Expoziție foto-documentară: Incursiune în istoria Școlii Domnești – 170 de ani de la deschidere (MIETN, 13 mai, ora 16.00)
Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu Neamț, aflat sub egida Complexului Muzeal Național Neamț, aduce în atenția publicului, începând cu data de 13 mai a.c., o nouă expoziție foto-documentară, outdoor, intitulată „Incursiune în istoria Școlii Domnești – 170 de ani de la deschidere”. Timp de un an, cei interesați vor putea descoperi, parcurgând cele 9 panouri situate în curtea instituției amintite, modul în care prima școală publică din Târgu Neamț, martor tăcut al istoriei locale, a evoluat timp de mai bine de un secol și jumătate. Construită la mijlocul secolului al XIX-lea, din inițiativa domnitorului Moldovei, Grigore Alexandru Ghica (1849-1853, 1854-1856), pe proprietatea Mănăstirilor Neamț și Secu, aflate sub conducerea starețului Neonil Buzilă (1789-1853), Școala Domnească, din orașul situat la poalele Cetății Neamț, a fost inaugurată în toamna anului 1852, însă și-a primit elevii abia la 1 iunie 1853. Având de-a lungul timpului institutori meniți pentru vocația didactică, precum părintele Isaia Teodorescu, soții George și Smaranda Cosmovici, Leon Mrejeriu sau învățătorul Mihai Stamate, prima școală publică de băieți din acest oraș a oferit culturii și tagmei bisericești personalități ale căror nume au rămas de referință în domeniile cărora li s-au dedicat (scriitorul Ion Creangă, filosoful Vasile Conta, lingvistul Alexandru Lambrior, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Nicodim Munteanu și învățătorul Mihai Busuioc). Prima decadă a secolului al XX-lea anunța organizarea unor evenimente memorabile pentru istoria națională, precum comemorarea a 400 de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare (1904) și jubileul de 50 de ani de la Unirea Principatelor Române (1909). La o scară mai mică și cu o importanță aparte pentru memoria acestor locuri, la Târgu Neamț, în 1903, directorul Cosmovici prelua inițiativa celebrării semicentenarului Școlii Domnești, prilej cu care instituția de învățământ a primit numele ctitorului său. Din a doua jumătate a veacului al XX-lea, sălile școlii în care a învățat scriitorul Ion Creangă au devenit neîncăpătoare pentru noile generații de elevi, astfel că prestigiul și amintirea ctitoriei lui Grigore Ghica Vodă au fost preluate și transmise mai departe de Școala Gimnazială Domnească. În acest context a fost posibilă instalarea în imobilul primei unități de învățământ public din Târgu Neamț a Muzeului de Istorie și Etnografie, opera perseverentului director Dumitru Constantinescu. Moștenirea lui a fost perpetuată de specialiști precum profesorul Gavril Luca, dr. Gheorghe Dumitroaia, dr. Elena Florescu și îmbogățită de donatori precum profesorul Vasile Vrânceanu care, cu generozitate și altruism, a donat Muzeului de Istorie și Etnografie Târgu Neamț un număr impresionant de piese etnografice, obiecte cu valoarea istorică, piese arheologice, documente vechi, fotografii etc., strânse cu multă tenacitate pe parcursul celor 40 de ani de carieră didactică. Instituția de cultură târg nemțeană, care păstrează memoria orașului, și-a asumat misiunea de a readuce în prezent amintirea primei școli publice din urbea situată în nord-estul județului Neamț. De mai bine de 150 de ani fosta Școala Domnească este definită de funcția educativă cu care a fost înzestrată încă de la început, din 1853, iar Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu Neamț duce mai departe menirea inițială a acestei clădiri monument istoric. Expoziția temporară „Incursiune în istoria Școlii Domnești – 170 de ani de la deschidere” va putea fi vizitată timp de un an (13 mai 2023-13 mai 2024), conform programului 10-18 (aprilie-septembrie) și 9-17 (octombrie-martie).
Curator: muzeograf Renata-Gabriela Buzău
Invitație (click pentru a vizualiza)
Sursa: Complexul Muzeal Național Neamț – https://muzeu-neamt.ro/component/content/article/50-evenimente/1166-expozitie-foto-documentara-incursiune-in-istoria-scolii-domnesti-170-de-ani-de-la-deschidere-mietn-13-mai-2023-13-mai-2024.html
Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:
- Carturesti
- Litera
- Librex
- Libris
- Cartepedia
- Okian.ro
- Librarie.net
- Compania de Librarii Bucuresti
- Anticexlibris