Valea regilor traci sau valea regilor geţi ? ( partea II)

Un articol de Cornel Bîrsan


Citim tot mai des, în ultima vreme, despre descoperirile arheologice din Bulgaria, efectuate în secolul trecut sau în secolul acesta.

Voi prelua de pe Net si Wikipedia câteva din aceste informaţii:

1. „Mormântul tracic de la Kazanlăk(în bulgara Казанлъшка гробница, transliterat: Kazanlășka grobnița) este un mormânt tracic de tip stup în apropierea orașului Kaznlak, în centrul Bulgariei.

Descoperit în anul 1944, mormântul este situat în apropiere de capitala antică tracică Seuthopolis și face parte dintr-o necropola mare, de origine tracică. Mormântul cuprinde un coridor îngust și o cameră de înmormântare rotundă, care sunt decorate cu picturi murale reprezentând un tânăr cuplu trac la o ceremonie funerară. Picturile murale sunt memorabile pentru caii splendizi și mai ales pentru gestul de adio, în care cuplul și-a apucat reciproc încheieturile mâinilor, într-un moment de tandrețe și egalitate. Picturile sunt capodoperele artistice descoperite pe teritoriul Bulgariei, datând din Perioada Elenistica, cel mai bine conservate.”

2.„Arheologii bulgari au anunţat recent că au descoperit pe teritoriul Bulgariei „cel mai vechi templu din lume dedicat Soarelui”, construit în urmă cu 8.000 de ani, informează novinite.com.

Arheologii bulgari, coordonaţi de Georgi Ganetsovski, de la Muzeul Regional de Istorie din oraşul Vratsa, specialist în aşezările omeneşti din neolitic, au descoperit o structură asemănătoare ca formă şi funcţii cu celebrul complex de la Stonehenge din Marea Britanie, care este însă mai veche cu peste 3.000 de ani decât acesta.

Complexul arheologic bulgar, vechi de peste 8.000 de ani, a fost descoperit în apropiere de satul Ohoden din regiunea Vratsa din nord-vestul Bulgariei.

Oamenii din preistorie foloseau acest sanctuar pentru a urmări mişcarea Soarelui pe bolta cerească, cu scopul de a identifica momentul propice pentru însămânţarea culturilor şi recoltarea plantelor. În plus, ei ofereau Soarelui diverse ofrande, sperând să obţină recolte bogate.

Săpăturile efectuate la Odohen au scos la lumină rămăşiţe importante ale primei comunităţi agricole din Europa. În vara acestui an, arheologii bulgari au descoperit scheletul unui bărbat, vechi de 8.000 de ani, pe care presa de specialitate l-a botezat „primul european”.

3. „The Sveshtari Royal Tomb

The Sveshtari royal tomb ( end of 4th- beginning of the 3rd c. B.C.), unearthed in 1982 is one of the most sensational discoveries in the field of the Thracian archaeology and the Hellenistic architecture. It was included in 1985 in the UNESCO World Heritage list.

=====>

  1. Mormântul de la Kanzanlak

Mormântul de la Kazanlak a fost atribuit, de către cercetătorii şi istoricii bulgari ca fiind locul de veci al regelui trac Seuthes al III-lea care a trăit între anii 331 – 300 i.Chr.

Analizând însă izvoarele scrise vom constata că altul este adevărul, iar noi suntem din nou manipulaţi şi orbiţi.

Regele Seuthes al III-lea se trăgea dintr-un sir de regi, conducători al Regatului Odris, organizare statală a odrişilor care a existat între anii 460 – 300 i.Chr. Istoricul grec Tucidide (cca.460 – 398) menţionează desele conflicte între aceştia şi Traci, în virtutea expansiunii teritoriale a odrişilor. Iată cum defapt aceşti odrişi nu sunt traci, ci un neam distinct în marele spatiu balcanic, precum geţii.

Odrişi (ODRYSAI), vecini cu tracii stăpâneau un teritoriu la sud de Munţii Balcanici, între Raul Hebrus şi coastele Marii Negre (vezi harta)

Harta cu traci odrisi

În timpul lui Seuthes al III-lea, Regatul Odris era aproape fărâmiţat, urmare a dominaţiei războinice  a macedonienilor, conduşi la acea vreme de Lisimah. Singurul popor care reuşise să se opună, cu succes, puterii militare a macedonienilor au fost geţii, conflictele dintre Lisimah şi regele get Dromichaites (cca.320-280 i.Chr.) fiind bine cunoscute aferent de această perioadă.

