Istoricul viței-de-vie în perioada daco-romană și în cea a migrațiilor

După cele două războaie daco-romane din anii 101-102 și 105-106, împăratul Traian a reușit să cucerească Dacia, transformând-o în provincie romană.

Sursa foto: agerpres.ro

Dacia era, în perioada aceea, un mare regat, cu o bază perfect omogenă, cu tradiții istorice, cu o structură socială și economică bine definită și cu o cultură avansată. Împăratul Traian a luat ca trofeu, de la regele Decebal, care s-a sinucis înainte de a fi capturat, o cupă aurită din corn de zimbru, ceea ce atestă faptul că la daci, vinul era consumat în mod curent.

În epoca romană, sunt tot mai numeroase elementele decorative, precum sarcofage sau stele funerare, și o serie de inscripții care amintesc de vița-de-vie și de vin. În anul 112, sub împăratul Traian, a fost bătută medalia Dacia Felix, pe care este înfățișată noua provincie romană ca o femeie, așezată pe o stâncă, cu doi copii pe genunchi, dintre care unul prezintă un spic de grâu, iar altul un strugure, simbolul principalelor bogății ale provinciei. Aceste reprezentări apar și pe o emisiune monetară din timpul împăratului Decius (249-251). De asemenea, pe metopele Columnei lui Traian, ridicată la Roma în anul 113, se pot vedea care pline de bijuterii, precum și cupe și vase din aur și argint, amfore tipice și alte vase pentru vin, asemănătoare cu cele descoperite prin săpături arheologice, cosoare de vier și butoaie de lemn de formă prelungită și întărite cu cercuri de lemn.

În perioada stăpânirii romane (106-271), viticultura daco-romanilor a ajuns la apogeul dezvoltării sale. Majoritatea coloniștilor romani care s-au stabilit în Dacia proveneau din zona mediteraneană, zonă recunoscută la vremea aceea pentru viticultura sa dezvoltată. Prin urmare, au adus cu ei atât cunoștințele lor avansate în domeniul viticulturii și vinificației, cât și unele dintre cele mai renumite soiuri mediteraneene. Spre exemplu, numele soiului Gordin, care a fost cultivat îndeosebi în podgoria Dealu Mare, pare a proveni de la numele generalului Gordinus, comandantul unei legiuni romane care a luptat pentru cucerirea Daciei. Din epoca romană s-au păstrat numeroase reprezentări ale zeităților romane protectoare ale viței-de-vie, cum ar fi Bacchus, Liber și Libera, sau altarele dedicate acestora.

După plecarea trupelor romane de pe teritoriul Daciei, în anul 271, pământurile de la nordul Dunării au fost traversate de populațiile migratoare, în drumul lor de la răsăritul spre vestul continentului. Populația locală s-a retras în depresiunile intramontane, coborând în regiunile de câmpie doar în perioadele de relativă liniște. A continuat, însă, să cultive vița-de-vie, atât pentru consumul de struguri, must și vin, dar și pentru proprietățile curative ale acestuia, folosit în cadrul medicinei empirice.

Spre sfârșitul secolului al III-lea — începutul secolului al IV-lea, s-a generalizat procesul de creștinare a locuitorilor, iar vinul a început să fie folosit în ritualurile religioase.

Începând cu secolul al IV-lea, viticultura apare tot mai frecvent în documentele istorice ale timpului. Cronicarii Priscus (410-473) și Rogerius (sec. al XIII-lea) menționează pagubele produse viilor de către tătari și cumani. Spre deosebire de aceștia, hunii și avarii îi obligau pe localnici să îngrijească plantațiile. Pe de altă parte, populațiile migratoare sosite, în Europa, în timpul primului mileniu al erei noastre, care nu cunoscuseră încă vița-de-vie, strugurii sau vinul, au fost impresionați de calitățile vinului și au deprins tehnica viticolă și arta vinificației.

Sursa: agerpres.ro