Orașul artiștilor (GALVPN, 15-30 iunie a.c.)

Orașul artiștilor (GALVPN, 15-30 iunie a.c.)


Vă invităm la cea de-a VII –a ediție a expoziției “Orașul Artiștilor”, la Galeriile de Artă “Lascăr Vorel” din Piatra Neamț, în perioada 15-30 iunie 2023. În acest an expoziția are o tematică mai deosebită și anume, Biserica Domnească, cu hramul “Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”. Expoziția a fost gândită și organizată printr-o colaborare a Complexului Muzeal Neamț împreună cu Uniunea Artiștilor Plastici, filiala Neamț și părintele paroh Dan Ovidiu Cojan, slujitor la Biserica Domnească “Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, integrată în ansamblul Curții Domnești. Acestă expoziție s-a realizat din dorința de a se marca serbarea împlinirii celor 525 de ani de la ridicarea Bisericii Domnești de către Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. Publicul vizitator se poate bucura de o expoziție aparte în cadrul căreia sunt expuse 41 de lucrări realizare în tehnici și stiluri diferite. Cele 41 de lucrări sunt realizare în ulei, acrilic, acuarelă, creion și pastel, frescă, precum și lucrări în tehnică mixtă. Pentru acestă expoziție s-au reunit 19 artiști, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Neamț. Majoritatea lucrărilor au ca temă Biserica Domnească surprinsă din mai multe perspective, dar și alte lucrări cu tematică religioasă. Cu toate că sunt 19 artiști care lucrează în stiluri și tehnici diferite, cromatică diversă și au moduri de exprimare artistică proprie și distinctă s-a reușit realizarea unei expoziții unitare și armonioase totodată.
Artiștii expozanți sunt: – Ștefan Potop – Dumitru Bostan Jr. – Arcadie Răileanu – Dumitru Bezem – Dumitru Mosor – Mihai Agape – Mircea Titus Romanescu – Radu Cristian Macavei – Petru Diaconu – Ciprian Istrate – George Romila – Lucian Gogu Craiu – Cristinel Ionel Prisacaru – Viorica Ciucanu – Narcisa Stejeran – Oana Gavriliu – Carmen Cărbunariu – Ștefan Ioan Diaconu – Florin Mihai
Ștefan Potop Președinte al Uniunii Artiștilor Plastici – filiala Neamț s-a născut la Tazlău, județul Neamț, în data de 30 august 1960.
Educație artistică: • Liceul de Artă – Bacău; • Facultatea de Arte Plastice „George Enescu” – Iași, promoția 1987; • Diploma de licență în profilul Arte Plastice, specializarea pictură, restaurare. Și-a făcut debutul în 1986, la București, în cadrul unei expoziții studențești, după care a urmat o bogată activitate atât în țară, cât și în străinătate, prin expoziții personale, de grup, bienale sau participând la diverse tabere de creație, munca și talentul său fiindu-i ulturaîncununate cu diverse premii și diplome. Actualmente, artistul Ștefan Potop este profesor la Liceul de Arte “Victor Brauner” din Piatra Neamț, împărtășind elevilor din vasta sa cunoaștere și experință, astfel formând noi ucenici și întregi generații de viitori artiști plastici. Ștefan Potop este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați artiști din cultura nemțeană, și nu numai, fiind astfel un nume consacrat al artelor plastice.
Expoziții personale: • 1989 – Galeria „Arta” – Piatra Neamț; • 1991- Galeria de Artă „Lascăr Vorel” – Piatra Neamț; • 1997 – Muzeul de Artă Gura Humorului; • 2001 – Galeria de Artă „Lascăr Vorel” – Piatra Neamț; • 2002 – Galeria „Vert” – Piatra Neamț; • 2004 – Galeria „Tópart” – Piatra Neamț; • 2006 – Galeria de Artă „Lascăr Vorel” – Piatra Neamț; • 2013 – Galeria Scit Art – București, 2013; • 2013 – Galeria „Frunzetti“ Bacău; • 2014 – Muzeul National Brukenthal; • 2015 – Galeria Orizont București; • 2019 – Biblioteca Județeana „G.T. Kirileanu Neamț; • 2017-2022 – Roman Art Gallery – Roman; • 2021, 2023 – Galeria de Artă „Lascăr Vorel” – Piatra Neamț.
Expoziții de grup: • 1986 – colectiva Studențească Galeriile Municipiului București; • 1987-2010 – Participări la toate expozițiile organizate de UAP Piatra-Neamț; • 1987 – Iași – Sala Victoria; • 1987 – Târgu Mureș; • 1988 – Interjudețeană „Atelier 35”; • 1988 – Republicana Baia Mare; • 1992 – Palatul Culturii Chișinău – Moldova; • 1997 – Bienala Națională de Arte Plastice „Lascăr Vorel”; • 1998 – Expoziția Taberei Naționale „Nicolae Tonitza”; • 2004 – Saloanele Moldovei – Bacău – Chișinău; • 2005 – Bienala de Arte Plastice „Lascăr Vorel” – Piatra Neamț; • 2005 – Filiala Piatra-Neamț la Palatul Parlamentului București; • 2006 – Saloanele Moldovei Bacău-Chișinău; • 2006 – Filiala Piatra-Neamț La Galeria „Apollo” București; • 2006 – Bienala de Arte Plastice „Ion Andreescu” Buzău; • 2006 – Salonul Național de Arte Plastice – București; • 2007 – Galeria UAP „Frunzetti” – Bacău; • 2007 – Galeria „ARTIMUNDO” – Bruxelles; • 2007 – Galeria UAP „Apollo” – București; • 2007 – Saloanele Moldovei Bacău – Chișinău; • 2007 – Bienala „Lascăr Vorel” – Piatra Neamț; • 2007 – Galeria „Frunzetti” – Bacău; • 2008 – Palazzo Correr, I.R.C.C.U. Sediul-Veneția; • 2008 – Palatul Morzin, Ambasada României-Praga; • 2008 – Saloanele Moldovei Bacău – Chișinău; • 2008 – Bienala „Ion Andreescu” – Buzău; • 2008 – Expoziția Internaționala „Vii și Vinuri” – Muzeul de Artă Piatra Neamț; • 2008 – Expoziția – Maeștrii artei plastice românesti – Muzeul de Istorie – Piatra Neamț; • 2008 – Salonul de Iarnă – Galeria de Artă „Lascăr Vorel” – Piatra Neamț; • 2009 – INTERNATIONAL Centrul de Cultură și Arte „George Apostu” – Bacău; • 2009 – Saloanele Moldovei Chișinău – Bacău; • 2009 – Bienala „Lascăr Vorel” – Piatra Neamț (Premiul pentru pictură); • 2010 – Expozitia Taberei de creație – Oglinzi; • 2010 – Epoziția „Portrete”- Fundația Ștefan cel Mare; • 2011 – Salonul de Iarna Galeria de Artă „Lascăr Vorel” – Piatra Neamț; • 2011 – Orașul Artiștilor- Galeria de Artă „Lascăr Vorel” – Piatra Neamț; • 2011- Saloanele Moldovei Chișinău – Bacău; • 2011 – Arta plastică nemțeana, Galeria „Lascăr Vorel” – Piatra Neamț; • 2011 – Bienala „Lascăr Vorel” – Piatra Neamț (Nominalizare pictură); • 2011 – Bienala Internațională de Arte plastice – Arad; • 2011 – Salonul de Iarnă- Galeria de Artă „Lascăr Vorel” – Piatra Neamț; • 2011 – Expozitia anuală de Arte plastice- Muzeul de artă – Roman; • 2012 – Expoziția „Artiștii cetății”- Muzeul Cetatea Neamțului- Tg. Neamț; • 2012 – Expoziția Artiștilor orașelor înfrățite – Piatra Neamț, Orhei, Hliboca- Galeria de Artă Modernă – Piatra Neamț – Premiul al II lea; • 2012 – Bienala Națională Ion Andreescu – Buzău – Premiul președintelui juriului; • 2019, 2020, 2021, 2022 – Salonul de Iarnă- Galeria de Artă „Lascăr Vorel” – Piatra Neamț.
