Simpozionul Național „PETRODAVA” (MAPN – MAEC, 12-15 octombrie a.c.)
În perioada 12-15 octombrie 2022 Complexul Muzeal Național Neamț organizează a treia ediție a manifestării cultural-științifice naționale, cu participare internațională – Simpozionul Național „PETRODAVA”. Evenimentul se va desfășura la Piatra-Neamț, în incinta Muzeului de Artă și a Muzeului de Artă Eneolitică Cucuteni. Cele peste 120 de lucrări ale simpozionului, cu peste 170 de contributori, au o tematică diversă și vor fi susținute în cadrul mai multor secțiuni, corespunzătoare domeniilor de activitate ale instituției organizatoare: științe naturale, arheologie, istorie, restaurare-conservare, etnografie și artă – memorialistică. La manifestare vor participa peste 120 de specialiști de la prestigioase instituții muzeale, universitare și academice din România, Republica Moldova, Germania, Italia, Spania și Statele Unite ale Americii. Și în acest an Complexul Muzeal Național Neamț a pregătit un amplu program expozițional și editorial. În ziua de 12 octombrie, la Muzeul de Artă, la ora 17.00, va avea loc vernisajul expoziției temporare „Restaurarea bunurilor culturale”, curator: Dr. Otilia Mircea iar la ora 18.00 vernisajul expoziției itinerante „Kiseleff, nr. 1 – De 110 ani orașul crește în jurul lui!”, curator: Dr. Oana Paula Popa (Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”). Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc a doua zi, joi, 13 octombrie, începând cu ora 11:00, în sala „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț în prezența președintelui Secției de Științe Istorice și Arheologie a Academiei Române, Acad. Victor Spinei, a oficialităților județului și a altor invitați speciali. Luările de cuvânt vor fi urmate de decernarea unor diplome de recunoștință specialiștilor care și-au dedicat întreaga viață activității muzeale în cadrul Complexului Muzeal Național Neamț. Va urma deschiderea expoziției „Nicolae Iorga – 150 de ani de la naştere”, organizator Muzeul Național de Istorie a României/Colecția Iorga-Pippidi, în parteneriat cu Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, Arhivele Naționale ale României și Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe la Muzeul de Artă (responsabil: Dr. Mihaela-Cristina Verzea). La vernisaj vor fi prezenți cercetător științific Dr. Cristina-Păiușan-Nuică (MNIR), curatorul expoziției, și Dr. Alexandru Bădescu, șeful Secției Patrimoniu (MNIR). În cadrul evenimentului se vor lansa volumele: „Ab lapide ad metallum. Studia in honorem Professoris Marin Cârciumaru”, editor: Dr. Vasile Diaconu, „Fortifications and defensive systems east from the Carpathians. Strategies and social energies from Prehistory to the Middle Age”, editor: dr. Vasile Diaconu precum și Ion Giurcă, Liviu Corciu, „Participarea structurilor armatei române la Serbările Încoronării de la Alba-Iulia și București”, Editura Militară, București, 2022. Acestora li se adaugă al III-lea volum „Petrodava”, care reunește programul și rezumatele comunicărilor susținute în cadrul simpozionului. Pe durata simpozionului invitații vor avea posibilitatea să viziteze expozițiile temporare outdoor „Roger Bolomey (1883-1947) și patrimoniul arhitectural al urbei Piatra”, curator: Dr. Mihaela-Cristina Verzea și „Ilustrația istorică – artă și știință”, curator: drd. Mihai Tudosă, în colaborare cu Historia Renascita (prof. Cătălin Drăghici), amplasate pe Platoul Curții Domnești Piatra-Neamț.
Sursa: Complexul Muzeal Național Neamț – https://muzeu-neamt.ro/component/content/article/50-evenimente/1102-simpozionul-national-petrodava-mapn-maec-12-15-octombrie-2022.html
Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:
- Carturesti
- Litera
- Librex
- Libris
- Cartepedia
- Okian.ro
- Librarie.net
- Compania de Librarii Bucuresti
- Anticexlibris