Fondată în 1927, Legiunea Arhanghelul Mihail a fost una dintre cele mai puternice şi mai longevive mişcări fasciste din Europa. Cu rădăcini în mişcările naţionaliste care în secolul al XIX-lea cereau independenţa faţă de Imperiul Austro-Ungar, Legiunea a ajuns la putere urmând un drum sinuos, marcat de violenţă şi discursuri antisemite şi ultranaţionaliste. Sub conducerea carismaticului Corneliu Zelea Codreanu, organizaţia s-a consolidat de-a lungul anilor, atrăgând tot mai mulţi membri. A împrumutat uniformele, marşurile şi estetica marţială ale fascismului european şi s-a bucurat de sprijin politic atât în interiorul graniţelor ţării, cât şi în afara lor. Roland Clark merge pe firul istoriei orale, al memoriilor personale şi al documentelor din arhivele naţionale pentru a avea o imagine cât mai completă a curentului fascist din România interbelică. El oferă o nouă perspectivă asupra fascismului european în care, dincolo de analiza istorică detaliată, evidenţiază impactul pe care represiunea oficială, spectacolul fascist şi acţiunile legionarilor l-au avut asupra vieţii de zi cu zi a oamenilor obişnuiţi.
Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:
- Carturesti
- Litera
- Librex
- Libris
- Cartepedia
- Okian.ro
- Librarie.net
- Compania de Librarii Bucuresti
- Anticexlibris