Povestea scrisului

Povestea scrisului

logo_blackDin volumul “Istorie Furată.Cronică românească de istorie veche”, de Cornel Bîrsan

[…]Toate aceste descoperiri făcute, și multe altele, puțin mediatizate, a căror expunere numai, ar ocupa zeci de volume, se întind pe un spatiu imens care acoperă o mare parte a Europei de Est pe actualele teritorii ale României, Republicii Moldova, Ungariei, Ucrainei, Cehiei si Slovaciei, Serbiei si Bulgariei, Greciei si Turciei.

Ne punem intrebarea cine au fost cei care au construit aceste fortificatii gigantice, au început să își contruiască case și să închege comunități mari, au început să prelucreze metalele, au inceput să se împodobească cu obiecte din aur și argint, si mai ales au început să-și organizeze traiul, după structuri administrative, economice, militare și religioase, bine definite

O astfel de civilizație în plin proces de dezvoltare economică și culturală avea însă nevoie de un instrument absolut necesar contabilizării și ținerii evidenței cantităților de cereale recoltate în raport cu numărul de populație, a însemnării duratei de evoluție a anotimpurilor, a calculului cantităților de materiale necesare realizării marilor fortificații și de a comunica între ei, și, chiar cu zeii la care se închinau. Astfel că au inventat scrisul.
Până în ultimii ani s-a considerat că apariţia scrisului este legată de civilizaţia protosumeriană. Şi nu în mod deductiv, ci bazat pe vaste cercetări arheologice. În straturi arheologice vechi în Mesopotamia au fost găsite o serie de tăbliţe cu scriere pictografică datate ca vechime între mileniul IV – V î.Chr. Tăbliţele descoperite la El Obeid (lângă vechea aşezare Ur), Warka (lângă vechiul oraş sumerian Uruk) şi Djemdet Nasra (în apropierea miticului oraş Kiş), sunt din lut ars, acoperite cu diverse desene şi inscripţii, dovedind o scriere pre-sumeriană ideografică. Scribul care a executat aceste notaţii s-a folosit de plăcuţe de argilă proaspătă, pe care a imprimat uşor, cu ajutorul unei bucăţi de trestie, diverse semne şi desene; ulterior plăcuţele a fost arse realizându-se acea rezistenţă necesară păstrării lor ca viitoare documente.

Zsofia Torma

„În anul 1882, cercetatoarea Torma Zsofia, din Oraștie, a publicat în Anuarul Societatii de Istorie si Arheologie a comitatului Hunedoara, câteva dintre studiile sale, reunite sub titlul „<Contribuții la preistoria comitatului Hunedoara>”. Lucrarile fusesera prezentate anterior la una din ședintele respectivei societati (pe 30 noiembrie 1880).
Autoarea a înfățisat, în această culegere de studii, o colectie unică de obiecte preistorice, descoperite de la Turdaș si Valea Nandrului. Cele mai prețioase sunt idolii de lut de la Turdaș și Valea Nandrului, precum și roțile de lut, conținad rudimente de scriere. La cea de a XI-a reuniune a antropologilor, desfășurata la Berlin (5-12 august 1880), Torma Zsofia a prezentat celor 400 de oameni de știința prezenti rezultatele descoperirilor sale.
În urma acestor comunicări, marele arheolog Schlieman a declarat că este de acord cu concluzia autoarei, conform căreia <străvechii locuitori ai Translvaniei aparțineau aceluași trunchi preistoric al unei familii de popoare ariene, precum cel din Hissarlik>”.
În comunicarea prezentată la Berlin, Torma Zsofia a abordat problema semnelor grafice existente pe obiectele descoperite la Turdaș și Valea Nandrului, subliniând uimitoarea asemănare dintre grafemele amintite și semnele aparținând scrierilor din Troia și Cipru, analizate de Schlieman în celebra sa carte Ilios și de Cesnola în lucrarea Cypern.
În finalul comunicării, cercetătoarea a atras atenția asupra identității perfecte dintre cultura de la Troia și accea din Dacia. Totodată autoarea a afirmat că locuitorii preistorici ai României au cunoscut scrierea”. (V.Maierean & D. Dulcu – O istorie a criptologiei românești).
Vom devia puțin de la subiectul nostru pentru a prezenta pe scurt personalitatea celei care a fost românca Zsofia Torma (citată, în referinţele internaţionale de specialitate ca unguroaică), prima femeie arheolog din Romania, „Doctor Honoris Cauza” a Universității din Cluj.
Născută în anul 1832, la 27 septembrie, în localitatea Cristur, comitatul Hunedoara, și-a petrecut primii 29 de ani în casa părintească din localitatea Crișteștii Ciceului (jud.Bistrița-Năsăud).
Tatăl ei, József (Iosif) Torma, dintr-o veche familie ardeleană nobilă, făcuse cercetări la avanpostul roman de la Ilișua (jud.Bistrita-Nasaud); iar fratele ei, mai mare, Károly Torma, profesor universitar la Pesta, arheolog și epigrafist, a fost cel care a înființat muzeul antichităților dacice de la Aquincum (Buda veche), i-au insuflat pasiunea pentru istorie si au incurajat-o să studieze istoria si arheologia.
Dupa moartea tatalui, in anul 1861, Zsofia Torma avea să se stabilească la Oraștie, unde se va deveni membru al Societății de Istorie și Arheologie a Comitatului Hunedoara și a Comitetului Director.

