Bătălia de la Vaslui în cronicile vremii

carturesti.ro

Despre faptele de vitejie ale înaintașilor noștri multi sceptici străini și români afirmă că  sunt un pic exagerate, adevărul nu este chiar așa că am fi subiectivi dat fiind faptul că este vorba despre istoria poporului nostru. Ce ar fi să întrebăm un istoric turc care a fost cea mai mare victorie a unui popor de credință islamică? Firește, ar răspunde că sunt mai multe victorii strălucite și că nu poate da un răspuns concret, dar cu siguranță aceste succese militare sunt atribuite “semilunei ” otomane. Dar dacă l-am întreba care ar fi cea mai drastică înfrângere tot a unui popor islamic? Ar răspunde fără a tăgădui că este vorba despre o înfrângere tot a turcilor otomani. Contra cui? Răspunsul, surprinzător pentru multi: este vorba despre Bătălia de la Vaslui, purtată contra moldovenilor lui Ștefan cel Mare, unde peste 40.000 de spahii și ieniceri au fost “tăiați.” Cifra pierderilor turcești, făcând un raport si cu populația vremii,  poate fi comparată cu pierderile suferite de nemți în Batălia Stalingradului, bătălie cu cele mai mari pierderi de vieți omenești din istoria omenirii.


batalie_cu_turcii

Contextul acestei bătălii a fost unul, să recunoaștem, prielnic pentru Ștefan cel Marem deoarece ea s-a purtat iarna, contrar obiceiurilor vremurilor respective. Motivul disputării în perioada rece are legătură și cu faptul că sultanul nu a mai avut rabdare și a vrut să îl pedepsească pe voievodul moldovean datorită politicii sale de nesupunere, de încercare a creării unor alianțe cu celelalte popoare creștine contra lor, dar mai ales pentru că s-a amestecat în Muntenia, vrând să înscăuneze un alt domn decât cel dorit de otomani [1]. Reflectând asupra acestor motive, nu putem trage decât concluzia că Ștefan dorea, cu orice preț, slăbirea puterii și micșorarea influenței “Porții” la gurile și pe linia Dunării.

Raportul de forțe arată cât de hotărât era sultanul Mahomed să îi dea o lecție acestui mic principe care a cutezat să aibă nerușinarea de a i se opune. Așadar, armata otomană era formată din 120 000 de soldați (100 000 de turci și aroximativ 20 000 de munteni) iar cea a oponentului său dintr-un maximum de 40 000 (după unele cronici doar 30.000). Armata lui Ștefan, pe lângă moldoveni, mai cuprindea 5000 de secui, 1800 de unguri trimiși de Matei Corvin, regele Ungariei, și 2000 de leși trimiși de către principele plonez. Cronicile lituaniene afirmă că armata românului mai cuprindea și 10.000 de soldați lituanieni însă aceată sursă nu pare perfect credibilă deoarece nu se spune nimic despre soldații lituanieni în nici o altă cronică a vremii.

Iată ce spunea Dimitrie Cantemir câteva secole mai târziu:

(…) şi au venit în Moldova, ca să-l supună pe domn şi să stăpânească acest binecuvântat pământ. Dar, iscusit fiind voievodul la războaie, i-a atras într-o mlaştină de lângă Vaslui, la Podul Înalt, unde a zdrobit o oaste de trei ori mai mare decât a sa, căci bunul Dumnezeu a rânduit aceasta, ca prin acest mic popor să smerească împărăţia turcească cea păgână şi vărsătoare de sânge creştinesc. [2]

