Galerius – împăratul roman de origine dacică – partea I

Citești în 5 minute! A doua parte aici. A treia parte aici.

Dioclețian și reforma din Imperiul roman

Înainte de a vorbi despre personalitatea și faptele lui Galerius, trebuie să punem în evidență contextul social și economic al sfârșitului de secol III din Imperiul Roman. Criza de la acea vreme a determinat impunerea unor reforme în toate structurile aparatului de stat roman, stabilite de către Dioclețian.

Într-o criză profundă politică şi economic-financiară a Imperiului Roman, în anul 284, Caius Aurelius Valerius Diocleţianus (284 – 305), un dalmat în vârstă de circa 40 de ani va fi numit de către armată, Imperator, în urma morţii misterioase a lui Marcus Aurelius Numerianus ( 283 – 284). În timp ce Diocleţian era aclamat că şi împărat roman al Orientului, Occidentul se afla în mâna lui Carinus, fratele lui Numerianus. Confruntarea dîntre cei doi se va decide în favoarea lui Carinus, care însă va sfârşi asasinat de proprii lui soldaţi. Diocleţian devine singurul stăpânitor al Imperiului Roman.

Cornel Bîrsan – Istorie furată – Cronică românească de istorie veche, pag. 312

Cu toate că era singurul stăpânitor al Imperiului, a realizat că nu poate conduce singur un teritoriu atât de vast. Prin urmare, instituie sistemul tetrarhiei, în anul 293, sistem ce împarte prerogativele de conducere între 2 împărați numiți Auguști și 2 Cezari. Motivele pentru care se cerea o asemenea schimbare au fost multiple însă principalele lucruri ce au condus aici se regăsesc în următoarele informații:

Datorită nesiguranței permanente create în a doua jumătate a secolului al III-lea, orașele din Gallia trebuie să-și restrângă suprafața și să își ridice fortificații, care să le pună la adăpost de orice surpriză. Are loc un proces de barbarizare a Apusului, datorită căderii orașelor și comerțului. Sărăcirea și restrângerea centrelor urbane duc la decăderea economică treptată a Occidentului. Acest fenomen este însoțit de corupția funcționarilor imperiali și a soldaților. Pentru a întreține armatele aflate în Gallia și funcționărimea imperială, sunt puse biruri speciale, au loc rechiziții și confiscări care, datorită caracterului lor întâmplător, sunt foarte greu de suportat de către populație, obligată acum și la dări anuale. Datorită acestor abuzuri, au loc mari nemulțumiri la orașe și sate. Țăranii, profitând de năvălirile germanilor, fug din fața acestora și se organizează în cete de tâlhari, care bântuie pădurile din Gallia. Aceste cete sunt numite bagaudae, ceea ce înseamnă, de fapt, fugari, oameni fără căpătâi.

Iosif Constantin Drăgan – Mileniul imperial al Daciei, pag. 210

Pe lângă această criză administrativă, Imperiul se mai confrunta și cu o criză militară, numărul de efective de la acel moment fiind insuficiente pentru a contracara ofensiva celor din exterior în provinciile limitrofe.

Criza militară a fost cauzată de încapacitatea de luptă pe mai multe fronturi concomitent(contra Persiei, a germanicilor și a nomazilor din nordul Africii). Armata, așa cum era organizată atunci, nu era adaptată pentru atacuri simultane pe mai multe sectoare ale frontierei. Nu se puteau trimite întăriri dintr-o parte în alta, pentru că ar fi rămas descoperită zona de unde se transferau trupele.

Alexandru Madgearu – Împăratul Galerius, pag. 20-21

Din această cauză, numărul militarilor trebuia să crească. Dacă la începutul preluării puterii, Dioclețian dispunea de 389.704 militari în forțele terestre și de 45.562 în marină (vezi Alexandru Madgearu – Împăratul Galerius, pag. 42), pe parcursul dominatului său, Dioclețian a mărit aceste efective cu 25%. Concomitent cu această creștere a numărului de militari, a crescut și producția de armament.

Mărirea efectivelor a impus și creșterea producției de armament. Atât de mare atenție au acordat Dioclețian și Galerius acestei activități, încât ea a fost remarcată și de Lactantius (fabrica de la Nicomedia), iar Eusebius descria un întreg program de înarmare: peste tot se fabricau scuturi, armuri și lănci, dar și nave (trireme). Ioannes Malalas a consemnat că Dioclețian a construit fabrici de arme la Antiochia, Edessa și Damasc. Asemenea fabricae au mai fost înființate și la Thessalonic, Sirmium, Salona. Cea de la Thessalonic a fost făcută de Galerius, care și-a fixat reședința acolo în 299.

Alexandru Madgearu – Împăratul Galerius, pag. 44

Văzând toate aceste măsuri pe care Dioclețian le-a luat pentru a spori securitatea Imperiului și pentru a stabiliza autoritatea administrativă, observăm cu ușurință contextul zbuciumat în care Galerius a reușit într-un final să ajungă pe cea mai înaltă treaptă de conducere. În următoarele episoade dedicate lui Galerius vom afla despre ascensiunea sa, măsurile pe care le-a luat și modul în care a ieșit în evidență din punct de vedere militar.

Surse:

1. Foto – Monumentul tetrarhilor de la San Marco, Veneția
2. Cornel Bîrsan – Istorie furată – Cronică românească de istorie veche, editura Karuna, Bistrița, 2013
3. Alexandru Madgearu – Împăratul Galerius, editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012
4. Iosif Constantin Drăgan – Mileniul imperial al Daciei, editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986

 

---

Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:

1. Carturesti
2. Litera
3. Librex
4. Libris
5. Cartepedia
6. Okian.ro
7. Librarie.net
8. Compania de Librarii Bucuresti
9. Anticexlibris

---