigii arheologice izolate de o locuire reală într-un castru abandonat de armată. Autorul cunoaşte bine rezultatele arheologice din Dacia. Este tratată situaţia castrelor (inclusiv a prezumtivelor castre de pământ ridicate pe teritoriul viitoarei provincii înainte de Traian, în epocă domitianică, ca și a castrelor de marş traianice) de la întemeiere la părăsire, a limesului și a sistemului defensiv al provinciei. Drumurile pe care erau situate castrele au fost un element propice relocuirii lor, chiar temporare. În Evul Mediu se constată dezvoltarea unor localități de-a lungul fostelor drumuri romane, în absența cărora locuitorii erau constrânși la multe luni din an la imposibilitatea deplasărilor. Autorul cunoaşte bine și ceea ce s-a scris în literatura străină despre situația castrelor abandonate în alte provincii şi problemele teoretice ridicate de acest subiect dificil, utilizând fructuos situațiile analoge, mai ales de pe limesul germano-raetic. Despre starea castrelor romane din Dacia după abandonarea provinciei s-au făcut mențiuni în lucrări de sinteză, ori foarte sumare și punctuale prezentări de către arheologi. Despre eventuala folosire de civili a castrelor abandonate de armată în timpul provinciei s-a scris încă mai puțin. Ne aflăm în fața primei lucrări care abordează frontal și total subiectul.
Fragment din Castrele Daciei dupa parasirea lor de catre armata romana
Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:
- Carturesti
- Litera
- Librex
- Libris
- Cartepedia
- Okian.ro
- Librarie.net
- Compania de Librarii Bucuresti
- Anticexlibris