Unii istorici fac afirmaţia, că sub presiunea macedonienilor, Seuthes şi-ar fi mutat regatul spre nord, înspre Munţii Balcanici, construindu-şi o nouă capitală la Seuthopolis (Kazanlak). Această ipoteză nu este susţinută de izvoarele vechi, fiind ne-realistă în virtutea situaţiei geo-politice a timpului.

Mutarea odrişilor spre nord este imposibilă ţinând cont că aceste ţinuturi erau locuite de geţi, care în această situaţie ar fi trebuit să se retragă dincolo de Muntii Balcanici, cedându-le locul. Un alt argument forte, era faptul că la acea oră geţii erau singurul popor care se putea opune expansiunii macedonienilor, neputându-se baza pe forţa războinică a odrişilor care fuseseră în mai multe rânduri decimati de macedonieni. Muntii Stara Gora (unde este situată şi localitatea Kazanlak) reprezentau un puternic avanpost  strategic getic în faţa expansiunii macedoniene, care mai mult ca sigur nu-l puteau ceda nici chiar unui aliat.

Un alt factor care infirmă ipoteza mutării odrisilor este faptul că aceştia erau controlaţi de macedonieni, care nu ar fi permis deplasarea populaţiei spre nord şi alierea cu geţii, creându-se astfel o structura militară mai puternică.

Ne punem întrebarea logică, cum putea un popor supus, precum odrişi, aflaţi sub controlul macedonienilor să realizeze un monument funerar atât de artistic din punct de vedere arhitectural si pictografic (care a durat ca lucru un mare numar de ani ), şi care să nu fi fost jefuit şi distrus de macedonieni ?

Mormântul nu are nici o legătură cu tracii şi nici cu regele odris Seuthes al III-lea, mai ales că el se afla în teritoriul controlat de geţi.

Este cel mai posibil ca acest mormânt să fi fost al generalului get, Seuthes (nume identic cu cel al regelui odris ) cel care l-a sprijinit pe regele Dromichetes în infrângerea mecedonienilor.

Privind cu atenţie cele două statui, vom constata fizionomia extrem de similară.

Cap statuie (Kazanlak) atribuita ipotetic                                  Bust de conducator dac aflat la
lui Seuthes al III-lea                                                                     Braccio Nuovo, Roma

Bronze head Seuthes III 300-300 BC                  Decebal-Muzeul-Vatican-sala-Braccio-Nuovo-nr.-5.-Blog-Roncea

O altă similitudine apare privind tezaurul de la Pietroasele, „Closca cu puii de aur” si tezaurul descoperit la Kazanlak ! (?)Tezaurul-pietroasa

Closca cu puii de aur

Tezaurul Kazalank

Tezaur Kazanlak

Se observa, fără prea multe cunostinte de specialitate, acelaşi tip de tehnologie, simbolistică ornamentală şi animală.freca VRD1

Fresca din mormant

fresca VRD2

Fresca din mormant

Cupola VRD

Cupola din mormant

Bijuteri VRD

Bijuterii

2. Templul Soarelui

Templul-Soarelui-Bulgaria (1)

Sanctuar = Calendar getic

Sanctuarul descoperit la Vratsa – Ohoden nu este cel mai vechi si nici scheletul uman descoperit nu este „ primul european”, cum în mod exagerat afirmă arheologii bulgari. Privind în tabelul de mai jos vom constata că el se înscrie într-o succesiune cronologică normală a existenţei omului în spaţiul carpato – danubiano – pontic şi balcanic, localitatea Vratsa fiind doar la 80 km, sud, faţă de Dunăre. Primii oameni europeni cu adevărat sunt Ion, Maria şi Vasile de la Anina ! (vezi tabel).

