Generalul Gabriel Marinescu

Pentru specialiștii în istoria contemporană a României și pentru pasionații de istoria românească interbelică, numele lui Gavrilă Marinescu este bine cunoscut. Imaginea standard care i s-a creat de-a lungul timpului a fost aceea a unui personaj foarte apropiat de regele Carol al II-lea, care a contribuit decisiv la actul „Restaurației”, a unui membru foarte influent al camarilei regale, dispus să satisfacă toate capriciile suveranului, trecând peste orice obstacol de ordin legal și moral. De asemenea, Gavrilă Marinescu a fost perceput de contemporani drept un ins foarte corupt, amestecat în mari afaceri, spre beneficiul propriu și al regalului său șef. Într-un cuvânt un personaj malefic, dispus la toate compromisurile și tranzacțiile, cu o uriașă capacitate de supraviețuire în toate regimurile politice și în toate situațiile. În foarte multe lucrări este menționată și moartea sa cumplită în noaptea de 26/27 noiembrie la închisoarea Jilava, el fiind ucis, împreună cu alte câteva zeci de persoane, de legionari. Petre Otu



Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:

  1. Carturesti
  2. Litera
  3. Librex
  4. Libris
  5. Cartepedia
  6. Okian.ro
  7. Librarie.net
  8. Compania de Librarii Bucuresti
  9. Anticexlibris

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Continutul este protejat!