În anul 1875 începe primele săpături arheologice în zona Turdas, lângă Alba – Iulia, iar în anul urmator pe Valea Nandrului. Până în anul 1879 va mai efectua săpături în locatățile: Josani, Nandru, peștera de la Nandru, Cârjiți, Geoagiu de Jos, Coldău, Hunedoara, Găunoasa și Aranieș.

Descoperirile făcute la Turdaș și Valea Nandrului, din anul 1875, aveau să confirme existența unui proto-scris, inscripționat pe diferite obiecte ceramice, figurine sau fusaiole. Inventarul acestor semne simple și complexe, depășește un numar de peste 300 de inscripții sub forme regulate, geometrice sau stilizate.

Zsofia Torma1

Prezentarea făcută de către Zsofia la reuniunea generală a Societății Germane de Antropologie, ținută la Berlin, în luna august 1880, și discuțiile ulterioare ale cercetatoarei cu iluştrii arheologi ai timpului: A.Voss, R.Virchov si H.Schlieman vor duce la concluzia că populațiile neolitice europeene aveau un sistem propriu de scriere cert.
Această deducţie a fost făcută cu 86 de ani înaintea descoperirii celebrelor plăcuțe de la Tărtăria descoperite de către Nicolae Vlasa in anul 1961.
Existența acestei proto-scrieri descoperite de către Zsofia Torma avea sa fie re-confirmată în anul 1908 când M. Vasic, le va regăsi în situl de la Vinca, lânga Belgradul Sârbesc, și după cincizeci de ani mai târziu, când vor fi din nou regăsite la Banjica, tot în apropierea capitalei sârbe.
Pe tot parcursul vieții ei, Zsofia Torma, se va implica tot mai mult în activitatea arheologică, ținând permanent legatura cu marii cercetatori și istorici ai acelor timpuri.
Szofia Torma avea să treacă la cele vesnice, în locuința sa de la Orastie, la 14 noiembrie 1899, ora 15.30, în urma unui atac de cord.

