recomandare carte de istorie

Istoria Casei Regale a Romaniei este una tumultuoasa, din pricina schimbarilor produse dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial in estul Europei. La fel de incitanta este si istoria recenta, cea de dupa revolutiile din 1989 din Europa Centrala si Rasariteana. Este mai ales interesant modul in care familiile regale din Balcani s-au raportat la puterea instalata dupa caderea Cortinei de Fier. Modelul clasic al monarhiei europene este cel din Marea Britanie, iar succesul Casei Regale britanice in istoria contemporana relevat de domnia Reginei Elisabeta a II-a s-a datorat neutralitatii politice, dar si acomodarii la realitatile epocii actuale. Istoria familiei regale si a monarhiei din Romania trebuie inteleasa, asadar, nu numai in context romanesc, dar vazuta si din perspectiva caselor regale europene. Istoria regalitatii, ca materie de studiu, este bine-venita, reprezentand un capitol important al istoriei nationale, de afirmare a valorilor Romaniei moderne. — Dr. Diana Mandache Citeste mai mult

„Arta este o minciună care te face să înțelegi adevărul.“ Pablo Picasso

Arta extraordinară are maniere îngrozitoare. Atmosfera tăcută și reverențioasă a galeriei te poate păcăli, făcându-te să crezi despre capodopere că sunt lucruri rafinate, viziuni ce alină, încântă și ademenesc, dar în realitate sunt criminale. Nemiloase și viclene, cele mai mărețe picturi te prind de gât, îți tulbură liniștea sufletească și apoi, în scurt timp, continuă să-ți reconfigureze simțul realității… Puterea artei este puterea surprizei tulburătoare. Chiar și atunci când pare imitativă, arta nu copiază familiaritatea lumii văzute, ci mai degrabă o înlocuiește cu o realitate proprie. Misiunea ei, dincolo de a da la iveală frumusețe, este de a submina banalul. Ceea ce știm sau ne amintim despre apusuri și floarea-soarelui și forma pe care o iau în tablourile lui Turner sau van Gogh par să existe în universuri paralele — și nu e deloc evident care este mai viu, mai real. Este ca și cum echipamentul nostru senzorial a fost resetat. Prin urmare, nu e deloc surprinzător că uneori, într-o stare crescută de tensiune, suntem șocați. Simon Schama Citeste mai mult

Istoria Casei Regale a Romaniei este una tumultuoasa, din pricina schimbarilor produse dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial in estul Europei. La fel de incitanta este si istoria recenta, cea de dupa revolutiile din 1989 din Europa Centrala si Rasariteana. Este mai ales interesant modul in care familiile regale din Balcani s-au raportat la puterea instalata dupa caderea Cortinei de Fier. Modelul clasic al monarhiei europene este cel din Marea Britanie, iar succesul Casei Regale britanice in istoria contemporana relevat de domnia Reginei Elisabeta a II-a s-a datorat neutralitatii politice, dar si acomodarii la realitatile epocii actuale. Istoria familiei regale si a monarhiei din Romania trebuie inteleasa, asadar, nu numai in context romanesc, dar vazuta si din perspectiva caselor regale europene. Istoria regalitatii, ca materie de studiu, este bine-venita, reprezentand un capitol important al istoriei nationale, de afirmare a valorilor Romaniei moderne. — Dr. Diana Mandache Citeste mai mult

SSI a fost o instituţie, concepută şi îndrituită prin lege să apere siguranţa naţională, şi nicidecum să o trădeze. Dacă greşelile inerente într‑un asemenea domeniu, sunt criticate atât de aspru şi plătite atât de scump, atunci se cuvine ca în lumina adevărului şi a dreptei judecăţi să‑i recunoaştem cu onestitate şi reuşitele. Să acordăm, aşadar, mai multă atenţie şi încredere dezvăluirilor pe care Eugen Cristescu a înţeles să le facă, nu neapărat în faţa tribunalelor care l‑au judecat ori a exigenţilor săi anchetatori care l‑au chinuit cu întrebări indiscrete, ci în faţa „neamului său, ca să rămână şi să se ştie“.

