Revolutia din 1989. Invinsi si invingatori

Moment controversat al istoriei Romaniei, evenimentele din decembrie 1989 dau nastere si astazi unor dezbateri aprinse cu privire la caracterul lor – a fost revolutie, revolta populara sau lovitura de stat? „Momentul fondator” al Romaniei democratice, dupa mai bine de 50 de ani de regimuri dictatoriale, Revolutia din decembrie 1989 a devenit granita in timp intre doua regimuri politice si intre doua lumi. Din cauza caracterului lor violent si a numarului mare de victime, evenimentele din decembrie 1989 au lasat urme distincte in memoria colectiva si in cea istorica, precum si in felul in care a fost perceputa, la nivel individual sau colectiv, ideea de revolutie dupa prabusirea comunismului.

 

Ce au urmarit participantii? Ce rol a jucat Securitatea, principalul organ represiv al regimului? Cit adevar exista in teoria unei interventii externe? Ce nu s-a spus despre procesul sotilor Ceausescu? Care este raportul dintre adevarul juridic si cel istoric cu privire la cele intimplate in decembrie 1989? Care sint preliminariile si principalele etape ale prabusirii si preluarii/transferului de putere? Ce au declarat actorii implicati? Cum s-au desfasurat luptele pentru controlul institutiilor si in ce imprejurari s-au inregistrat victime in rindul militarilor si al civililor? Cum pot fi contextualizate international evenimentele? Acest volum colectiv aprofundeaza, rediscuta si reevalueaza Revolutia Romana cu metode de analiza specifice unor domenii diverse: istorie (politica, militara, sociala), drept, relatii internationale, stiinte politice s.a. Toate aceste cercetari pot fi subsumate clivajului dintre invinsi si invingatori, important pentru prezentul societatii romanesti.

Volum coordonat de: Anneli Ute Gabanyi, Alexandru Muraru, Andrei Muraru, Daniel Sandru

In sedinta Comitetului Politic Executiv al CC al PCR din 11 decembrie 1989 s-a facut aprecierea ca in cadrul intalnirii dintre cei doi secretari generali s-a exprimat dorinta comuna de „a se actiona in continuare pentru extinderea conlucrarii” dintre cele doua partide si state, atat pe plan bilateral, cat si in domeniul vietii internationale. In acelasi cadru a fost subliniata „necesitatea de a se organiza in cel mai scurt timp o consfatuire la nivel inalt a tarilor socialiste, in vederea discutarii in comun a problemelor legate de dezvoltarea constructiei socialiste in aceste tari”. Era de asteptat ca, macar cu aceasta ocazie, liderul roman sa inteleaga ca in majoritatea tarilor socialiste europene disparusera de pe scena politica, ca urmare a schimbarilor produse in acestea, reprezentantii vechii garzi, singurul dintre cei cunoscuti fiind Jaruzelski, devenit intre timp presedinte al Poloniei. Nicolae Ceausescu ramanea convins ca politica interna pe care o promova era justa, respingand orice modificare a acesteia. Referindu-se la aceasta intalnire, Mihail S. Gorbaciov avea sa scrie in memoriile sale ca Ceausescu „producea o impresie stranie: stralucirea din ochi, o stare de anumita obsesie si totodata un fel de intarziere in reactii. Il speria mersul evenimentelor si s-a interesat de opinia mea in legatura cu aceasta”.

In fata tavalugului evenimentelor izbucnite la Timisoara, Nicolae Ceausescu vedea cauza acestora in amestecul din afara, ignorand adevaratele motive ale revoltei populare. In cadrul sedintei Comitetului Politic Executiv al CC al PCR din 17 decembrie 1989, liderul roman atragea atentia asupra faptului ca Romania se afla in stare de razboi si „tot ceea ce s-a intamplat si se intampla in Germania, in Cehoslovacia si in Bulgaria acum si in trecut in Polonia si Ungaria sunt lucruri organizate de Uniunea Sovietica cu sprijinul american si al Occidentului.”