Perioada Cultura  / Zona geografică / localitateadin spațiul carpato – balcanic Cultura  / Zona geografică / localitateadin Europa de Vest
2.000.000 – 1.700.000 “ omul” de la Bugiulești
40.000 – 36.000 “ Ion “ de la Anina
26.000 – 22.000 “Maria” și “Vasile” de la Anina
cca. 26.000 Dolni Vestonice (Cehia)
11.000 Cuina Turcului
8.000 – 7.000 Lepenski Vir (zona Dunării,Porțile de Fier)
7.300 – 6.000 Vinca – Turdaș
6.900 – 6.000 Starcevo – Criș
cca. – 6.000 Asezare neolitică la Cristian, Sibiu
Cca. 6200 Civilizația de la Miercurea Sibiului
cca. 6.000 Ohoden (Bulgaria) – templul soarelui
6.000 – 5.500 Tărtăria
5.500 – 2.750 Cucuteni
5.500 – 600 Sântana (Arad)
5.500 – 5.000 Gumelnița
5.300 – 4.800 Sânandrei (Arad)
cca. 5.000 Bylany (Cehia)
5.000 – 4.000 Stentinello (Italia, Sicilia,Malta)
4.500 – 4.000 Leșmir (Salaj)
4.500 – 4.000 Perța (Timis)
Cca.4.200 Civilizația orașului de la  Turdaș
4.500 – 3.500 Hamangia (Dobrogea)
cca. 3.200 Newgrange, Knowth (Anglia)
3.180 – 2.500 Skara Brae (Scotia)
3.000 – 900 Troia (coasta Turciei)
cca. 2.600 Avebury (Anglia)
2.400 – 2.200 Stonehenge (Anglia)
2.700 – 1.500 Creta
1.600 – 1.100 Micene (Grecia)
1.500 – 1.200 Lăpuș (Maramureș)
1.500 – 1.200 Grind (Maramureș)
1.500 – 1.200 Cornești (Timis)
1250 – 800 Cortaillod (Elvetia)

3. Mormântul regal de la Sveştari

Dacă iniţial, precum apare şi în articolul scris în limba engleză, mormântul a fost considerat tracic, cu infuenţe elenistice (?!), în prezent istorici bulgari fac o întoarcere de 360 grade, atribuindu-l geţilor, respectiv regelui Cothelas sau Dromichetes. Personal aş înclina spre Moskon, dar nu am suficiente dovezi istorice pentru a-mi suşţine afirmaţia.

Între secolele IV-III, Sveştari, cunoscută sub numele de Daosdava (Cetatea lupilor) a fost capitala geţilor sudici.

Ca o menţiune la articolul OAMENI ŞI LUPI, voi aminti că în necropolele descoperite aici s-au găsit numeroase morminte de lupi, animalul totemic al dacilor.

Mormantul de la Svestari

Tumulul care adaposteste mormantul de la Svestari

cripta

Interior mormant …. Sarcofagul Regelui Get

cariatide 2

Cariatide

cariatide

Detaliu Cariatide (se observa in colt vulturul totemic al viitorilor vlahi / valahi)

3_5

Fresca interioara

Şi totuşi de ce toate aceste descoperiri sunt etichetate ca fiind tracice ?

Datorită imobilităţi şi lipsei de atitudine a istoricilor români !

Datorită interesului istoricilor bulgari şi nu numai, de a se afirma ca vechime în Europa ! Acelaşi lucru l-au făcut şi maghiarii când i-au cerut profesorului Mario Alinei, să elaboreze o lucrare prin care să le ateste vechimea în Europa înaintea venirii lui Arpad !

De ce trebuie să picăm noi permanent în aceiaşi capcană ?

În prezent istorici bulgari caută să creeze o punte artificială între traci şi popoarele bulgare, migrate din Asia.

Se ştie bine că bulgarii au apărut în Europa, în sec.VII, înfiinţând Primul Ţarat Bulgar la sud de Dunăre, ţarat care va fi în permanenţă în conflict cu Imperiul Bizantin.

În anul 1014, Împăratul Vasile al II-lea , numit Bulgaroctonul (Omorâtorul de Bulgari) îi va decima pe bulgari, desfiinţând ţaratul (pe lângă mii de morţi, 15.000 de prizonieri bulgari vor fi orbiţi). După această înfrângere decisivă, bulgarii vor re-apărea în istorie ca fiind un alt neam, alături de cumani, din Imperiul Asanilor – Regnum Valahorum, imperiu condus de români vlahi. Până la ocuparea ţinuturilor de la sud de Dunăre, 1394-1395, de către turci, cei care vor hotari destinele popoarelor din Balcani, vor fi vlahii şi familia Asăneştilor.

Este normal atunci ca şi actualii istorici bulgari să caute să-si justifice originile, chiar şi prin furt de istorie !

Sursa: Cornel Bîrsan – http://istorie-furata.blogspot.ro/2013/06/valea-regilor-traci-sau-valearegilor.html

 

 


Poți să ne susții cumpărând cărți de la Carturesti, Litera, Librex, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Okian.ro, Compania de Librării București, Anticariat-Unu sau Anticexlibris folosind linkurile de mai jos:

  1. Carturesti
  2. Litera
  3. Librex
  4. Libris
  5. Cartepedia
  6. Okian.ro
  7. Librarie.net
  8. Compania de Librarii Bucuresti
  9. Anticexlibris

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Continutul este protejat!