A trudi în domeniul intelligence-ului, așa cum a făcut Eugen Cristescu în întreaga sa carieră profesională, înseamnă înainte de toate de a fi interesat de apărarea și securitatea acestui popor, a spațiului pe care-l ocupă ca țară, dar mai ales a valorilor și tradițiilor sale. Cristescu a dovedit din plin tenacitate și temeritate în a înfrunta toate riscurile unei epoci deloc liniștite în care a trăit. A luptat în două războaie mondiale.

Primul s-a soldat cu o victorie: realizarea Marii Uniri național-statale, iar al doilea cu o amară înfrângere, care a însemnat pierderea unei părți din teritoriul țării. Eugen Cristescu, la fel ca și Mareșalul Ion Antonescu, căruia i-a fost sfătuitor de taină prin informațiile secrete furnizate se numără printre acei învinși care au tot dreptul să ne privească de acolo, de sus, mândri că s-au născut români și trecând în eternitate cu datoria împlinită. Au trăit, au luptat și au murit pentru România. Citeste mai mult

La temelia noii abordări a problematicii „retragerii aureliane” propusă în această lucrare se află constarea, făcută de autorul acestor rânduri, că în literatura științifică de dată recentă s‑au acumulat o seamă de informații și de dezvoltări teoretice care ne‑ar putea permite să regândim această temă de cercetare în termeni semnificativ diferiți de cei utilizați până acum în îndelungata dispută istoriografică privitoare la ceea ce „s‑a[r fi] întâmplat de fapt” în ultimele decenii ale stăpânirii romane în Dacia și în următoarele (cam multe) veacuri obscure ale istoriei românilor. În consecință, consider că, plecând de la avansurile epistemice înregistrate în ultimele decenii în mai multe domenii ale cunoașterii, în momentul de față suntem în poziția fericită de a putea încerca punerea în operă a unei schimbări radicale a paradigmei conceptuale utilizate pentru investigarea evenimentelor și proceselor istorice subsumate îndeobște sub sintagma „retragerea aureliană”. (din „Introducere”) Cumpără de aici 200Lei

Mihail Moruzov este numele celui care se trage din cazacii zaporojeni refugiaţi din Caucaz în România. Născut la 18 septembrie 1887, în satul Zebil din Tulcea, într-o familie cu opt copii, Moruzov avea să devină, cu voia sa şi împins de instinct, părintele serviciilor secrete româneşti. Cu toate că a făcut doar trei clase de liceu, inteligenţa şi flerul tulceanului l-au transformat în timp într-unul dintre cei mai apreciaţi spioni ai Europei. Maria Tănase, Elena Constantinescu alias Helen OʼBrien, Veturia Goga sunt cele mai cunoscute spioane românce, unele în acte, altele doar bănuite de aşa ceva. Iar gălățeanca Vera Atkins a devenit unul dintre șefii serviciului de spionaj britanic din timpul ultimei conflagrații mondiale.

Maria Bălan, Mata Hari de România

Martha Bibescu, un Stradivarius dat pe mâna unei maimuţe

Mihail Moruzov, spionul cu trei clase de liceu

Eugen Cristescu, absolventul de Teologie căruia comuniștii i-au regizat moartea pentru a-l putea folosi la contrainformații?

Veturia Goga, „privighetoarea lui Hitler”

Elena Lupescu avea cont în Elveția deschis de Abwehr-ul lui Canaris

Vera Atkins: șefa serviciului secret britanic era din Galați

Elena Constantinescu, alias Helen OʼBrien, și viața de noapte la Londra Citeste mai mult

„Trebuie sa subliniez o data in plus, fara echivoc, limita ce mi-am impus-o in aceasta carte. Sa nu cautati in ea totul! Ea nu cuprinde decat ceea ce am in fata, o privire noua asupra istoriei si numai asupra ei, o filosofie a destinului, de altminteri si prima de acest fel. Ea este intuitiva parte cu parte, fiind scrisa intr-un limbaj ce se straduieste sa redea sensibil obiectele si relatiile, in loc sa le substituie prin serii de concepte; cartea nu se adreseaza, totodata, decat cititorilor care stiu sa retraiasca vibratia cuvintelor si a imaginilor.”