Tabere de Creație: • 1987 – Ardeluta; • 1988 – Brateș; • 1989 – Viișoara; • 1990 – Borca; • 1991 – Dumbrava; • 1992 – Potoci; • 1997 – Durău; • 1998 – Durău; • 2007 – Văratec; • 2008 – Tarcău; • 2010 – Oglinzi; • 2011 – Vânători-Secu; • 2013 – Potoci-Bicaz; • 2014 – Tazlău; • 2015 – Iacobeni; • 2015 – Tazlău; • 2015 – Sucevița; • 2016 – Cacica; • 2017- 2022 – Alexandru cel Bun; • 2016, 2017, 2018, 2019 – Tazlău; • 2018 – Predeal; • 2019 – Câmpulung Moldovenesc; • 2019 – Vama; • 2020, 2021, 2022 – Mamaia; • 2020 – Colibița; • 2020 – Groși; • 2022 – Alexandru cel Bun. Albume personale: „Tazlau-Marix“ ISBN:978-973-0-22110-7; „Autoportret“ ISBN 978-606-685-528-0; „Chipuri din Piatra Neamț“ ISBN978-606-685-568-6; „Neamț – leagănul copilăriei“ ISBN 978-606-685-597-6; „Deluge“ ISBN 978-606-685-712-3; „Chipuri din Piatra Neamț II“ ISBN 978-606-685-724-6. Albume colective: „Un secol de arte frumoase în Moldova“ – V. Ciucă; „Dicționarul ilustrat al artelor frumoase din Moldova“ – V. Ciuca; „International Dictionary of Artists 2011 – World Wide Art Books“; „Enciclopedia artiștilor români contemporani“ vol. 7- Al. Cebuc; „Salonul Național de Artă Contemporană 2018“. Referințe critice „Ștefan Potop știe să facă din luciditate o premisă a adevărului iar din caracter o metodă de lucru. În intimitatea sau doar în proximitatea unor astfel de opere viața poate părea a fi înzestrată și cu un oarecare sens…Prin creația sa ni se restituie, uneori, dreptul la surâs, neimpozabil încă…“ – Valentin Ciucă. „Abordând genul portretistic în lucrări cu câteva accente suprarealiste, pictorul pare a ne spune o poveste despre sine și despre umanitate, poveste pe care o ilustrează prin fizionomii expresive, alegorice, stranii, care, oscilând între ironie și cinism, introduce fine observații asupra spiritului uman. Nu se ferește de critica societății contemporane văzute prin tarele ei sociale și politice, prin personaje ale ei, dar atenția i se concentrează în primul rând asupra individului, pe care îl reprezintă într-o formă esențializată, șarjată, vecina cu caricatura, dar mereu expresivă, edificatoare“. – Iulia Mesea. „Privind într-o oglindă imaginară, unde toate exemplele amintite, și multe altele, se grupează pentru a releva incomensurabila varietate a posibilităților de transfigurare a chipurilor umane, negreșit, întorcând privirea spre contemporaneitatea locului și zilelor noastre, pe reversul acelei oglinzi, vom descoperi un alt fel de portretist, care trimite cu gândul la Daumier sau Hogarth, de exemplu, în tagma cărora mi se pare că, după doua secole, își află un onorabil loc pictorul nemțean Ștefan Potop, fără a intenționa numaidecât să-i poziționez creația într-o anume ierarhie a valorilor.“ – Liviu Suhar. „Portretele lui Ștefan Potop nu sunt academice și tocmai de aceea ar putea fi adăpostite de galerii cu pretenții academice. Și, pentru a ne întoarce spre pictorii români, portretele lui Ștefan Potop au câte ceva din precizia și fermitatea portretelor lui Corneliu Baba, din profunzimea și melancolia neliniștită a portretelor lui Pallady, din feminitatea portretelor lui Tonitza, din vehemența lui Lowendal, din adânca înțelepciune a portretelor lui Ștefan Luchian. Portretul și-a găsit în Ștefan Potop un adevărat maestru.“ – Lucian Strochi. „… Iată câteva motive care mă îndreptățesc să-l consider pe Ștefan Potop unul din cei mai redutabili și rafinați portretiști ai picturii noastre contemporane“. – Corneliu Antim. „Ștefan Potop, probabil cel mai bun portretist român al momentului“. – Marius Tița. Dumitru Bostan Jr. S-a născut în Piatra Neamț, la data de 27 noiembrie 1962. Este absolvent al Institutului de Arte Plastice din București, din 1986 la specializarea artă monumentală și restaurare pictură murală. În prezent își desfășoară activitatea ca restaurator în cadrul Complexului Muzeal Național Neamț. Se bucură de o bogată activitate expozițională având la activ numeroase expoziții personale și participări la expoziții colective, tabere de creație și bienale. După debutul expozițional din 1986, participă la numeroase proiecte personale și colective: – Lost Art Gallery, New York (1994); – Salonul Național de Grafică – Galeriile Artexpo, București (1996); – Kunstschow Westerschouwen, Olanda (1998); – Expoziția “Artă și sacralitate”, Centrul Cultural German, Iași; – “Oscillations-Transgression”, Quebec, Canada, (2000); – “Peisajul Românesc”, Worlds Trade Center, București; – United Nations Center București, 2005; – “Atelier”, Galeriile de artă “Lascăr Vorel”, Piatra Neamț (2006); – “Artiștii la locul lor”, Galeriile de artă modern, Piatra Neamț (2006); – Expozițiile Filialei UAP Neamț, Galeriile “Apollo” și “Artis”, Teatrul Național, București (2006, 2007); – Salonul Național de Artă, Palatul Parlamentului, București (2006); – “Pânze mici”, Galeriile de Artă “Lascăr Vorel”, Piatra Neamț (2008); – Saloanele Moldovei (1996 – 2006); – Bienala Lascăr Vorel, Piatra Neamț (1997 – 2007); – Expoziție de grup, Institutul Cultural Român de la Veneția (2008); Este autorul albumului de artă Biarritz si loin si proche apărut în Franța la editura Atlantica-Seguier (2003). Lucrările sale se află în colecții private din România, Franța, Germania, SUA, Israel, în colecția Muzeului de Artă din Piatra Neamț și în colecția Institutului Cultural Român de la Veneția. Este prezent în Exciclopedia Artiștilor Români Contemporani, volumul V (Editura Arc 2000, București, 2003). Arcadie Răileanu S-a născut la 28 noiembrie 1950, în Satul Pietreni din Republica Moldova. Studii universitare: • Institutul Politehnic din Chișinău; • Facultatea de Construcții Urbane – specializarea Arhitectură. În biografia sa artistică, se menționează participarea la numeroase expoziții personale și colective, tabere de creație și bienale, târguri de artă și expoziții internaționale. Deși este cunoscut mai mult pentru lucrările în acuarelă, întâlnim pe simezele galeriilor de artă și a muzeelor numeroase lucrări de pictură. Pentru mai multe detalii privind parcursul artistic dar și viziunea sa în artă cât și sursele de inspirație, vă invităm să lecturați un interviu acordat de către artist pentru revista “Apostolul”, pe care îl puteți accesa aici. Dumitru Bezem S-a născut la Tarcău, județul Neamț, în data de 23 octombrie 1947. Și-a desfășurat studiile universitare în cadrul Facultății de Arte Plastice de la Iași, începând cu anul 1972 și tot atunci a intrat în atenția publicului cu debutul său în lumea artelor plastice. Activitatea expozițională a artistului Dumitru Bezem constă în participarea sa la numeroase expoziții personale și de grup, atât în țară cât și în străinătate, tabere de creație și bienale, fiind apreciat pentru cromatica lucrărilor sale și tematica aleasă întodeauna pentru a fi cât mai aproape de sufletele oamenilor, dar și pentru caracterul său prietenos și disponibilitatea permanentă de a vorbi cu oamenii despre artă și frumos. Vă invităm să lecturați un interviu realizat de prof. Gianina Buruiană pentru revista “Apostolul”, pe care îl puteți accesa aici. Dumitru Mosor S-a născut la 1 octombrie 1961, în Humulești, jud. Neamț. – absolvent al Liceului de Artă “Nicolae Tonitza”, București; – autorizat de către Comisia de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române – pictură-restaurare; – licențiat artă murală – Universitatea de Artă “George Enescu”, Iași; – rezident în Franța. Începând cu anul 1985 participă la manifestări artistice în mai multe orașe din țară și străinătate: București, Cluj, Iași, Timișoara, Slatina, Craiova, Piatra Neamț – tabere de creație și expoziții organizate de către UAP Filiala Neamț. – în străinătate: Roth – Germania, Padova – Italia, Barbizon, Paris, Lyon – Franța, Dendermonde, Bruxelles – Belgia, Saint Remy de Provance – Franța. Expoziții personale: – 1978-1995 Iași, pictură grafică; – 1985-1997-2006 Bucuresti, pictură; – 1990-1993-1997-2000-2001 – Tg. Neamt, pictură; – 2001-2002-2003-2004-2005 Piatra Neamț, pictură; In străinătate: – 1997 – Roth – Germania, pictură, grafică, pictură religioasă; – 2000-2001-2002 Dendermonde – Belgia, pictură; – 2001 Paris – Pictură – 2004 Sainte-Foy des Lyon – Franța, pictură; – 2005 Villefranche sur Saone – Franta, pictură; – 2005 Salon de Provance – Franta, pictură; A executat lucrări de pictură, restaurare, de mari dimensiuni la mai multe Biserici din țară și străinătate; – deprinderi în tehnicile frescă, tempera, ulei, mosaic, zgrafitto, mobilier pictat. A realizat pictura icoanelor a mai multor catapetesme. Mai multe detalii despre artist și despre pictura lui puteți afla lecturând un articol scris de criticul de artă Lucian Strochi, pe care îl puteți accesa aici. Mihai Agape S-a născut la data de 24 martie 1938, în Sălăgeni – Grozeşti, judeţul Iaşi. După ce a făcut studii liceale şi Şcoala populară de artă la Iaşi, încurajat de către pictorul Adrian Podoleanu, devine licenţiat al Facultăţii de Arte Plastice de pe lângă Universitatea “Al. I. Cuza” Iaşi. În toamna anului 1969 s-a stabilit definitiv la Piatra-Neamţ, unde lucrează ca plastician şi profesor de desen pe lângă Casa judeţeană a creaţiei populare Neamţ, în cadrul Cenaclului Piatra Neamţ al Filialei Bacău a U.A.P., condus de scenograful Mihai Mădescu, la Şcoala Zăneşti, apoi la Casa pionierilor din Piatra Neamţ şi la Clubul Copiilor (Palatul Copiilor), ca director, unde a continuat activitatea până la pensionare. A debutat în anul 1967, la casa Universitarilor din Iaşi. Din 1969 a participat la expoziţii colective, la saloanele şi festivalurile de artă plastică. În perioada 1979-1988, ca membru al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România, a participat la numeroase expoziţii şi saloane de artă fotografică naţionale şi internaţionale şi la concursuri de artă cinematografică pentru amatori. Este prezent cu lucrări de pictură-grafică în muzee şi colecţii particulare de artă din ţară şi străinătate: S.U.A., Germania, Israel, Belgia, Anglia. Din anul 1970 şi până în prezent a participat cu lucrări de artă plastică la peste 132 de expoziţii, concursuri, saloane etc., organizate pe plan local şi naţional, din care 20 de expoziţii personale. Premii: – 1975 – Premiul al III-lea la expoziţia-concurs interjudeţeană de pictură şi grafică de la Botoşani; – 1995 – Diploma jubiliară a Muzeului de Artă din Piatra Neamţ; – 1999 – Premiul pentru pictură la Bienala Naţională de Artă Plastică „Lascăr Vorel” – Muzeul de Artă din Piatra Neamţ; – 2000 – Consiliul municipal Piatra- Neamţ îi acordă Diplomă de recunoştinţă pentru contribuţia la viaţa cultural-artistică a municipiului. “Pot spune că m-am descurcat onorabil, urmînd pas cu pas drumul pe care l-am avut de parcurs. Despre noroc nu prea ştiu ce este acela, dar pot să spun că Dumnezeu m-a ajutat. Pictorul Ştefan Luchian spunea că poţi să ai talent, dacă nu munceşti degeaba. Cred că am îndeplinit acest deziderat raspândind în ţară şi în străinătate vreo opt sute de lucrări. Este mult, este puţin, rămâne de văzut.” – spune despre sine artistul. “Dacă talentul – cu care te naști – este descoperit vremelnic sau la un moment dat și este cultivat, sigur, se adaugă și experiența care sporește mereu și în aceste condiții avântul creator crește și el, bineînțeles, dacă înveți mereu și te adaptezi la condițiile care se impun în etapa respectivă. Iar eu, nu am avut probleme cu adaptabilitatea … N-am considerat că este bine să am clișee. Mi-a plăcut și chiar am fost interesat într-o perioadă să privesc în toate părțile cu discernământ și m-am străduit să aleg varianta acceptabilă. Cuvântul „clișeu” a însemnat ceva pentru mine, la propriu, numai în tehnica fotografiei și a filmului, fiindcă am avut și în acest domeniu activitate. De expresii și formule stereotipice, de fraze banale și de șabloane m-am ferit cât am putut.” Mihai Agape A resit să creeze două romane („Lampa care întinde morţii prada”, Editura Corgal Press, Bacău, 2012; „Eşecul fatidic”, Editura Nona, Piatra-Neamţ, 2014), precum şi un volum de proză scurtă, autobiografică („Himere”, 2016). Lucrări de pictură şi grafică se află în colecţia Muzeului de Artă din Piatra-Neamţ şi în mai multe colecţii particulare, din ţară şi străinătate: SUA, Anglia, Germania, Israel, Belgia, Canada, etc. Mircea Titus Romanescu S-a născut la data de 16 august 1950, în Piatra Neamț și este membru UAP – filiala Neamț din noiembrie 2007. Studii: • 1969 – 1974 – Institutului Politehnic București; • 2004 – 2006 – Universitatea de Vest, Facultatea de Arte Timișoara, Master în “Management și impresariat în arte vizuale”, (Prof.Constantin Prut). Activitatea expozițională a artistului este una vastă, atât