Galerius – împăratul roman de origine dacică – partea II

Galerius – împăratul roman de origine dacică – partea II

Romuliana_Galerius_head

Citește prima parte aici și partea a III-a aici.

Viața lui Galerius

Galerius a fost un împărat controversat al Imperiului Roman. Toate deciziile pe care le-a luat și toate acțiunile pe care le-a întreprins au avut loc doar pentru a întări statul roman, așa cum recunoaște chiar el, prin condeiul lui Lactantius: “Între celelalte hotărâri pe care le-am luat neîncetat în interesul și pentru binele Statului, noi am intenționat mai demult să reformam toate lucrurile deopotrivă conform legilor străvechi și disciplinei publice a romanilor”. (Lactantius, XXXIV, 1).

Despre originea dacică au fost multe discuții contradictorii, însă cercetările din 2010 de la Gamzigrad au adus lumină asupra locului de naștere al lui Galerius. Practic, aici a construit Galerius fortificația Felix Romuliana, locație unde plănuia să se retragă după abdicarea plănuită din funcția de August.

Maximinus Galerius s-a nascut in Moesia Superior, in teritoriul care ulterior va fi inclus in provincia Dacia Ripensis, intr-un sat al carui nume original (necunoscut) a fost inlocuit prin cel al mamei sale, Romula: Romuliana.

Alexandru Madgearu – Împăratul Galerius, pag. 63

Anul nașterii lui Galerius a fost stabilit în 250 d.Hr., an plasat după retragerea părinților lui la sud de Dunăre, în urma unui atac al carpilor.

Galerius Valerius Maximianus s-a născut în anul 250 (cca.) în ţinutul Gamzigrad, localitate în aprorierea actualului oraş sârb Zaječar, nu departe de Dunăre şi Vidin.

Cornel Bîrsan – Istorie furată – Cronică românească de istorie veche, pag. 313

Data nașterii lui Galerius nu se cunoaște. Se presupune că ar fi fost în jurul anului 250, deoarece despre mama sa Romula, Lactantius scria că s-a refugiat de la nord de Dunăre din cauza unui atac al carpilor (Transdanuviana infestantubus Carpis in Daciam novam transiecto amne confugerat), unul dintre cele desfășurate între 238 și 248, eventual cel din 245, care a fost foarte grav.

Alexandru Madgearu – Împăratul Galerius, pag. 64-65

Datorită faptului că familia sa deținea o villa rustica în cadrul complexului de la Felix Romuliana, Galerius avea prin urmare o condiție materială substanțială, în ciuda supranumelui de “Armentarius” (văcarul). În anul 288 se căsătorește cu Valeria, fiica lui Dioclețian, însă aceasta nu putea avea copii, fapt ce l-a determinat să își ia o amantă pentru a avea urmași. Astfel s-a născut Candidianus (296), copil ce va fi adoptat de Valeria.
După ce este numit caesar la 1 martie 293, urmează o perioadă de operațiuni militare asupra cărora vom reveni în următorul episod legat de Galerius. Victoriile înregistrate în urma acestor operațiuni îi vor crește prestigiul și prin urmare, în ultimii ani ai domniei lui Dioclețian, devine tot mai activ în direcția abdicării acestuia.
Abdicarea lui Dioclețian a survenit la 1 mai 305, moment în care a abdicat și celălalt august, Maximianus. Astfel, noii augusti au devenit Galerius și Constantius, iar caesari, contrar așteptărilor, au devenit Maximinus Daza(Daia) și Flavius Valerius Severus (în locul lui Constantin, fiul lui Constantius și Maxențiu, fiul lui Maximianus). Maximinus Daza era, de altfel, nepotul de soră al lui Galerius.
Singura dorință a lui Galerius era să devină principalul conducător al Imperiului Roman forțându-l pe Dioclețian să abdice:

Lactantius a consemnat ceea ce a aflat despre modul în care Galerius a reușit să îl convingă pe Dioclețian să renunțe la putere și să-l numească augustus. După ce i-a atras atenția că este prea bătrân și suferind pentru a mai conduce, Galerius i-a reproșat că a stat timp de 15 ani în ultima poziție între cei 4 coîmparați, războindu-se cu barbarii pe malurile Dunării, pe când ceilaltii comandă în provincii mai liniștite.

Alexandru Madgearu – Împăratul Galerius, pag. 74

Cu toate că era avid de putere, a luat o serie de măsuri care să rezolve unele probleme de ordin economic sau social. Un exemplu foarte bun este Edictum de Accusationibus, prin care se pedepseau acuzațiile false legate de problemele fiscale. Contra celor care colectau dările a luat măsuri de pedepsire a ilegalităților acestora prin două edicte și un decret din vara lui 305.
În final, poate cea mai importantă măsură pe care a luat-o, este edictul de toleranță a creștinilor din 30 aprilie 311, primul de altfel, înaintea edictului lui Constantin cel Mare. Îl reproducem mai jos în întregime:

Aflat la Nicomedia, pe patul de moarte, Galerius emite la 30 aprilie 311, un edict prin care porunceşte terminarea persecuţiei împotriva creştinilor. Este primul edict dat de către un împărat roman de acceptare a creştinilor şi a religiei lor, şi de toleranţă religioasă:
“Între celelalte [hotărâri] pe care le-am luat întotdeauna în interesul şi spre binele statului, noi hotărâserăm mai înainte să îndreptăm toate [problemele] după legile vechi şi constituţia romană şi să veghem ca până şi creştinii, care au părăsit religia strămoşilor lor, să revină la sentimente [mai] bune. Având în vedere faptul că din anumite raţiuni, aceştia au fost cuprinşi de o anumită încăpăţânare şi posedaţi de o atât de mare nebunie încât, departe de a urma obiceiurile înaintaşilor lor – [obiceiuri] care fuseseră poate stabilite de propriii lor părinţi – ei îşi făceau pentru ei înşişi, după propria voinţă şi după bunul lor plac, legi pe care le respectau şi prin care în diferite locuri strângeau o mulţime de oameni de diferite feluri.
În sfârşit, după publicarea edictului nostru, care le ordona acestora să se conformeze vechilor obiceiuri, mulţi au fost supuşi ameninţărilor periculoase şi mulţi au fost tulburaţi de tot felul de chinuri.
Dar, fiindcă foarte mulţi au rămas în aceeaşi stare şi am văzut că aceştia nu îşi mai arată faţă de zei cultul şi respectul cuvenit şi nu îl mai cinstesc nici pe Dumnezeul creştinilor, ţinând seama de infinita noastră bunătate şi luând în considerare obiceiul nostru statornicit potrivit căruia noi obişnuim să acordăm iertare tuturor, am decis că iertarea noastră trebuie să acţioneze şi în cazul lor, că să poată exista din nou creştini şi să-şi ridice locaşurile lor de la Dunăre, aşa încât să nu mai întreprindă nici un act contrar ordinii stabilite.
În consecinţă, în urma iertării pe care le-am acordat-o, creştinii vor trebui să se roage Dumnezeului lor pentru sănătatea noastră, a statului şi a lor personal, încât statul să se menţină peste tot nevătămat şi ei să poată trăi în linişte în casele lor”. (Lactantius – De mortibus persecutorum).

Cornel Bîrsan – Istorie furată – Cronică românească de istorie veche, pag. 325

Surse:

  1. Cornel Bîrsan – Istorie furată – Cronică românească de istorie veche, editura Karuna, Bistrița, 2013
  2. Alexandru Madgearu – Împăratul Galerius, editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *