DOCUMENT – Vlad Țepeș și singura bătălie navală din istoria evului mediu românesc – un succes răsunător până în Italia
Text și document preluate cu bunăvoința autorilor Corpus Draculianum
În ianuarie 1462 Vlad își împărțea armata de vreo 5-6000 de oameni în sașe corpuri, lasându-le să treacă Dunărea prin cele mai importante șase vaduri ale sale: Isaccea, Hârșova, Silistra, Turtucaia, Ruse și Nicopole. În cele din urmă două cazuri, corpurile de armată erau conduse de voievodul valah și cel mai important susținător al său, Neagoe de la Strehaia (sau Neagoe Craiovescu), strămoșul celebrilor Craiovești, marile ajutoare de mai târziu ale lui Mihai Viteazul. Cele șase corpuri de armată valahe atacaseră în mod cât se poate de deliberat și îndelung cugetat capacitățile de reacție rapidă la Dunăre ale sultanului, formate în special din temuții akıncı-i și trupele personale ale beilor de Nicopole și Silistra. Genialitatea acțiunii nu a constat doar în rapiditatea execuției atacului, ci mai ales în natura obiectivelor distruse. Armatele valahe nu au atacat frontal trupele de akıncı-i, ci doar le-au distrus sistematic subzistența. Akıncı-ii erau la bază un fel de țărani soldați, care în timpul când nu jefuiau, practicau agricultura și alte îndeletniciri specifice oricărui țăran local. În plus, din comunitățile locale care furnizau akıncı-i, doar o mică parte din locuitori erau soldați activi. Cei mai mulți rămâneau acasă și doar trebuiau sa susțină logistic soldații activi, ce plecau în acțiunile de jaf numite akın. Tocmai aceștia au avut cel mai mult de suferit.