O istorie a civilizațiilor bogate ale islamului spusă prin intermediul celor mai importante orașe ale imperiilor islamice Civilizația islamică a fost cândva invidiată de întreaga lume. Printr-o succesiune de capitale sclipitoare, cosmopolite, imperiile islamice au dominat Orientul Mijlociu, Africa de Nord, Asia Centrală și multe părți ale subcontinentului indian, în timp ce Europa privea cu lașitate de pe margini. Secole la rând, califatul a fost victorios atât pe câmpul de luptă, cât și în bătălia ideilor, orașele sale aveau o grandoare artistică de neegalat, putere comercială, sfințenie spirituală și gândire orientată spre viitor, în care nimic nu era de neatins.
Imperii islamice este o istorie a acestor civilizații bogate și variate, de-a lungul a cincisprezece ani, începând cu Mecca, în secolul al VII-lea, și până la ascensiunea uluitoare a orașului Doha, în secolul XXI.
Justin Marozzi unește cu inteligență punctele definitorii ale istoriei islamice: de la momentul în care profetul Mahomed a primit revelația divină la Mecca, Prima Cruciadă și Căderea Constantinopolului din 1453 până la crearea republicii mercantile Beirut în secolul al XIX-lea și dezvoltarea orașului Dubai în secolul XX.
„Remarcabilă! Marozzi este cel mai bun scriitor de călătorie din noua generație.“ Sunday Telegraph
„Marozzi combină jurnalul de călătorie cu istoria în această colecție fluidă și bogată de viniete despre marile orașe ale civilizației islamice. Amploarea și detaliul cercetării lui oferă o bine-venită variație la perspectiva tipică asupra istoriei islamului.“ Publishers Weekly
„O schimbare de la tonul deseori posomorât al literaturii despre această zonă“ The Economist
„Marozzi este un scriitor desăvârșit și ambițios. Ultima sa lucrare, Imperii islamice, este o relatare zdrobitoare, vibrantă și adesea ireversibilă a celor mai emblematice orașe ale islamului de la începutul acestei religii. Asemenea unui colecționar erudit, el adună materiale din fiecare sursă disponibilă – texte principale, atât religioase, cât și istorice, pre cum și o abundență de texte secundare – și le împletește pe toate cu dexteritate.“ Wall Street Journal
„Este plăcut să citești o carte despre islam scrisă de cineva care combină o erudiție profundă cu inteligență emoțională și empatie […] O lectură plăcută de la prima până la ultima pagină.“ Financial Times
„Justin Marozzi este o raritate prețioasă – un călător critic care este și un scriitor cu un simț minunat al limbii, un talent al povestirii și o sensibilitate și o subtilitate de invidiat.“ William Dalrymple, istoric
JUSTIN MAROZZI a fost corespondent extern pentru Financial Times și The Economist și a trăit o bună perioadă din viață în Irak, Libia, Pakistan, Egipt, Maroc, Siria, Liban și Tunisia. Printre cărțile scrise de el se numără South from Barbary (La sud de berberi) (2001), Tamerlane (2004) și The Man Who Invented History (Omul care a inventat istoria) (2008). Cartea sa Baghdad: City of Peace, City of Blood (Bagdad: Orașul Păcii, Orașul Sângelui) (2014) a câștigat Premiul Ondaatje al Societății Regale de Literatură.
Sursa: litera.ro
Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:
- Carturesti
- Litera
- Librex
- Libris
- Cartepedia
- Okian.ro
- Librarie.net
- Compania de Librarii Bucuresti
- Anticexlibris