Așadar, în data de 10 ianuarie 1475, dimineața, pe o ceață densă, armata otomană se găsea pe valea Bârladului. Datorită faptului că zăpada era moinoasă, toată lunca Văii Bârladului era plină de gropi cu apă, iar pentru că prin acea zonă treceau zeci de mii de soldați, locul era transformat într-o mocirlă unde se putea înainta extrem de greu. Pentru că otomanii nu aveau de unde intui ce oaste are Ștefan, acesta din urmă a așezat, de-a curmezișul văii, câțiva mii de soldați care aveau rolul de a-i opri pe turci în a începe lupta. Ȋn momentul în care armata moldoveană a dat semne de oboseală, de pe celălalt mal al Bârladului, o mică parte din ostași au simulat un atac pentru a-i atrage înspre ei pe dușmani, lucru care s-a și întamplat. Grosul armatei moldovene i-a atacat atunci pe la spate, luându-i prin surprindere și nimicindu-i. Chiar dacă Soliman Pașa a făcut eforturi mari pentru a-i regrupa, turcii au fugit spre Dunăre fiind urmăriți și măcelăriți. A fost un dezastru total și “niciodată o oaste turcească n-a mai suferit o astfel de infrângere” [3]. Prizonierii, toți cu excepția a câtorva căpetenii, au fost trași în țeapă. Leșurile morților, pentru a nu răspândi molima, au fost strânse morman și li s-a dat foc.

Dupa această grandioasă victorie, din ordinal lui Stefan cel Mare s-au relatat următoarele:

În anul 6983 [1475] ianuarie 10, marți, a fost război la Vaslui cu puterile turcești și a biruit atunci Ștefan voievod, cu mila lui Dumnezeu și cu ajutorul lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu, care s-a născut din Preacurata Fecioară spre mântuirea noastră. Și le-a dat Dumnezeu pe acele limbi necredincioase în ascuțișul sabiei și au căzut atunci mulțime mare, fără număr și au fost prinși vii mulți, fără număr, care de asemenea au fost tăiați, ci numai pe unul l-au lăsat viu, pe fiul lui Sac pașa. Și steagurile lor și cu schiptrele cele mari au fost luate, mai mult de 40 de schiptre. Și s-a întors Ștefan voievod cu toți oștenii lui ca un purtător de biruințe în cetatea sa de scaun a Sucevei și i-au ieșit în întâmpinare mitropoliții și preoții, purtând Sfânta Evanghelie în mâini și slujind și lăudând pe Dumnezeu pentru cele ce au fost ca dar de la cel Preaînalt și binecuvântând pe țar: „Să trăiască țarul”. Și a fost atunci veselie între oameni și la toate domniile dimprejur și la toți creștinii drept-credincioși, căci a biruit domnul limbile păgâne cu mâna robului său, Io Ștefan voievod. Și însuși Ștefan voievod a făcut atunci mare ospăț mitropoliților și vitejilor săi și tuturor boierilor săi, de la mare până la mic. Și a dăruit atunci multe daruri întregii lui oștiri și lăudând pe Dumnezeu pentru cele ce au fost. [4]

Cronicarul polonez, Jan Duglozs, contemporan cu Ștefan cel Mare nota:

Foarte puțini turci și-au putut găsi mântuirea prin fugă, căci, mulți s-au înecat în apa Siretului, chiar și aceia care au scăpat și au ajuns până la Dunăre, au fost uciși acolo de moldoveni care aveau cai mai iuți, sau au fost înecați”. [5]

După această bătalie, iată ce au relatat unii martori sau chiar participanți turci:

De acolo, Suleiman Paşa, mergând cu oastea aceea în Moldova şi întâlnindu-se cu oastea moldovenească, tare s-au războit. Era o iarnă aspră, cu zile foarte geroase. Oastea turcească era şi obosită, căci tocmai ce îndurase greutăţile expediţiei în Iskenderia. De aceea, neputând ţine piept oştii Moldovei, oastea musulmană a fost înfrântă şi nimicită. [6]
“Într-o zi, pe când turcii şedeau nepăsători şi oastea era puţină şi străină de locuri, acel afurisit simţindu-i nepăsători a venit asupra lor. Mulţi dintre musulmani au murit acolo ca nişte martiri”. [7]
“Dar moldoveanul nu s-a supus poruncii sultanului. După aceea, beilerbeiul Hadîm, luând oastea din Rumelia a trecut în Moldova. Acel afurisit, venind pe neaşteptate şi hărţuind oastea islamică, i-a atacat pe turci pe când aceştia umblau ca nişte străini cu ochii legaţi. Mulţi musulmani au murit ca nişte martiri.[8]

Dintre toate cronicile vremii, cea mai obiectivă este chiar a unui cronicar turc si anume Kemal-Pasa-Zade unde se descrie trista soartă a turcilor care au suferit pierderi cum nu se mai întâmplase niciodată până atunci. Ca urmare a acestei  izbânde, cele mai fericite sunt popoarele creștine vecine (sârbii, grecii, armenii, bulgarii) care erau foarte asuprite de “Poartă”. Ștefan cel Mare primește aprecieri și laude începând de la padișahul Persiei până la Papa Sixtus al IV-lea care l-a numit “Atletul lui Hristos”.