O. Spengler

Cumpără de aici 15900 Sursa: librarie.net

Serviciile secrete sunt veritabile aducătoare de „lebede negre”. Credinţa mea este că noua generaţie de istorici nu va mai fi dispusă la nici un fel de compromis. Nici pro, nici anti. Adică promonarhiştii şi antimonarhiştii, proantonescienii şi antiantonescienii, procaliști și anticarliști, promaniştii şi antimaniştii, probrătieni și antibrătieni, procomuniştii şi anticomuniştii, proholocaustologii şi antiholocaustologii, prosecuriști și antisecuriști etc, acestea nu reprezintă curente istoriografice de viitor.

Cred că nu reprezintă altceva decât reflexe jalnice ale unor dispute politice, sau reexaminări politice, în funcţie de conjunctură din partea unor formatori de opinie, care nu au nimic în comun cu cercetarea istorică, dar care sunt foarte voluntari și vocali faţă de avantajele materiale de care beneficiază din plin. Sper să se coaguleze şi la noi, cu timpul, o şcoală de gândire istoriografică, o şcoală critică, cu rol de a curăţa toată zgura moştenită de la politicianismul guraliv, certăreţ şi mai deloc productiv al diverselor epoci istorice. Nu vom putea niciodată construi relații normale cu o mare putere, indiferent care este sau oricare va fi ea, cu frica în suflet și/sau stând în genunchi. Este un mesaj peste timp pe care intelligence-ul românesc, în părțile lui pozitive, ni-l transmite. Citeste mai mult