Zsofia Torma2

Scrierea Turdaș – Vinca

Zsofia Torma3

Scrierea Lepinski Vir

Făcând o comparatie între scrierile descoperite la Turdaș, Vinca și Lepenski Vir, paleolingvistul iugoslav Radivoje Pesic, profesor la Universitățile din Belgrad si Roma, a ajuns la concluzia, că, scrierile erau de formă liniara și nu pictografică, reușind prin sistematizarea semnelor descoperite, să identifice 57 de litere, despre care susține că ar fi stat la baza alfabetului etrusc organizat din 26 de litere. Concluziile lui nu au fost bine primite însa de elita cercetatorilor europeeni.
Pesic avea să priveasca cu mare venerație Vechea Civilizatie Europeana și să respingă părerea, arhelologilor și cercetatorilor vest-europeni, că oamenii preistorici, erau primitivi.
Radivo Pesic (1931 – 1993) a avut chiar ideea întocmirii unui tabel cronologic al apariței scrisului sub forma lui pictografică, și liniară, completată și de alți cercetători, în baza altor descoperiri arheologice , ulterioare:
§ inscripțiile geometrice de la Cuina Turcului ( cca. 11 000 î.Ch)
§ proto-scrierea de la Lepenski Vir ( cca. 8 000 î.Chr )
§ proto-scrierea de la Turdaș – Vinca ( cca. 7 000 î.Chr.)
§ inscripțiile de la Miercurea Sibiului (cca.6.200)
§ scrierea de Tărtăria (cca. 5 500 î.Chr.)
§ scrierea de la Sumer ( cca. 3 100 î.Chr.)
§ scrierea proto-elamită ( 3 000 – 2 000 î.Chr.)
§ scrierea egipteană ( 3 000 î.Chr.)
§ scrierea proto-indiană (cca. 2 200 î.Chr.)
§ scrierea cretană (cca. 2 000 î.Chr.)
§ scrierea hitită (cca. 1 600 î.Chr.)
§ scrierea chineză ( cca. 1 300 î.Chr.)
Legendele pun inventarea scrisului pe seama atlanţilor sau a altor civilizaţii pierdute în negura istoriei. Sumerienii afirmau că scrisul era un dar al zeilor, tainele lui fiind deslușite doar de către puțini inițiați. Opinia generală prezentată în sute de carți și documentare de televiziune este – fară drept de apel – că “scrisul a inceput în Sumer”, concluzie puternic zdrucinata de descoperirile făcute în zona balcano – carpatică, si mai ales de descoperirea făcută de către arheologul Nicolae Vlasa în anul 1961, în apropierea localității Tărtăria.
Plăcuţele descoperite la Tărtăria sunt din lut ars, de dimensiuni mici : două plăcuţe rectangulare având desenate pe ele reprezentări animale şi vegetale, iar a treia, rotundă prezintă gravată pe ea o scriere pictografică. Cea ce era însă interesant este uimitoarea asemănare dintre aceste inscripţii şi cele de la Djemdet – Nasra şi Creta.

Tarta1

„Sumerologul V. Titov afirmă că textul înscris pe cea de-a treia plăcuţă se traduce aproximativ prin textul : ‘’ În (cea de-a) patrusprezecea domnie pentru buzele (gura) zeului Sane cel mai vârstnic după ritual (este sau a fost) ars ’’, argumentând aceasta cu locul în care au fost descoperite, o groapă de sacrificiu, din care s-au excavat alături de plăcuţe, cenuşă şin oase de om matur dezmembrat şi calcinat. Titov susţine caracterul unui rit antropofagic de sacrificiu, rolul tăbliţelor fiind totemic. Numele zeului Sane, zeu tartaric,în cinstea căruia se face sacrificiul, îl consideră sinonim cu zeul sumerian Usmu.
Altă interpretare este făcută de către Janos Harmatta un reputat arheolog, care consideră că cele trei plăcuţe sunt nişte simple documente contabile ale unui negustor : ‘’Făină 60+10 (masuri) zeului Palil ; 20 (masuri) regelui Pontif ; 60+2 (masuri) zeului Usmu/Samos ’’.
În consemnările sale din ‘’Jiviie slova Tartarii’’, Boris Perlov caută descifrarea textelor de pe plăcuţe, plecând de la interpretările făcute de Nicolae Vlassa şi similitudinea existentă cu plăcuţele din Djemdet – Nasra : ‘’Pe prima tăbliţă dreptunghiulară e însemnată întruchiparea simbolică a doi ţapi, între dânşii e aşezat un spic. Poate că întruchiparea unor ţapi şi a unui spic a reprezentat simbolul bunăstării obştii,la baza căreia se află ocupaţia lor cu agricultura şi creşterea animalelor. Dar s-ar putea să reprezinte şi o scenă de vânătoare. E interesant că un subiect de acelaşi fel se întâlneşte şi pe tăbliţele sumeriene.
A doua tăbliţă e împărţită prin linii orizontale şi verticale în sectoare nu prea mari. În fiecare sector sunt zgâriate diferite imagini simbolice. Acestea nu sunt totemuri ?
Cercul totemurilor sumeriene e cunoscut. Şi dacă se compară desenele de pe tăbliţa noastră cu imaginea de pe vasul ritual, găsit în săpăturile de la Djemdet – Nasra, vom remarca din nou o coincidenţă izbitoare. Primul semn de pe tăbliţa sumeriană e un animal, mai mult ca sigur un ied, al doilea reprezintă un scorpion, al treilea, după toate posibilităţile, un cap de om sau de zeu, al patrulea simbolizează un peşte, al cincilea o construcţie, al şaselea o pasăre. Astfel se poate presupune că pe tăbliţă sunt însemnate totemurile : ied, scorpion, demon, peşte, ‘’adânc-moarte’’,pasăre.
Pe a treia tăbliţă rotundă sunt înscrise următoarele : NUM, KA, SA, UGULA, PI, IDIM, KARA ,I.’’ (de către cele) patru conducătoare, pentru chipul zeului Sane, cel mai în vârstă (conducătorul – patriarhul – sacerdotul – preotul suprem) în virtutea adâncei înţelepciuni, a fost ars unul’’
Ce înţeles poate avea această înscripţie ? S-o comparăm cu documentul Djemdet – Nasra pomenit înainte. În acela se află lista celor mai însemnate surori preotese care erau în fruntea a patru grupe tribale. Poate că tot astfel de preotese conducătoare s-ar afla şi la Tărtăria. Dar mai există şi o altă coincidenţă. În inscripţia de la Tărtăria este pomenit zeul Sane, ba mai mult, numele zeului este reprezentat ca la sumerieni. Judecând după toate acestea, tăbliţa conţine informaţii asupra ritualului uciderii şi arderii unui sacerdot, care şi-a săvârşit slujba într-un termen al conducerii sale.
Ne întrebăm atunci cine au fost locuitorii străvechi ai Tărtăriei, care scriau în sumeriană, în mileniul V î.Hr., când despre Sumerul însuşi nu se pomeneşte încă”. (Bârsan Cornel – Revanşa Daciei)

