Deschiderea expoziției „Misiunile Militare Franceze în România”, la Muzeul Național de Istorie a României

GRATIS! Cere acces pentru una dintre edițiile Istorie Veche premium lansate până acum: click aici.


5.5 lei pentru o oră de istorie în fiecare lună, cu lucruri pe care le știai mai puțin sau poate nu le știai deloc despre istoria României!

noiembrie 07, 2022

Muzeul Național de Istorie a României anunță deschiderea expoziției „Misiunile Militare Franceze în România”, realizată în parteneriat cu Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, Ambasada Republicii Franceze în România și Institutul Francez din România.
Vernisajul va avea loc miercuri, 9 noiembrie 2022, începând cu ora 17:00, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12, Bucureşti. Evenimentul se va desfășura în prezența Excelenței Sale, doamna Laurence Auer – Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Franceze în România și a domnilor: Angel Tîlvăr – Ministrul Apărării Naționale, Sergiu Nistor – Consilier Prezidențial, Departamentul Cultură, Culte şi Minorități și Ion Oprișor – Consilier Prezidențial, Departamentul Securității Naționale din cadrul Administrației Prezidențiale, dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, Director general al Muzeului Național de Istorie a României, precum și a reprezentanților instituțiilor partenere.
Expoziția este organizată cu ocazia celebrării semnării Armistițiului de la Compiègne, în 11 noiembrie 1918, care a pus capăt Primului Război Mondial pe Frontul de Vest și pentru a marca Ziua Veteranilor, celebrată, de asemenea, pe 11 noiembrie.
Principatele Unite şi apoi statul român modern au apărut cu sprijin diplomatic şi militar francez, primul pas fiind eliberarea Principatelor Române de către armata franceză în timpul Războiului Crimeei (1853-1856), urmat de susținerea oferită de împăratul Napoleon al III-lea pentru Unirea Principatelor sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Prima misiune militară franceză a sosit în Principate în 1860, iar între anii 1860 și 1869, ofițerii francezi au fost consilieri tehnici și au participat la organizarea și unificarea Armatei Române după modelul francez.
Cea de-a doua Misiune Militară Franceză a sosit în România în toamna anului 1916, condusă de către generalul Henri Mathias Berthelot. Misiunea militară a ajutat la reorganizarea Armatei Române, iar misiunea sanitară franceză a organizat spitale de campanie și în localități pentru a stăvili epidemia de tifos exantematic care a ucis zeci de mii de persoane. Rigurozitatea și competența generalului Berthelot și a întregii Misiuni Militare Franceze au contribuit la marile victorii din vara anului 1917 și la ridicarea moralului întregii națiuni române într-un moment tragic.
Cea de-a treia Misiune Militară Franceză – Misiunea AIGLE a venit în România la 28 februarie 2022, în contextul tensionat al invadării Ucrainei de către Rusia, fiind parte a forțelor de reacție rapidă ale NATO, continuând tradiția începută acum mai bine de un secol și jumătate de către statul francez.
Expoziția „Misiunile Militare Franceze în România” prezintă istoria de peste 160 de ani a relațiilor diplomatice, militare și sanitare dintre România și Franța prin intermediu unor piese aflate în patrimoniul național precum trusa de pistoale de duel primită de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza de la împăratul Napoleon al III-lea al Franței, bicornul, epoleții și revolverul generalului Henri Berthelot, ordine și medalii franceze aflate în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României.
Curatorii expoziției sunt dr. Cristina Păiușan-Nuică și dr. Cornel-Constantin Ilie (Muzeul Național de Istorie a României).
Expoziția va fi deschisă în perioada 9 noiembrie – 4 decembrie 2022, și va putea fi vizitată de miercuri până duminică.
Vă așteptăm cu drag!

Sursa: https://www.mnir.ro/portfolio/deschiderea-expozitiei-misiunile-militare-franceze-in-romania-la-muzeul-national-de-istorie-a-romaniei/


Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:

  1. Carturesti
  2. Litera
  3. Librex
  4. Libris
  5. Cartepedia
  6. Okian.ro
  7. Librarie.net
  8. Compania de Librarii Bucuresti
  9. Anticexlibris


Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Continutul este protejat!