Cartea „Arienii din Carpați și Cultura vedică”, ediție bilingvă română – engleză,o cercetare esențială unică în lume, poate fi considerată cea mai importantă piesă de istorie străveche a neamului românesc. Este o selecție tematică din volumul „Ancient India”, elaborat de cercetătorii de la Universitatea din Cambridge și publicat în 1922, concentrată pe cultura vedică fondată în mileniul trei î.Hr., care stă la baza edificării civilizației indiene și care a avut un rol fundamental în imensa și diversificata Indie cu tot ce s-a întâmplat acolo în aproape cinci mii de ani din punct de vedere religios, cultural sau social. Indo-europenismul tot aici își are sediul. Cultura vedică a fost creată de către arieni, o populație albă venită în subcontinentul indian, din Europa
Autorii cărții, profesori de sanscrită, specialiști în filologie comparată, geografi, arheologi, istorici, în urma unei lungi și ample investigații conchid, pe baza unor elemente de floră, faună și climă furnizate de Rig Veda, că leagănul acestei populații a arienilor se află în munții Carpați, în zona Valahiei. Ce le-a lipsit cercetătorilor britanici atunci au fost dovezile arheologice apărute la zece ani după publicarea cărții, ca urmare a săpăturilor care au devoalat cea mai mare surpriză antică europeană , Civilizația Cucuteni din România, un miracol a lumii, pe care au moștenit-o arienii și din care au lăsat o parte și Indiei. Despre această civilizație, să remarcăm doar că în urmă cu aproape șapte mii de ani a diseminat în lume, între altele, trei simboluri: yin-yang, svastika și crucea, care au premers civilizațiilor chineză, vedică și creștină.

Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:
- Carturesti
- Litera
- Librex
- Libris
- Cartepedia
- Okian.ro
- Librarie.net
- Compania de Librarii Bucuresti
- Anticexlibris