tartaria-tabletsStudiile ulterioare făcute de către cercetători aveau să infirme încercările de descifrare făcute de către V.Titov, J.Harmatta si B.Perlov. Accepția generală este faptul că un artefact purtator de scris, în cazul în care nu se cunoaşte nici măcar limba, dar nici scrisul, are şanse zero de a putea fi descifrat. Chiar şi în cazul în care se cunoaşte limba , dar nu se cunoaşte scrisul, sau, invers se cunoaşte scrisul, dar nu se cunoaşte limba, este necesar un număr mult mai mare de tablete. Ori în cazul de faţa avem din păcate doar trei.
Totuşi cercetătorii au încercat în decursul timpului, cu paşi mici să descopere misterul inscripţiilor de la Tărtăria.
Oasele descoperite, considerate iniţial ca aparţinând unui bărbat în vârstă de circa 35 – 40 de ani, s-au dovedit a fi a unei femei, în vârstă de aproximativ 55 de ani. Analiza oaselor a indicat faptul că ele nu au fost supuse unui proces de incinerare, fiind exclusa varianta sacrificării persoanei, sau a unui act de canibalism. Îngroparea femeii, numită Milady Tărtăria, s-a făcut într-un ritual religios riguros, dovadă fiind obiectele aşezate alături de ea. Egiptenii îşi vor îngropa ulterior conducătorii, aşezând lângă ei un mare inventar de obiecte, care, în concepţia lor aveau să fie utilizate de decedat în viaţa de apoi.
Plecând de la aceste obiecte vom încerca să analizăm circumstanţele înhumării acestei femei, despre care unii cercetători au presupus că ar fi o femeie – şaman.
În acea perioadă istorică, triburile sau federaţiile tribale, erau in general conduse de către femei. Rolul conducător al femeii, al perioadei matriarhatului, fiind bine argumentat de studiile şi cercetările făcute de către mari arheologi şi istorici.
Nu putem decât să opinam că această femeie, înhumată în urmă cu 7 000 de ani, era conducătoarea comunităţii / tribului care a trăit în acea zona. Obiectele aşezate lângă ea erau ofrande făcute zeilor (figurinele de lut şi alabastru) , obicei ritualic prezentat la începutul acestui capitol, sau, pur si simplu obiecte purtate şi utilizate în timpul vieţii de către decedată (bratara de scoici şi tabliţele de lut).
Ceea ce suscita însă atenţia istoricilor şi a arheologilor sunt însă cele trei tăbliţe misterioase, tăbliţe care aveau să zgduie lumea ştiinţifică. Faptul că întreaga istorie veche îsi putea schimba cursul prin această descoperire, i-a facut pe mulţi oameni de ştiinţa să privească cu suspiciune aceste artefacte de lut, ca de fapt, orice descoperire făcută pe teritoriul României.
Analizând în decursul timpului aceste plăcuţe, mi-am format o părere proprie asupra lor, ca şi utilizare, cât şi, ca şi inscripţionare, plecând de la considerentele economice ale acelor timpuri.