In jurul Marii Uniri de la 1918. Natiuni, frontiere, minoritati – Lucian Boia Sarbatorirea Marii Uniri e cu totul legitima. E legitima si o doza de mitologie: toate natiunile o au! Dar avem nevoie, dincolo de comemorari si de simbolistica eroica, si de o istorie facuta fara prejudecati, in spiritul unei abordari critice. Cel putin din partea istoricilor profesionisti! Ne trebuie in tot cazul o istorie europeana. Romania nu e o insula, e parte a unui ansamblu. Nu ne putem izola, nici in interpretarea istoriei, nici in modul cum ne raportam la ziua de azi ori de maine. Daca privim izolat crearea Romaniei Mari, riscam sa facem abstractie de evolutiile globale si totul sa ni se para minunat. In fapt, Romania Mare a evoluat pe o scena extrem de fragila, cu primejdii rasarind la tot pasul – si, desigur, istoria inca nu s-a incheiat. Calea europeana nu inseamna revenirea la vechi frontiere, ci, ca tel final, disparitia frontierelor si transformarea Europei dintr-un continent pana nu demult conflictual intr-o casa in egala masura primitoare pentru toti locuitorii sai. Miza, pentru noi toti, nu e trecutul, ci viitorul. Romania e absenta in dezbaterea istoriografica europeana. Pe piata ideilor, cum se spune, nu prea existam. Raspunderea o poarta cei care inca n-au aflat ca istoria se face, astazi, altfel, in orice caz nu reincalzind la nesfarsit vechiul discurs nationalist. Centenarul Marii Uniri, in loc sa stimuleze cercetari innoitoare, risca sa se rezume la reafirmarea unor locuri comune. In memoria istorica a romanilor a ramas doar o schema mult simplificata a procesului istoric desfasurat intre 1914 si 1918. Toti romanii, cu putine exceptii, ar fi tras atunci intr-o singura directie. Nu e chiar asa! Adevarul, pur si simplu, este mai complex si mai nuantat. – Lucian Boia Fotografiile de pe coperta Marius Amarie, MNIR. Sceptrul regelui Ferdinand, realizat din aur si argint, dupa proiectul pictorului Costin Petrescu, cel care a conceput scenariul si scenografia ceremoniilor de incoronare de la Alba Iulia, din 1922. Cele patru tinere in port popular reprezinta noile provincii alaturi de Romania reintregita; lucratura si pietrele pretioase reflecta designul coroanei reginei Maria si al mantiilor regale, concepute de acelasi artist.  Fragment din cartea „In jurul Marii Uniri de la 1918” de Lucian Boia:    „Totul a iesit foarte bine, putea sa iasa insa cat se poate de rau. Pana la urma, in memoria istorica a romanilor a ramas doar o schema mult simplificata a procesului istoric desfasurat intre 1914 si 1918. Toti romanii, cu putine exceptii, ar fi tras atunci intr-o singura directie. Nu e chiar asa! Cand mi-am propus sa privesc mai indeaproape fenomenul „germanofiliei” acelor ani, ceea ce am gasit, scotocind prin nenumarate fonduri de arhiva, ca si prin presa, foarte diversificata, a vremii, mi-a depasit cu mult asteptarile. Cartea mea despre asa-numitii „germanofili” (eticheta aplicata atat partizanilor Germaniei si Austro-Ungariei, cat si adversarilor Rusiei, atat celor care ar fi dorit intrarea Romaniei in razboi alaturi de Puterile Centrale, cat si adeptilor neutralitatii) arata cum nu putini intelectuali romani (inclusiv nume de prim rang) au gandit atunci „altfel”. Din teama de Rusia, ca si din dorinta eliberarii mai intai a Basarabiei, care parea mai primejduita, in identitatea ei romaneasca, decat Transilvania. Erau, de altfel, si destui „neutralisti”, care considerau ca Romania trebuie sa se tina deoparte de teribilul macel. Nu are rost sa fie ascuns sau atenuat nici faptul ca Romania a intrat in razboi total nepregatita, cu o insuficienta inzestrare a armatei si cu un comandament care in primele luni nu s-a dovedit deloc stralucit (ar fi poate un caz de scoala despre cum trebuie facut sau nu trebuie facut un razboi). Tara era prinsa de la bun inceput in capcana: cum sa se descurce simultan pe doua fronturi: la Carpati si la Dunare? Campania din 1916 nu putea fi decat pierduta. E drept, anul urmator, 1917, a fost martorul unei rezistente admirabile pe frontul din Moldova (bataliile de la Marasti, Marasesti si Oituz). Reviriment care insa n-a avut cum sa impiedice (in conditiile defectiunii rusesti) incheierea dezastruoasei paci separate. In privinta pierderilor umane, raportate la totalul populatiei, Romania s-a aflat pe unul din primele locuri, daca nu chiar pe primul, printre tarile beligerante (desi a participat efectiv doar la ceva mai mult de un an din cei patru ani cat a durat razboiul).” Cumpără de aici 23.75Lei   Sursa: libris.ro

„Întoarcerea Principelui Carol și proclamarea lui ca Regele Carol al II-lea a însemnat retragerea, în mare măsură, a Reginei Maria din viața publică. E o «îmburghezire dureroasă», cum singur avea să se caracterizeze. Cultivarea florilor, călătoriile în Italia, Franța, Iugoslavia, Germania – riguros controlate de «Marele Tâlhar», adică de regalul ei fiu, și organizarea nunții Ilenei, iată preocupările celei care se implicase plenar în conducerea din umbră a destinului României între 1914-1927. Paginile Jurnalului Regina Maria a României Însemnări zilnice 1931 –, de cuceritoare expresivitate rămân o cronică plină de savoare a României interbelice. ” Georgeta Filitii Cumpără de aici 79.00 LEI Sursa: libhumanitas.ro