Cetatea Halmyris, aflată în apropierea comunei Murighiol, judeţul Tulcea, este prima aşezare de pe Dunărea dobrogeană căreia i se cunoaşte stratigrafia de la stâncă la vegetalul actual; nu mai puţin de 15 niveluri de locuire, perfect identificate arheologic şi cronologic documentează astfel o locuire neîntreruptă de la o modestă aşezare indigenă la castrul roman timpuriu şi apoi la cetatea romano-bizantină.
Atenta cercetare stratigrafică de la Halmyris şi-a demonstrat din plin eficienţa în alcătuirea catalogului ceramic, permiţând confirmarea sau nuanţarea datărilor şi gruparea coerentă a unor serii tipologice. Mai ales materialul ceramic târziu, confirmă şi completează rezultatele săpăturilor din alte situri dobrogene în care cercetării stratigrafice i s-a dat o atenţie deosebită. Amintesc în acest sens doar de Histria , Tropaeum Traiani şi Iatrus.
Săpăturile arheologice sistematice de la Halmyris au început în anul 1981, colectivul iniţial fiind format din cercetătorii Alexandru Suceveanu de la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” Bucureşti, Mihail Zahariade pe atunci la Centrul de Studii şi Cercetări de Istorie şi Teorie Militară din Bucureşti şi Cristina Opaiţ, Andrei Opaiţ şi Florin Topoleanu de la Muzeul Deltei Dunării, în prezent Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea. Un protocol de săpătură stipula cu precizie îndatoririle fiecăruia dintre noi, prefigurând în acest fel sumarul viitoarei monografii al cărei prim volum va fi în curând finalizat.
Până în prezent, au apărut cinci materiale despre ceramica romană şi romano-bizantină de la Halmyris. Prima contribuţie îi aparţine lui Andrei Opaiţ, care în 1991 a publicat ceramica recoltată în campaniile 1981 – 1987 . Catalogul său cuprinde 302 vase întregi sau fragmentare, descrise sumar şi parţial ilustrate. Beneficiind şi de ceramica descoperită în cele două secţiuni magistrale (S I şi S II), practicate în primele campanii – singurele care au cercetat, fie chiar şi incomplet, nivelurile timpurii – articolul oferă un tablou general, corect în acel moment, al principalelor categorii de vase, mai puţin opaiţele.
Acelaşi autor îşi publică în 1996 teza de doctorat, având ca subiect ceramica romană târzie din Dobrogea . În lucrare sunt folosite şi descoperirile de la Halmyris, simplificând însă acum unele tipologii sau renunţând chiar la unele forme.
Tot în anul 1996, autorul acestor rânduri semnalează pentru prima dată cuptorul de producere a opaiţelor din H 20, incluzând astfel cetatea Halmyris printre puţinele centre producătoare de ceramică atestate în Dobrogea.
În acelaşi an, în Peuce, revista muzeului tulcean de arheologie, a apărut un studiu dedicat ceramicii romane târzii cu decor ştampilat . Sub aceeaşi semnătură în anul 2000 a fost publicată ceramica africană şi imitaţiile locale descoperite la Halmyris , sub tipar aflându-se la data redactării acestor rânduri şi un studiu referitor la Formele Hayes 3 şi Hayes 10 ale veselei pentru servitul mâncării.
Numele antic al aşezării
Aşa cum am văzut, încă de la primele observaţii privind cetatea de la Murighiol, problema numelui antic al aşezării a stat permanent în atenţia cercetătorilor.
Rezultatele săpăturilor arheologice, coroborate cu analiza izvoarelor antice, au prilejuit membrilor colectivului de la Murighiol reluarea acestei discuţii şi, credem noi, rezolvarea definitivă a acestei lacune . Astfel, „Itinerarium Antonini”, înregistrează localităţile Salsovia la17.000 paşi (25,143 km) de Aegyssus şi Salmorus la 9.000 paşi (13,311 km) de Salsovia, ceea ce coincide cu cetatea de la Murighiol . Amplasarea fermă, pe baza documentelor epigrafice, a cetăţii Aegyssus la Tulcea şi Salsovia la Mahmudia permite identificarea ruinelor de la Murighiol cu numele de Halmyris, a cărui variantă latinească este Salmorus, dar în subsidiar şi
Thalamonium. Aceeaşi succesiune topografică o întâlnim în Notitia Dignitatum Orientis, document ce conţine dispoziţia trupelor de pe frontiera danubiană a Scythiei Minor .
Sursele ulterioare revin la varianta grecească – Halmyris. Amintim în acest sens pe Philostorgios, autor din sec. V d.Ch. , Hierocles şi Procopius , sec. VI d.Ch., sau ştirea transmisă de Notitia Episcopatum , sec. VIII d.Ch.
În ceea ce priveşte Thalamonium, s-a arătat că este vorba de o variantă coruptă pentru Halmyris . Acest lucru este confirmat de săpăturile de aici, fiind greu de crezut că o cetate de importanţa celei de la Murighiol ar fi putut lipsi din lista cetăţilor care ar fi adăpostit unităţi militare.
Cât despre ipoteza amplasării Gratianei la Murighiol şi a Halmyris-ului la Dunavăţu de Jos (Cetatea Zaporojenilor), ea reprezintă o greşeală metodologică încă de pe vremea lui Weiss şi Pârvan, ca să nu mai amintim pe susţinătorii ei de mai târziu. Precizăm că la Dunavăţu de Jos cercetări arheologice recente au identificat un burgus de 53 x 40 m, mult prea mic pentru a adăposti între zidurile sale cetatea Halmyris. Cât despre Gratiana, de la numele împăratului
Gratian (367 – 383), trebuie să fi fost fie fondată în acest moment, fie rebotezată în sec. IV d.Ch., ceea ce este iarăşi exclus, dat fiind că toate cetăţile de la Aegyssus spre est îşi păstrează vechile nume.
Sursa text: Ceramica romana si romano-bizantina de la Halmyris (sec. I-VII d.Ch.)
Surse alternative:
- Repertoriul arheologic national
- HALMYRIS – O aşezare pe frontiera Imperiului roman de la gurile Dunării
Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:
- Carturesti
- Litera
- Librex
- Libris
- Cartepedia
- Okian.ro
- Librarie.net
- Compania de Librarii Bucuresti
- Anticexlibris