Tarta2

Voi incepe cu cea mai mică plăcuţă, cea în format dreptunghiular, care reprezintă un ţap viu, un spic de grâu şi un alt animal tăiat şi tranşat spre comercializare.
Plăcuta de lut era echivalentul unei monede de schimb. Este mai mult ca sigur, că deţinatorul acesteia îl folosea, ca echivalent al unui card actual, sau, a unei monede de schimb. Plăcuţa îi permitea să achiziţioneze în schimbul ei ori un animal viu ori un animal taiat, ori o anumită cantitate de cereale, pentru a-şi putea hrănii familia. Această plăcută îşi urma dupa acea cursul obişnuit al tranzacţiei, plăcuţă contra produse, produse contra plăcuţă, trecând dintr-o mâna în alta.

Tarta3

A doua plăcuţă dreptunghiulară cu gaură centrală are inscripţionate pe ea urmatoarele semne, dispuse în 5 spaţii delimitate:
    colţ stânga sus (primul spaţiu) – seminţe de cereale şi cereale ca plantă(graminee);
    colţ stânga jos (al doilea spaţiu ) – semnul în formă de Y (furca de lemn) limitat pe un spaţiu foarte mic , reprezintă cositul şi recoltatul fânului;
    colţ stânga jos , spre spaţiul central (al treilea spaţiu) – reprezentare a unui pocal, vas de ceramică;
    spaţiu central sus (al patrulea spaţiu)  – reprezentate păsări;
    spaţiu central jos stânga (al patrulea spaţiu) – plantă textila (in , cânepă )
    spaţiu central jos dreapta (al patrulea spaţiu) – cap de ovină;
    spaţiu dreapta (al cincilea spaţiu ) – reprezentare a unui pocal în care se toarnă dintr-un alt vas (amfora), vin.

Plăcuţa reprezenta în sine un veritabil certificat de producător, care conferea posesorului acesteia dreptul de a comercializa produsele obţinute în gospodaria proprie. Inscripţionarea plăcuţei, dimensiunea ei şi numarul de spaţii delimitate şi activităţi menţionate îi confereau posesorului ei reprezentarea în scris a puterii de producţie şi economice a familiei, sau, a comunităţii pe care o conducea.

În cazul nostru, plăcuţa, confirma oricui, că deţinătorul ei, era cultivator de cereale, plante textile şi viţă de vie (producator de vin), precum şi crescător de animale.

Inscripţiile făcute pe plăcuţă evidenţiază în mod clar lista activităţilor pe care o desfaşura familia sau comunitatea. Activitatile mentionate pe placuta sunt:

  • cultivarea cerealelor (grâu, mei) pentru coacerea pâinii necesare uzului propriu şi a comercializării
  • cultivarea plantelor textile necesare confecţionării îmbrăcăminţii, încălţăminţii sau utilizării ca material de construcţii;
  • creşterea animalelor – păsări pentru uz propriu sau pentru comercializare;
  • creşterea animalelor – ovine, caprine, bovine, cu activităţile conexe de recoltare a fânului, asigurându-se astfel hrana animalelor pe perioada de iarna, tot pentru uz propriu, iar surplusul comercializat;
  • producerea de oale din lut arse (amfore, cani, farfurii, sa.) pentru uz personal sau cormecializare
  • cultivarea viţei de vie şi ulterior de producere a vinului ( activitatea este foarte bine stilizată pe plăcuta prin turnarea vinului, lichid stilizat prin linii semi-orizontale, scurs dintr-un vas, amfora, într-un pocal).

Remarcabil este faptul că această plăcuţa avea o gaura în partea de sus, cea ce permitea înşirarea ei pe o sfoară şi păstrarea ei în gospodarie, împreună cu alte „documente” doveditoare a statului economic şi social al proprietarului ei.

A treia plăcuţă de lut, cea mai reprezentativă, este de fapt un calendar anual, al anotimpurilor  si al activitatilor pe care era obligată familia/comunitatea să le respecte pentru asigurarea necesarului de trai zilnic:

Tartaria decriptare

Plăcuţa este structurată şi delimitată pe cele patru anotimpuri: iarnă, primavară, vară şi toamnă în care sunt specificate ordinea activitatilor  şi a proceselor de producţie.
Primul cadran reprezintă perioada de IARNĂ, în care membrii familiei/comunităţii trebuie să-şi asigure un adapost sigur pe perioada anotimpului friguros, cu mari precipitaţii sub forma de zapadă (litera D stilizată sub o forma foarte mare).
Al doilea cadran reprezintă perioada de PRIMAVARĂ, care specifică timpul de arat şi semănat în straturi, functie de cerealele, legumele şi plantele textile dorite a fi semănate. Inscripţia menţionează şi mersul anotimpului: de la precipitaţii sub formă de zăpadă, lapoviţă şi ploi frecvente ( litera D stilizată de la mare spre o şi c), cea ce dovedeşte buna cunoaştere a  perioadei de primavară foarte instabilă din punct de vedere atmosferic.