în țară cât și în străinătate, aceasta fiindu-i recunoscută prin nenumărate premii și distincții naționale și internaționale. Expoziții colective (selecție): – 2003, 2007, 2008 – Show Room Moldova, Chișinău (Republica Moldova), Bacău (România); – 2006 – Asociația La Francophilie – Paris; – 2006, 2008 – Bienala Internațională de Pastel – Nowy Sacz (Polonia); – 2006, 2008 – International Art Fair-Art Event, Anvers – Belgia; – 2009 – Participarea la Bienala de la Florența-pictură, „Dialogue Paris-Munchen –București” și Galeria 729 din Lehel, Munchen; – 2012 – Galerie Daliko Krems-Austria și Grand Prix de Prestige MCA Azur 2012-Cannes; – 2013 – 150 de ani Gbk, Expoziția Wasserturm, Viena. Expoziții individuale (selecție): – 2003 –Centrul de Cultură Română-Viena; „Între cubism și expresionism” – Galeria Le Siants – Praga; – 2005 – „Luce e colori”-Instituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica Venezia – Veneția; – 2007 – „Atelier Romanescu”- Institutul de Cultură Română – București; – 2007 – „Alla ricerca del segno perduto” – Galeria Mariana Papara – Torino; – 2010- „Show of the world”- Centrul Internațional de Cultură „George Apostu”, Bacău-România; – 2012- „Memoria vederii”, Galeria de Arte-Națională Cartierul Militar București, Galeria ARTEXPERT Cluj-România; – 2013-Muzeul de Artă Oradea, Baia Mare, Satu Mare (România); – 2015-Muzeul de Artă Ploiești și Piatra Neamț(România). Radu Cristian Macavei S-a născut în 1965 la Iași. Din 2011 face parte din echipa Școlii Populare de Artă din Piatra Neamț, a cărei activitate o coordonează, în cadrul Centrului pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare”. Educație artistică: • Liceul de Arte “Octav Băncilă”, Iași; • 1989 – absolvent al Academiei de Arte “George Enescu” din Iași, la clasa maestrului Dan Hatmanu. Lucrările sale se află în colecții private din țară și străinătate și în CV-ul său artistic deține, numeroase expoziții personale și participări la expoziții colective, tabere de creație din țară și străinătate. În lucrările realizate de-a lungul timpului se remarcă o expresivitate profundă și o cromatică elaborată. Pentru mai multe detalii despre artist puteți accesa site-ul acestuia. Petru Diaconu Este născut pe 24 martie 1949, în localitatea Dobreni din județul Neamț. Și-a desfășurat studiile liceale la Colegiului Național “Petru Rareș” din Piatra Neamț, fiind promoția anului 1970; mai apoi, timp de doi ani, a urmat cursurile Facultății de Matematică din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza” Iași, dar în paralel, a participat și la cursurile de Istoria Artei din cadrul Institutului Pedagogic din Iași. Dorința de cunoaștere a acestui domeniu l-a determinat pe artist să continuie prin studiu independent, astfel ucenicind prin atelierele artiștilor ieșeni Ioan Gânju, Ion Buzdugan, Jenö Mihály Bartoș dar și frecventând cenaclurile de artă mai importante, printre care “România Pitorească”, Cenaclul de pictură de la Casa Studenților din Iași unde nume sonore ale artei plastice i-au fost profesori îndrumători. Debutul pe simeze a fost în august 1976, în cadrul unei expoziții colective, la Casa Universitarilor din Iași, având ca motto un citat din Juan Gris: “Mai bine să greșim decât să ne osificăm”, urmând ca de-a lungul timpului, prin participări la numeroase expoziții și festivaluri, artistul să capete notorietate. Începând cu anul 1978 acesta organizează mai multe expoziţii estivale în diferite locaţii din stațiunea Mamaia, în anul 1986 organizează la Iaşi o expoziţie cu caracter retrospectiv, iar din anul 1989 acesta se ocupă de Adversiting şi colaborează la revista “Flacăra” din Bucureşti, artistul fiind unul dintre pionierii producției publicitare din România, având astfel o vastă experiență în publicitate dar și în arta plastică. Din anul 2004 Petru Diaconu revine la Piatra Neamţ, iar de atunci şi până în prezent acesta organizează și participă la numeroase expoziţii personale și colective, atât în țară cât și în strainătate asftel fiind constant în atenţia criticilor şi iubitorilor de artă. Critica de specialitate l-a numit “un maestru al metamorfozelor” sau “un artist al grației plastice, care vede frumos, colorat și rotund”, iar artistul mărturisește că “Îmi place să pictez stele, fluturi, pești și mă inspiră nespus femeia”. Stilul artistic al acestuia în ceea ce privește pictura, definită în timp, este apropiată de suprarealism, pentru că în operele lui primează în aceeași masură ideea dar și culoarea. Tehnicile în care lucrează Petru Diaconu sunt multiple, pe lângă pictura în acrilic pe pânză, mai asimilează ca metode de lucru prin care își exprimă ideile creatoare și încearcă să le găsească valențe artistice și decorative: metaloplastia, ceramica, fresca, serigrafia, aerograful. Criticul de artă Valentin Ciucă, în lucrarea sa, “Un secol de arte frumoase în Moldova” (Ed. Art XXI, Iași, 2009), evocă un mic fragment descriptiv cu privire la artistul Petru Diaconu: “Are, în mod evident, un gust rafinat al decorativului și atrage uneori atenția mai mult decât unii clasici în viață. Lucrările lui, nenumărate, risipite generos prin colecții, arată un evident simț cromatic și arta creării unor contexte plastice, unde ornamentica poate juca un rol major. Ciclul Bufnițelor, de pildă, este eclatant fără ostentație și, cine are răbdare, poate observa că autorul vrea să ne comunice ceva în plan simbolic. Starea de veghe și inteligența, înțelepciunea, contrazic un folclor potrivnic și, de aceea, imaginile consacrate acestor păsări de noapte devin inevitabil simpatice. Tot astfel, reacționăm și în fața compozițiilor cu subtext ecologic, unde imaginile au impact emoțional asupra celor care văd în natura terestră singurul rai posibil. Constelațiile se rotesc, se nasc și mor iar imaginea titrată „La steaua” este o încercare de filosofare riscantă pe cont propriu.” Și tot despre pictura lui, criticul de artă Emil Nicolae afirmă în revista “Conta” (nr. 9, 2012) că “cel puțin trei componente principale caracterizează pictura lui Petru Diaconu: cromatica vie, explozivă, rigoarea desenului (construcției) fantezia combinativă. Din această perspectivă, se poate spune că avem de-a face cu un artist dominat de senzualitate, pe care o ține însă în frâu cu mijloace tehnice sigure și îndelung exersate, rezultatul fiind un discurs vizual care promovează un fantastic temperat și fără complicații inutile.” EXPOZIȚII PERSONALE ȘI DE GRUP: • 2004 – reluarea activității artyistice cu prima expoziție la Piatra Neamț, la galeria “TOP-ART”, intitulată “Exerciții de culoare”; • 2005 – expoziție personal “Exerciții de culoare II”, la Galeria “TOP-ART” din Piatra Neamț; • 2005, iunie – expoziție personală la Beijing, China; • 2005, decembrie – expoziție retrospective cu lucrări recente, dar și cu lucrări din ’85-’89, la Galeria “Vert” din Piatra Neamț; • 2006, martie – expoziție personală la Galeria “TOP-ART”, ultima expoziție din existența acestei galerii; • 2006, noiembrie – expoziție personal la Galeriile “Raiffeisen Bank”; • 2007, octombrie – expoziție personală în cadrul Festivalului de teatru de la Piatra Neamț; • 2008, august – expoziție personală în Rotonda Bibliotecii “G. T. Kirileanu” Piatra Neamț; • 2008 – expoziție la Galeriile de Artă “Lascăr Vorel” Piatra Neamț, împreună cu artistul plastic Gabriel Gheorghiu din Iași; • 2009, 2010 – expoziție aniversară la Galeriile de Artă “Lascăr Vorel” Piatra Neamț; • 2009, 2011 – participări la toate expozițiile colective din județul Neamț; • 2009 – înființarea unei galerii particulare, “Sestri Art Gallery” la Piatra Neamț; • 2010 – expoziție personală la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, în cadrul Festivalului de teatru; • 2011 – participare la o expoziție internațională la Parlamentul României, în sala “Brâncuși”; • 2011 – 2019 – expoziții anuale la Galeriile de Artă “Lascăr Vorel”; • 2011 – 2019 – participare la toate edițiile ale Bienalei Naționale de Artă Plastică “Lascăr Vorel”; • 2020 – expoziție personală la Galeriile de Artă “Lascăr Vorel” Piatra Neamț; • 2021 – expoziție personală la Galeriile de Artă “Lascăr Vorel” Piatra Neamț; • 2022 – expoziție personal la Galeriile de Artă “Lascăr Vorel” Piatra Neamț. Notorietare artistului este dată și de faptul că acesta este o prezență constantă în expozițiile organizate atât la nivel național cât și internațional, având astfel peste 500 de lucrări, în diverse tehnici, în colecții particulare din Suedia, Olanda, Elveția, Anglia, Turcia, Germania, Italia, Franța, Belgia dar și în Statele Unite ale Americii și China. Ciprian Istrate S-a născut la Petricani, jud. Iași şi a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă Iaşi, secţia Pictură bisericească. A început cu Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Târgu Neamţ, după care a fost ucenicul fraţilor Moroşanu din Suceava. De la aceştia a învăţat tehnica în frescă. Între 1996 şi 2008, a organizat şi deschis expoziţii personale la Centrul Culturii Franceze, Galeriile „Top Art”, Galeriile „Vert”, Galeriile „Lascăr Vorel”, toate în Piatra-Neamţ; Centrul Ecumenic Durău, Galeria „Ana” Bucureşti. A pictat 16 biserici şi 12 catapetesme în judeţele Iaşi, Suceava, Bacău, Neamţ, Harghita. I s-a acordat distincţia „Cuvioasa Parascheva” de către Patriarhia României (1999), distincţia „Stephanus Magnus Defensor Fidei Cristiani”, Iaşi (2002), Premiul special la Bienala „Lascăr Vorel” (2007). Deşi a obţinut atestatul de pictor bisericesc lucrând pe schele, artistul a vrut să studieze temeinic teologia. Pentru câteva date sugestive despre activitatea artistului, puteți lectura un interviu acordat Forbes România, accesând link-ul următor sau un alt interviu acordat Revistei “Jurnal spiritual”, revistă de dialog etic, estetic și religios, accesând . George Romila Născut în 1979, în Piatra Neamț, se remarcă prin conceptualitatea lucrărilor laice dar și prin frumusețea și expresivitatea icoanelor sale. Educație artistică: • Liceul de Artă “Victor Brauner” din Piatra Neamț; • Universitatea de Arte și Design Cluj-Napoca, secția grafică. Activitatea sa artistică este amplă și constă în numeroase participări la expoziții personale și colective, tabere de creație, expoziții cu tematică religioasă și bienale. În anul 2021, în cadrul Bienalei Naționale de Arte Plastice “Lascăr Vorel” din Piatra Neamț, a câștigat marele premiu, cu lucrarea “Drum. Capăt”, la secția grafică, pentru mai multe detalii aici. Lucian Gogu Craiu Un artist cu o viziune amplă în domeniul artelor, s-a născut în Piatra Neamț, la data de 20 august 1975 și este membru titular al UAP din 2002. Prin stilul său artistic mereu inovator și căutător neobosit în domeniul artelor plastice și în diverse forme de exprimare ale concepțiilor sale artistice, este remarcat la numeroase expoziții personale, colective, tabere de creație și bienale, simpozioane și ateliere de pictură, ceea ce conturează o bogată activitate culturală și artistică atât la nivel național cât și internațional. Este în prezent profesor titular de pictură la Palatul Copiilor din Piatra Neamț, și deține de asemenea propria sa galerie de artă, fiind unul dintre cei mai activi artiști nemțeni. EDUCAŢIE ŞI FORMARE: • 1990 – 1994 – Liceul de Arta Victor Brauner, Piatra Neamt; • 1994 – 1999 – Universitatea de Arte Frumoase- Teatru, Muzică, Arte Plastice, Decorative şi Design „George Enescu” din Iaşi, licenţiat în Pictură – promoţia 1999, clasa Maestrului Dan Hatmanu și Mihail Tarași; • 1999 – absolvent al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic, la Universitatea de Arte Frumoase- Teatru, Muzică, Arte Plastice, Decorative şi Design „George Enescu” din Iaşi; • 2001 – membru debutant al Uniunii Artiştilor Plastici din România; • 2002 – membru titular al Uniunii Artiştilor Plastici din România; • 2002 – Universitatea de Arte Frumoase – Teatru, Muzică, Arte Plastice, Decorative şi Design „George Enescu” din Iaşi, certificat în Definitivarea în Invăţământ; • 2008 – Atestat în formarea continuă a personalului didactic, programul „Managementul activităţilor didactice nonformale”, Cluj; • 2007 – 2009 – Universitatea „PETRE ANDREI” din Iaşi – Facultatea de Psihologie şi Asistenţă Socială – master în „Comunicare, creativitate şi competenţe psihosociale în organizaţii”; • 2014 – Universitatea de Arte Frumoase- Teatru, Muzică, Arte Plastice, Decorative şi Design „George Enescu” din Iaşi, certificat Gradul II în Învăţământ; • 2014 – atestat Ministerul Muncii ca lucrător în arte combinate, terapie prin artă; • 2016 – Universitatea de Arte Frumoase – Teatru, Muzică, Arte Plastice, Decorative şi Design „George Enescu” din Iaşi, colocviu Gradul I în Învăţământ; • 2017 – formator Atelierul de lucru Pictură în cadrul proiectului ”Creație și inovație pentru creșterea calității și vieții copiilor cu cerințe educative speciale”. EXPERIENŢA PROFESIONALĂ • 2014 – prezent, profesor fondator – Școala de Artă Piatra Neamț; • 2002 – 2003 – profesor titular de pictură – Clubul Copiilor Tg. Neamț; • 2003 – prezent, profesor titular de pictură – PALATUL COPIILOR Piatra Neamţ, jud. Neamţ; • 2016 – Membru al Consiliului Consultativ de Cultură – Consiliul Județean Neamț; • 2015 – prezent – Membru în Biroul Politic Local al Partidului Național Liberal; • 2015 – 2016, profesor Grădinița Școlii Nicu Albu Piatra Neamt, grupa mijlocie si grupa mare; • 2013 – 2017, profesor coordonator și membru fondator Centrul Cultural Regional de Educație Estetică; • 2009 – 2014, profesor coordonator CLUB ARTIS; • 2004 – 2008, profesor coordonator LICEUL PARTICULAR nr. 1 „Aurora Ouatu” Piatra Neamţ; • 2004 – 2008, profesor coordonator ŞCOALA PARTICULARĂ cu CLASELE I-VIII nr. 1 „Aurora Ouatu” Piatra Neamţ; • 2004 – 2008, profesor coordonator GRĂDINIŢA PARTICULARĂ nr. 1 „Aurora Ouatu” Piatra Neamţ; • 2002 – 2003, profesor titular de pictură la CLUBUL COPIILOR Târgu Neamţ; • 1999 – 2002, profesor suplinitor de educaţie plastică la ŞCOALA GENERALĂ „ELENA CUZA” Piatra Neamţ; • 1999 – 2003, profesor coordonator de educaţie plastică la LICEUL ECONOMIC Piatra Neamţ; • 1999 – 2002, profesor suplinitor de educaţie plastică la ŞCOALA GENERALĂ nr. 10 Piatra Neamţ; • 1999 – 2001, profesor coordonator de educaţie plastică la COLEGIUL NAŢIONAL FORESTIER Piatra Neamţ; ACTIVITĂŢI ARTISTICE DE CREAŢIE ŞI EXPUNERE LA CARE A PARTICIPAT: Expoziţii de grup: • 1994 – Expoziţia tinerilor artişti, Muzeul de Artă, Piatra Neamţ; • 1997 – „Dimensiunea Umană”, Complexul Expoziţional Municipal, Piatra Neamţ; • 1997 – „Diferenţe de generaţii”- part. I, Galeria „Lascăr Vorel”, Piatra Neamţ; • 1997 – Expoziţia membrilor U.A.P., Galeria „Lascăr Vorel”, Piatra Neamţ; • 1999 – „Diferenţe de generaţii”- part. II, Casa de Cultură, Târgu Neamţ; • 1999 – Expoziţia tinerilor artişti, Sala Academiei, Iaşi; • 2000 – Expoziţia membrilor U.A.P., Complexul Moldocim s.a, Bicaz; • 2001 – Expoziţia membrilor U.A.P., Galeria „Lascăr Vorel”, Piatra Neamţ; • 1999, 2001, 2003, 2005, 2007, 2009, 2011, 2013, 2015, 2017, 2019 – Bienala Naţională „Lascăr Vorel”, Muzeul de Artă Piatra Neamţ; • 2002 – Expoziţia membrilor U.A.P., Galeria „Lascăr Vorel”, Piatra Neamţ; • 2002 – „Saloanele Moldovei”, Chişinău, Republica Moldova; • 2003 – Expoziţia taberei de la Hanul Ancuţei, Sala hotelului „Roman”; • 2004 – Expoziţia artiştilor nemţeni, Galeria Alfa, Bucureşti; • 2004 – Expoziţia artiştilor nemţeni, Sala Parlamentului, Bucureşti; • 2007 – World Art Media – 473 Broadway, 7th Floor New York; • 2007 – Contemporary Istanbul Art Fair – TURKEY; • 2008, 2012 – CIGE-China International Gallery Exposition; • 2007, 2008, 2011 – ART NOW 2 şi 3 – GLOBAL ART ANNUAL, Canary Wharf – London; • 2008/2009, 2010, 2012 – iBiennial of Contemporary Art – ARTOTEQUE, online; • 2008 – Salon Art Shopping 25 & 26 octobre 2008 – Carrousel du Louvre; • 2008, 2010, 2012 – ART BASEL, Miami Beach; • 2014 – Galeria Era, Central Plaza Hotel Piatra Neamt • 2014, 2015, 2016 – Expoziția Taberei Judetene “Victor Brauner”, Tazlău –Neamț • 2014, 2015, 2016 – Expoziția Internationala ”Aurel Băeșu”, Centrul Cultural de Educație și Estetică – filiala Piatra Neamț Galeria Dava77; • 2015, 2016 – „Eminescu”, biblioteca orașului Bicaz; • 2015 – Expoziție în memoria Maestrului Costică Filimon; • 2015 – Expo Crepes d’Art; • 2015 – “Dragobete” Galeria Era, Central Plaza Hotel Piatra Neamț; • 2016 – Expoziție în memoria Maestrului Costică Filimon, tema Nudul în Compoziție, locul al III-lea; • 2016 – Anuala Artiștilor, Roman; • 2016 – Expoziție inaugurativă, Roman Art Gallery • 2016 – Zilele Bibliotecii, Piatra Neamț, G.T. Kirileanu; • 2016 – Zilele Bibliotecii, Bicaz; • 2017 – Expoziția Uniunii Artiștilor Plastici din România Filiala Piatra Neamț, Suceava; • 2017 – Expoziția Profesorilor de educație plastică; • 2017, 2018, 2019 – ”Ziua Victor Brauner”, Sinagoga Baal Shem Tov”, Piatra Neamț; • 2018 – Salonul de iarnă, Muzeul de Artă Roman; • 2018 – Salonul de iarnă, Galeria „Lascăr Vorel”, Piatra Neamţ; • 2000 – 2017 – Toate expozițiile de grup organizate de Uniunea Artiștilor din România –filiala Neamț (saloanele de toamnă, iarnă, primavară, zilele orașului etc.); • 2017, 2018 – expoziție permanentă, Roman Art Gallery; • 2018 – Salonul de primăvară, Muzeul de Artă Roman; • 2018 – Expoziție în cadrul manifestării “Pod de Culoare” – Institutul Cultural Roman – Tel Aviv, Israel: • 2019 – Expoziția aniversara 20 de ani, Promoția 1999, Galeria de Artă Theodor Pallady, Iași. Expoziţii personale: • 1999 – „The Night Faces”, Cercul Militar, Piatra Neamţ; • 1999 – „Tensions” (expoziţie de pictură şi sculptură), Galeria „Contrast”, Piatra Neamţ • 2000 – „Jazz”, Galeria „Lascăr Vorel”, Piatra Neamţ • 2001 – „Psycho”(expoziţie de grafică), Galeria „Art Deco”, Piatra Neamţ • 2001 – „The Metamorphoses of Imaginary Space”, Galeria „Lascăr Vorel”, Piatra Neamţ • 2001 – „Hommunculus”- part.I, Galeria „Art Deco”, Piatra Neamţ • 2002 – „Extension”, Galeria „Lascăr Vorel”, Piatra Neamţ • 2002 – „Hommunculus”- part.II, Galeria „Art Deco”, Piatra Neamţ • 2004 – „Geneza XXI”, Galeria „Lascăr Vorel”, Piatra Neamţ • 2006 – „Razboi” –Primaria orașului Izmir, Turcia • 2005 – 2015 – seriile „Hommuculus” – „Eye”, „Future”, „ALL”, „MY SELF” Galeria „Art Deco”, Piatra Neamţ; • 2015 – Retrospectivă , Crepes d’Art; • 2016 – Retrospectivă, Grand Hotel Ceahlău; • 2013, 2016 – Retrospectivă, Km. 0 Piatra Neamț; • 2016 – SECVENTARIUM – Expozitie de neoexpresionism metafizic, Galeria „Lascăr Vorel”, Piatra Neamţ; • 2016 – ”Peisaj”, Sestri Gallery; • 2017 – Flori pentru tine- Roman Art Gallery; • 2017 – Nud, Galeria „Lascăr Vorel”, Piatra Neamţ; • 2017 – ”Hommunculus” – part. 14, Galeria Wall of Art, Roman; • 2018 – „NUD”, Galeria „Lascăr Vorel”, Piatra Neamţ; • 2019 – Broken Glass Explosion, Galeria „Lascăr Vorel”, Piatra Neamţ • 2019 – Expoziție retrospectivă, Sinagoga Baal Shem Tov”, Piatra Neamț Tabere de creație și excursii tematice: • Tabăra Uniunii Artiștilor Plastici din România – „Hanul Ancuței”, 2003 • Tabăra de creație pentru copii (cca.90 pe ediție) „Izvorul Muntelui”, edițiile 2005, 2006, 2007 (organizator); • Tabăra de creație pentru copii (cca.120 pe ediție) „Aripi de Înger”, Săvinești (organizator în colaborare cu parohia „Sfinții Voievozi”) edițiile 2005, 2006, 2007, 2008; • Tabăra de creație pentru copii (50) „Micul Picasso” – Piatra Neamt, 2014 (organizator de concurs Național înscris în CAEN la Ministerul Educației și Cercetării); • Tabăra Uniunii Artiștilor Plastici din Romania – „Tazlău”, 2014, 2015, 2016; • Tabăra Națională de creație pentru copii (50) „Micul Picasso” – Oglinzi, Tg Neamt, 2015, 2016, 2017, 2018, 2019, 2020 (organizator); • Tabăra Națională de creație pentru copii (50) ” Munții Bucegi în maniera Van Gogh” 2016 (organizator); • Tabăra Națională de creație pentru copii (65) „Poiana Pinului” – Buzău, 2017 (organizator); • 2015 – Excursie-reportaj TV ”Pe urmele lui Dali”, Castelul Cantacuzino – Bușteni; • 2016 – Excursie-reportaj TV ”Incursiune în lumea lui Pablo Picasso”, Castelul Cantacuzino – Bușteni; • 2016 – organizator și coordonator excursie ”Târgu Mureș, oraș cultural European”; • 2016 – organizator și coordonator excursie ”Sibiu, oraș cultural European”; • Tabăra Națională de creație pentru copii (50) ” Munții Bucegi” – Castelul Cantacuzino – Bușteni, ediția 2019, 2020. Simpozioane: • Simpozionul Național ”Tazlău, izvor de inspirație”, Tazlău, 2017; • 2016 – participare Simpozion Internațional ”Disponibilități Creative în Lume”, cu lucrarea științifică ”Importanța cursului de artă, a taberelor și excursiilor tematice în învățământul nonformal; • Simpozion Național Cluj. Colecţii particulare: • În ţară : Bucureşti, Bacău, Botoşani, Braşov, Focşani, Iaşi, Piatra Neamţ, Suceava, Tg. Neamţ etc. • În străinătate : Montreal, Vancouver (Canada), Sidney (Australia), Beijing (China), Belgrad (Jugoslavia), Michigan, New York, Ohio, Miami Beach (S.U.A), Belgia, Franţa, Luxembourg, Germania, Anglia, Suedia etc.. Colaborări: • Ilustrarea coperţii la cartea „Goliath”, a poetului Adrian Alui Gheorghe; • Ilustrarea unor ziare şi reviste ( Ceahlăul, Realitatea, Apostolul, Sinteze, Monitorul, 7Zile, Informaţia Primăriei); • Ilustrarea coperţii antologiei de povestiri fantastice „Alte lumi, alte legende” de Cătălin Sandu; • Ilustrarea coperţii la romanul poliţist „Casa cu ederă şi enigme” de Ioan Ouatu; • Ilustrarea cărţii de versuri „Altare de dor” de Ioan Ouatu; • Ilustrarea romanului poliţist „Arhanghelii Iadului” de Victor Stan şi Ioan Ouatu; • Ilustrarea cărţii „Poveşti adevărate” de Victor Stan şi Ioan Ouatu; • Ilustrarea cărţilor „Împotriva singurătăţii”, „Dimineaţa ciocârliilor” „Băiatul care pictează sfinţi”, „Noaptea colindelor”, „Moartea vine târâş” – de Victor Stan şi Ioan Ouatu; • Ilustrarea coperții volumului de poezii Ioan Ouatu – „Gloria linistii“; • Ilustrarea coperții volumului de poezii Victor Stan – „Întoarcerea în sat“; • Ilustrarea coperții povestirii „Padurea pierdută în fluier” de Victor Stan; • Ilustrarea coperții volumului de poezii „Templul retinei” de Geta Stan Palade; • Ilustrarea coperții volumului de poezii „Mărturiile caligrafului” de Victor Stan; • Ilustrarea coperții volumului de poezii „Întoarcerea Zeiței” de Geta Stan Palade; • Ilustrarea coperții volumului de poezii „Spada și armura lui Ares” de Victor Stan; • Ilustrarea coperții volumului de poezii „Terapie terestră” de Victor Stan; • Ilustrarea coperții volumului de poezii „Ademenind Eternitatea” de Ligia Stan; • Pictura murală 1992 – Biserica din Lisaura – Suceava; • Pictura murală 2009 – Capela Sfanta Elisabeta, Cotroceni, București; • Pictura murală 2011 – Troița celor 9 Sfinți, Roznov Neamț; • Pictura murală 2016 – Creșa Centru Piatra Neamt; • Pictura murală 2017 – Creșa Carpați Piatra Neamț, Cresa Marăței Piatra Neamț, Creșa Dărmănești, Precista; • Pictura murală 2019 – Casa cu Copac – Săvinești, Neamț; • Emisiuni radio şi televiziune – TVR INTERNAŢIONAL, TeLe M, 1 TV, TV M, Turn TV, TeLe 7abc etc.. Cristinel Prisacaru Artist romașcan, născut la data de 29 mai 1979, este cunoscut ca fiind pictor monumental, caricaturist, peisagist, iconar, pictor de şevalet. Educație artistică: • 1993 – 1997 – Liceul de Artă “Victor Brauner” din Piatra Neamț; • Facultatea de Arte Plastice și Design, Iași. Profesor dedicat, dar și un artist prezent pe simezele multor galerii de artă și muzee, are la activ numeroase expoziții personale și participări la expoziții colective, tabere de creație, olimpiade naționale de arte plastice cu lucrări de pictură, grafică și icoane.   Viorica Ciucanu S-a născut în satul Buhalnița din județul Neamț, în data de 27 septembrie 1961. Deși a avut un alt domeniu de studiu și activitate, după 40 de ani a fost marcată tot mai mult de dorința de a picta, astfel că se înscrie la Școala Populară de Arte din Piatra Neamț, la clasa pictorului Arcadie Răileanu. Alegerea târzie a studiului în artele plastice nu a împiedicat-o să aibă o bogată activitate expozițională intensă, ci din contra artista s-a remarcat prin numeroase expoziții personale și participări în tabere de creație, expoziții colective, bienale. De fiecare dată, expozițiile sale sunt marcate de un anumit concept artistic, ajungând și la expoziții de tip instalație, iar lucrările în stil abstract ascund idei profunde. „Se spune că noi oamenii, formăm pe pământ un puzzle imens și trebuie să ne găsim fiecare locul în acest întreg. Fiecare dintre noi este unic și lasă o amprentă personală în tot ce face. Din momentul în care ți-ai găsit locul, totul devine mai simplu, capeți o energie incredibilă”, spune artista. Pentru mai multe detalii privind parsursul său artistic, vă invităm să lecturați un frumos interviu realizat de Cosmina Marcela Oltean pentru revista “Luceafărul”, pe care îl puteți accesa aici. Narcisa Stejeran Născută în Brăila, la 10 octombrie 1964, membră a UAP – filiala Neamț a participat la numeroase expoziții colective de pictură. Studii: • Institutul de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București; • Facultatea de Arte Plastice, Galați. Expoziții: • 2014 – ASKLEPIOS_MED – International Exhibition-series of Fine-artist Physicians – Centrul Cultural al Ungariei – Bucureşti; • 2014 – Expozitie Schlezak & friends- Shoreditch Town Hall, London, United Kingdom; • 2014 – Expoziția cu tema “Varia”- Cenaclul Ion Țuculescu –București; • 2014 – Salonul de iarnă al Festivalului Internațional A.R.T.E. – ediția a-IV-a; Galeriile “Theodor Pallady” – Iași; • 2014 – Expoziție de Artă Plastică “Salonul Florilor” Galeriile de Artă Brăila; • 2014 – “Interferențe Culturale” expoziție de pictură Universitatea “Dunărea de Jos”, Galați; • 2014 – Expoziție de Artă Plastic “Atelier” Galeriile de Artă Focșani; • 2014 – Expoziție de Artă Plastic “Atelier” Galeriile de Artă Brăila; • 2014 – Expoziția de picture marina “Dimitrie Știubei” Cercul Militar Național, Galeria Artelor, Bucuresti; • 2015 – Expoziție de Artă “Salonul de Primavară”; Galeria de Artă Elite Prof Art, București; • 2015 – Expoziția cu tema “Amintiri de vacanță”- Cenaclul Ion Țuculescu – București; • 2015 – Expoziție de Artă Plastică “Atelier”; Muzeul de Artă – Galați; • 2015 – Expoziție de Artă Plastică “Atelier”; Galeriile de Artă – Focșani; • 2015 – Expoziția “Icoana – Frumusete a Ortodoxiei Muzeul Istoriei”, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, Galați; • 2015 – Expoziția cu tema “Toamna” – Cenaclul Ion Țuculescu – București; • 2016 – ASKLEPIOS_MED International Exhibition-series of Fine-artist Physicians -Consulate General of Hungary New York USA; • 2016 – Expoziția cu tema “Aniversară”- Cenaclul Ion Țuculescu – București; • 2016 – Expoziție Concurs Internațional de Creație Plastico-Lirica “Eminesciana” ediția VI Galeria de Artă “N. Tonitza”- Iași; • 2016 – Festivalul Internațional “Arta și Tradiția în Europa” – Palace Mall, Iași; • 2016 – Expoziție Internațională, Ediția a-VI-a, “Arta, viziuni contemporane” – Galeriile “Cupola” – Iași; • 2016 – “Salonul anual al artiștilor brăileni”- Galeriile de Artă Brăila. • Participă de asemenea anual la expozițiile colective organizate în cadrul Galeriilor de Artă “Lascăr Vorel” din Piatra Neamț. Oana Gavriliu S-a născut la 28 iulie 1971 în Piatra Neamț și este la rândul ei, membră a UAP – filiala Neamț din 2015. Educație artistică: • 2012 – 2014 – Master, Grafică, Universitatea de Arte ,,George Enescu”, Iași; • 2006- 2009 – Pictură, Şcoala de Artă ,,Carmen Saeculare”, Piatra Neamţ; • 1995- 2000 – Pictură, grafică, arte decorative și design, Casa de Cultura a Studenților, Iași; • 1990- 1995 – Arte decorative și design vestimentar, Casa de Cultura a Studenților, Iași; A urmat o bogată activitate expozițională atât în țară, cât și în străinătate, prin expoziții personale, de grup, bienale sau participând la diverse tabere de creație, workshop-uri de artă, activitatea fiindu-i răsplătită prin diverse premii și diplome. Pentru mai multe detalii despre Oana Gavriliu vă invitam să lecturați interviul dat către ziarul Mesagerul de Neamț ce îl puteți accesa îl link-ul.  Carmen Cărbunariu Cu un traseu impresionant în lumea artei, este născută în 1958, la Piatra Neamț. Deși face primii pași în pictură sub îndrumarea pictorului Pompiliu Clement, alege ulterior un alt domeniu de studiu, însă după mulți ani se reîntoarce la artă cu o pasiune neobosită. Studii: • Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iași; • Academia di Belle Arte di Carrara, Italia. Deși este de puțin timp membră a UAP – filiala Neamț, are la activ numeroase expoziții personale și colective, cele mai multe fiind în străinătate. Lucrările sale sunt caracterizate de un hiperrealism expresiv și marcant. Pentru mai multe detalii despre Carmen Cărbunariu vă invitam să accesați link-ul, dar și interviul, realizat de Geanina Buruiană, pentru revista “Apostulul”. Ștefan Ioan Diaconu S-a născut în Piatra Neamț, la 16 iunie 1992 și activează ca profesor de arte plastice. Educație artistică: • 2007 – 2011 – Liceul de Artă “Victor Brauner”, Piatra Neamț; • 2011 – 2014 – Facultatea de Arte vizuale și Design, Iași – specializarea pictură murală; • 2014 – 2016 – Master specializarea Artă Murală – Facultatea de Arte vizuale și Design, Iași. Activitatea sa expozițională este diversă, fiind activ în viața artistică nemțeană cu expoziții personale și participări la expoziții colective, bienale, saloane de artă, simpozioane și tabere de creație. Printre tehnicile sale preferate amintim aici pictură în culori acrilice, sgrafitto, și mozaic. Pentru mai multe detalii despre artistul vizual Ștefan Ioan Diaconu puteți accesa site-ul personal în link-ul. Florin Mihai Este născut în data de 29 martie 1974, în Piatra Neamț. Studii: 1990 – 1992 absolvent curs de artă fotografică al Școlii de Artă – Piatra Neamț; 1994 – 2000 absolvent Colegiul de Psihologie „Petre Andrei” Iasi, Romania. Activitate fotografică2021 – Expoziție de grup, Rawissant, Piatra Neamț, România;2021 – Expozitie de grup la Galeria de Arta Sestri, Piatra Neamt, Romania;2019 – Expozitie de grup la Galeria de Arta Sestri, Piatra Neamt, Romania; 2018 – Expozitie de fotografie de grup „Time” RotarAct Club, Rotary Internațional/ District 2241, Romania 2017 – Expozitie de grup de artă „Zilele orasului” Piatra Neamț; 2017 – Expoziție de artă de grup „Zilele orașului” Piatra Neamț; 2016 – Expoziție de fotografie de grup „Secvențe urbane” RotarAct Club, Rotary International / District 2241, România; 2015 – Expoziție de artă de grup „Zilele orașului” Piatra Neamț; 2009 – Expoziție de artă de grup „Human Art Expo”, aprilie 2009, Jurmala, Letonia; 2009 – Artist-in-Residence, Camac – Centre D’Art, 20 februarie-20 martie, Marney sur Seine, Franța; 2009 – Expoziție de grup, Centrul Cultural „George Apostu”, Bacău, România; 2008 – Expoziție de grup, „Human Art Expo”, București, România; 2008 – Expoziție de grup, „Next Step”, Galeria Gabrichidze, 20 septembrie, Bruxelles, Belgia; 2008 – Expozitie de grup, „Lumini – Umbre”, 12.08 – 01.10 2008, Galeria „7 Pietre”, Piatra Neamt, Romania; 2008 – Expoziție personală, „Dialoguri în negru”.

Galerie foto click pentru a vizualiza.

Sursa: Complexul Muzeal Național Neamț – https://muzeu-neamt.ro/component/content/article/50-evenimente/1184-orasul-artistilor-galvpn-15-30-iunie-2023.html


Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:

  1. Carturesti
  2. Litera
  3. Librex
  4. Libris
  5. Cartepedia
  6. Okian.ro
  7. Librarie.net
  8. Compania de Librarii Bucuresti
  9. Anticexlibris

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Continutul este protejat!