Pavel, apostolul paganilor

Traducere de Radu Cucuteanu


Deși Sfântul Pavel este unul dintre cele mai cunoscute personaje ale creștinismului, figura sa este înconjurată până în zilele noastre de controverse. Cine a fost cu adevărat Pavel din Tars?

Un rabin influențat de elenism? Ori mai degrabă adevăratul fondator al unei noi religii? A fost el oare un apostol autentic, deși l-a cunoscut pe Isus doar într-o vedenie avută în deșert? Și nu cumva a preschimbat după bunul său plac învățătura misteriosului profet din Evanghelii, pe care l-a proclamat apoi Mesia?

Călăuzindu-ne printr-un labirint istoric fascinant, Paula Fredriksen dă la o parte prejudecățile și stereotipurile acumulate încă de la începuturile creștinismului și ne mijlocește astfel întâlnirea directă cu omul și gânditorul Pavel.

„Dacă putem trece de vălurile tradiției ecleziastice de mai târziu… îl vom vedea mai clar pe acest alt Pavel. Pavel cel dinamic, original, vizionar al celui de-al Doilea Templu, complet devotat. Pavel, apostolul acelui Mesia davidic al sfârșitului. Pavel, strălucitul învățat al legii ebraice. Pavel, interpretul expert al vechilor Scripturi ale neamului său. Pavel, săvârșitorul harismatic al faptelor minunate. Pavel, vestitorul Împărăției. Pavel, apostolul păgânilor.“ — PAULA FREDRIKSEN

„Cărțile Paulei Fredriksen sunt o magnifică incursiune în istorie; ele pun începuturile creștinismului într-o lumină nouă și lămuritoare.“ — PETER BROWN

Sursa: librex.ro


Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:

  1. Carturesti
  2. Litera
  3. Librex
  4. Libris
  5. Cartepedia
  6. Okian.ro
  7. Librarie.net
  8. Compania de Librarii Bucuresti
  9. Anticexlibris

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Continutul este protejat!