Al treilea cadran reprezintă perioda de VARĂ, cu activităţile specifice acestui anotimp. În aşteptarea recoltei de toamnă membrii comunităţii cresc animale ( reprezentare stilistica prin pictograma de ţarc),  vânează animale şi păsări ( reprezentare făcută prin semnul de arc şi păsări în zbor).

Al patrulea cadran reprezintă perioada de TOAMNĂ , reprezentată în mod stilizat prin creşterea plantelor din pamant, recoltarea şi depozitarea lor în spaţii închise şi acoperite (hambare).

Cele trei plăcuţe şi celelalte artefacte descoperite în mormântul Doamnei de la Tărtăria ne certifica existenţa unei comunităţi bine structurate din punct de vedere economic, social şi administrativ. În virtutea descoperirilor făcute în ultimii ani, a cetăţilor şi fortificaţiilor existente înca din neolitic, putem afirma cu siguranţa ca aceste mari comunităţi erau foarte bine structurate din punct de vedere organizatoric, existând o viaţă economică, comercială, socială, politică şi religioasă la un înalt nivel. Doamna de la Tărtăria, a fost o mare personalitate a timpului său, conducătoare de clan, trib sau comunitate ale carei merite au fost pomenite şi prin asezarea în mormântului ei a „actelor” doveditoare a acestui fapt, menţionate mai sus.

Amuleta calendar era, se pare, reprodusă şi distribuită în mod tradiţional, fiecărui conducător / conducătoare a comunităţii cu scopul de a-i reaminti în mod ritual, de mersul anotimpurilor şi a obligativităţii respectării unui ciclu de viaţa, în vederea supravieţuirii persoanei şi a membrilor comunităţii.

Inventarea scrisului sub formă pictografică, lineară sau geometrică a fost determinată de dezvoltarea economică a comunităţilor „asa-zise primitive”. Cultivarea cerealelor, creşterea animalelor, producţia de vase ceramice, dezvoltarea metalurgiei dar mai ales construirea de mari fortificaţii din pământ şi piatră i-a obligat să găsească un sistem de contabilizare a producţiei şi mai ales de menţionare a „ proceselor” de lucru care le permiteau să supravieţuiască.  Ulterior scrierea s-a extins pentru însemnări cu caracter ritual, religios, administrativ şi cultural.

Se impune de la sine o concluzie : inventatorii scrierii sumeriene au fost, oricât de paradoxal, nu sumerienii, ci locuitorii zonei carpato-balcanice, est-europene. Întradevăr, cum poate fi explicat astfel faptul că cea mai veche scriere din Sumer, datată din mileniul IV î.Hr. a apărut cu totul pe neaşteptate şi într-o formă dezvoltată? Sumerienii (ca şi babilonienii) au fost doar elevi buni, preluând scrierea pictografică de la civilizatia veche europeeana şi apoi dezvoltat-o într-o scriere, mai sofisticata sub forma cuneiformă.

Şi totuşi această descoperire este în continuare ignorată de cărţile de istorie şi enciclopediile publicate peste tot în lume,  care continuă să prezinte Sumerul ca loc al naşterii scrisului.
De ce? Pentru că opinia unor “iluştri istorici” este că, o singură descoperire, chiar arheologică, nu e suficientă pentru a convinge.

Şi atunci voi aduce şi câteva dovezi documentare preluate din opera lui Diodor din Sicilia, “Biblioteca istorică”. Care, în urmă cu exact 2000 de ani (!) înainte de descoperirea de la Tărtăria, pomeneşte despre vechea scriere europeană, fără ca acest lucru să de-a de gândit cercetătorilor din istorie: „cât priveşte Linos se spune că el a însemnat cu litere pelasgice isprăvile întâiului Dionysos, înfăţişând în lucrarea sa şi celelalte legende. La fel s-ar fi folosit de scrierea pelasgică şi Orfeu şi Pronapides, dascălul lui Homer, un foarte dăruit meşter al cuvântului”.