[1] În 29 septembrie 1474 Ștefan cel Mare, care în urma Bătăliei de la Baia era în relații reci cu regele Matia al Ungariei, s-a adresat papei Sixtus al IV-lea cu scopul ca acesta să organizeze o coaliție creștină antiotomană. Aflând de planurile lui Mahomed, Ștefan cel Mare trece din nou în Țara Românească, unde îl înscăunează pe Laiotă Basarab, Radu cel Frumos pierind în luptele care se dau cu acest prilej. Așteptându-se la o viitoare reacție din partea sultanului, Ștefan ia legătura cu principele polonez și cu Matia Corvin, regele Ungariei pentru ajutor armat. Luptele din Albania au durat până în toamnă, iar atunci când nimeni nu se mai aștepta la o campanie militară, având în vedere apropierea iernii, Suleiman Pașa primește poruncă de a trece în Țara Românească pentru a-l înlătura pe Laiotă, iar apoi de a porni neîntârziat împotriva ghiaurului Ștefan și apoi să treacă prin foc și sabie Vilaietul Bogdania, precum era numită de turci pe atunci Moldova. Laiotă, pentru a-și păstra tronul, se supune turcilor. Ștefan, în înțelegere cu transilvănenii, îl alungă pe trădător și îl înscăunează pe Basarab cel Tânăr, numit și Țepeluș. Acesta însă este alungat de Suleiman Pașa, care-l reînscăunează pe Laiotă.
[2] Conf. Dimitrie Cantemir, Descriptio Moldavie, pag. 371, Adina Berciu-Drăghicescu ,Liliana Trofin, Culegere de documente privind Istoria Romanilor secolele IV-XVI, partea I, Editura Universității București,Bucurști , 2006 .
[3] Se plângea mama sultanului Mahomed intr-una din cronicile vremii.
[4] Conform scriere “ Letopisețul de cînd s-a început, cu voia lui Dumnezeu, Țara Moldovei” (Letopisețul anonim al Moldovei).
[5] Istoria Românilor, Miron Constantinescu, Constantin Daicoveanu, Traian Lungu, Stefan Pasc, Aron Petric, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1969, P. 302.
[6] Conform relatării lui Orudj bin Adil, Cronici turceşti privind ţările române”, vol. 1, traduse de Mihail Guboglu şi Mustafa Mehmet.
[7] Conform relatării lui Aşîk Paşa Zade, Cronici turceşti privind ţările române”, vol. 1, traduse de Mihail Guboglu şi Mustafa Mehmet.
[8] Conform relatării lui Mehmed Neşri, Cronici turceşti privind ţările române”, vol. 1, traduse de Mihail Guboglu şi Mustafa Mehmet.

Bibliografie:

  • Letopisețul de cînd s-a început, cu voia lui Dumnezeu, Țara Moldovei” (Letopisețul anonim al Moldovei).
  • Istoria Românilor, Miron Constantinescu, Constantin Daicoveanu, Traian Lungu, Stefan Pasc, Aron Petric, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1969.
  • Cronici turceşti privind ţările române”, vol. 1, traduse de Mihail Guboglu şi Mustafa Mehmet.
  • Culegere de documente privind Istoria Romanilor secolele IV-XVI, Adina Berciu-Drăghicescu, Liliana Trofin, partea I, Editura Universității București,Bucurști , 2006.


Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:

  1. Carturesti
  2. Litera
  3. Librex
  4. Libris
  5. Cartepedia
  6. Okian.ro
  7. Librarie.net
  8. Compania de Librarii Bucuresti
  9. Anticexlibris

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Continutul este protejat!