Şi mai mult decât atât: Marcus Porcius Cato, numit şi Cato cel Bătrân, om politic şi istoric roman, care a trait între anii 234 – 149 î.Chr., menţiona în scrierile sale un fapt absolut senzational care, din păcate este la fel de  ignorat în prezent :  „în plus, e posibil ca, cu mult înainte să fi fost inventat alfabetul latin şi înainte să fi ajuns Carmenta şi Grecia împreună cu Evandru la gurile Tibrului şi pe pământ roman, după ce i-au alungat pe băştinaşi, şi înainte ca neamul acela necultivat să înveţe rânduiala şi scrierea, geţii să fi avut alfabet propriu. Deşi nu pot afirma fără tăgadă acest lucru (căci nu cunosc pe autorul acestui fapt), totuşi acest lucru se poate lămuri îndeajuns din aceea că geţii, chiar înainte de întemeierea Romei (753 i.Chr.)  cântau acompaniaţi de fluier faptele glorioase scrise în versuri ale eroilor lor; lucru care la romani a devenit obişnuinţă doar după mult timp”.

*

*                *

Legat de plăcuțele de la Tărtăria, constatăm însă că mulţi dintre cercetatori nu au auzit de ele, mediatizând în continuare scrierea sumeriană ca fiind prima, iar alţii o iau în derâdere, considerând plăcuţele contrafăcute, pentru a elimina aceste dovezi arheologice „deranjante” pentru specialiştii în istorie.
„Tăbliţele zăceau pe fundul a ceea ce părea un puţ artificial, lângă câteva rămaşiţe umane. Pe ele figurau simboluri picturale ce aminteau atât de tabliţele sumeriene, cât şi de vestigiile civilizaţiei minoice din Creta. Dar tăbliţele de la Tărtăria, care este posibil să fi aparţinut culturii Vinca – trib agricol din epoca pietrei, – precedeau cu o mie de ani scrierea sumeriană şi cu doua mii de ani, pe cea minoică. Teoria este îndrăzneaţă, pentru că, dacă scrierea a aparut în Europa în epoca pietrei, şi nu în Sumer, în epoca bronzului, se ridică întrebarea cum a ajuns în îndepărtatul Sumer cu o mie de ani înainte să fi apărut în insula cretană. De asemenea, istoricii au refăcut evoluţia scrierii în Mesopotamia, în timp ce în Europa n-au găsit nici o urmă a procesului evolutiv.
Unii oameni de ştiinţă consideră că proba cu cărbune la care au fost supuse tăbliţele de la Tărtăria a fost eronată. Nu este imposibil ca din cauza faptului că au fost deplasate în interiorul tumulus-ului, tăbliţele să reflecte de fapt o epoca din cultura Vinca ulterioară scrierii sumeriene. O a treia ipoteză afirmă că inscripţiile de pe tăbliţe sunt în realitate nişte semne fără nici un sens numite <magice>, pe care un popor primitiv a încercat să le copieze după ulcioarele şi bolurile neguţătorilor veniţi dintr-o civilizaţie mai evoluată din Orientul Apropiat. Dacă această din urmă teorie este cea exactă, atunci când triburile transilvanene copiau sârguincios pictogramele, sumerienii înlocuiseră de mult mâzgălelile cu un scris mai elaborat”
(Erich von Daniken –Înţelepciunea pierdută a vechilor civilizaţii).
Este interesant faptul cum un „fan” al „extratere;trilor antici” bagatelizează şi persiflează o determinantă descoperire a existenţei omenirii, numai prin faptul că ea a fost făcută în România, asemeni, de altfel tuturor descoperirilor făcute în ţara noastră, care sunt ţinute sub tăcere şi ignorate cu rea voinţă.
O părere cu totul deosebită o are însă scriitorul David Hatcher Childress care, în cartea sa „Tehnologia Zeilor, fascinanta cunoaştere a anticilor” contrazice „dogma” multora dintre istoricii şi cercetătorii occidentali, şi nu numai, derutând însă şi mai mult cititorii: “Din punct de vedere arheologic, ideea că civilizatia a început în Sumer este de dată relativ recentă, începând cu săpăturile britanice şi germane de la jumătatea anilor 1800. În această perioadă s-a stabilit că Sumeria este cea mai veche civilizaţie din lume şi că toate celelalte trebuie să fie mai recente. În esenţa, ştiinţa susţinea că omul a trăit într-un haos dezorganizat vreme de zeci sau sute de mii de ani până la sumerieni, adică până prin anul 9000 î.Chr. În momentul de faţă se crede că nu Sumeria este cea mai veche civilizaţie din lume, ci culturile din India şi din sud-estul Asiei.” 
Se pare că nici unul dintre autorii de mai sus nu a auzit niciodată de Marija Gimbutas şi de România (?!).
Existenţa scrisului în timpul perioadei neolitice a Vechii Civilizaţii Europene, sunt pe cale să fie descoperite de mai recentele săpături efectuate în ţara noastră.
În anii ’80 ai secolului trecut, profesorul Dumitru Ioniţa, avea să descopere în locul numit Vadu Rău, din localitatea Fărcaşa, jud. Neamt o serie de obiecte neolitice cum ar fi: fusaiole, greutăţi pentru plasele de pescuit sau pentru războiul de ţesut, topoare din piatra s.a.
În luna mai a anului 2009, o viitură a râului Bistriţa, produsă în zona localităţii mai sus amintite avea să scoată la inveală o serie de tăbliţe asemănătoare celor de la Tărtăria.

  Vadurau2 Vadurau1

Cu timpul numărul lor a ajuns la 120 de bucăţi, fiind realizate din lut ars sau din părţi de lespezi de piatra peste care s-a aşternut un strat de lut. Inscripţiile realizate pe ele sunt romburi franjurate, linii intersectate şi linii mici, diferite puncte şi scobituri care se regăsesc în proto-scrierea Turdaş-Vinca şi semnele de pe plăcuţele de la Tărtăria.
Vechimea lor nu a fost verificată, din lipsa de încredere a cercetătorilor, însă descoperitorul lor o situeaza ca fiind din anii 3.500 – 3.000 î.Chr.

Miercurea2La sfârşitul anului 2012, în situl numit „Miercurea Sibiului 2” aflat în nordul localităţii Miercurea Sibiului, pe şantierul autostrăzii Sibiu-Orăştie, s-a descoperit un complex de locuinţe din neolitic. Alături de locuinţe s-au descoperit cuptoare specifice arderii ceramicii, precum şi mii de fragmente de ceramică.
Unul dintre aceste fragmente avea să surprindă cercetătorii. Pe un fragment de vas sunt inscripţionate simboluri necunoscute, care după părerea calificată a directorul Muzeului Naţional Brukenthal, prof. univ. dr. Sabin Adrian Luca, reprezintă o forma de scris şi nu simboluri ornamentale.
Remarcabil că acest fragment ceramic a fost realizat în urmă cu 8.200 de ani, în jurul anilor 6.200 î.Chr. Scrierea fiind mai veche decât cea de pe celebrele plăcuţe de la Tărtăria, confirmă autenticitatea acestora, fiind găsite într-un spaţiu geografic foarte apropiat de cea de la Miercurea Sibiului.
Dată fiind vechimea acestui obiect, se poate spune că inscripţiile de pe el reprezintă în acest moment, dovada celei mai vechi forme de scriere din istoria umană.

Hândresti2

O descoperire incitanta va fi făcută în Moldova, în cursul anului 2012. Profesorul Mihai Gabriel Vasilencu efectuând săpături în localitatea Hândresti, comuna Oteleni, jud. Iaşi, avea să descopere urmele unei aşezari umane foarte vechi, la ora actuală specialiştii nepronuntându-se asupra vechimii.
Aici arheologii aveau să scoată la suprafaţă urme ale unor locuinţe dreptunghiulare cu podină din lut ars, cuptoare de ardere a ceramicii şi un bogat inventar arheologic constând în statuete zoomorfe şi antropomorfe, cermica fină, semifină şi grosieră, suflătoare, fusaiole, lame de silex, nuclee de silex, topoare de piatra cu perforatie de tip ciocan si sapa, greutati, maciuci, daltite, razuitoare, varfuri de lance, rasnite din piatra, margele de piatra s.a. În urma cercetarilor efectuate s-a constatat că întreaga asezare neolitică se întindea pe o suprafaţa de circa 6 km pătraţi.
Pe lângă aceste obiecte de tip unealtă sau descoperit însă şi două tăbliţe de piatra care prezintă semne clare de scriere.
Interesant este însă faptul că aceste semne – litere, sunt asemănătoare cu cele ale scrierii Vinca – Turdaş dar şi cu celebrul alfabet secuiesc, care a fost preluat de către secui de la daci.

Alfabet secuiesc sanchi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *