poezii de istorie

Sunt lupul dac
mușcând
din gerul iernii,
lingându-mi
amintirile
din sânge –
alunec
pe nevăzute
cărări
unde
se pierd
urmele
vântului
și urletul
sfâșie
ceața
din mine.

Autor: Constantin Vărășcanu

Sursa foto

În munți
Cetatea
Își doarme somnul
înlăcrimat
de arse uragane.

Și visul,
pierdut în fântâni
necuprinse,
atins-a Nadirul
sub vetrele stinse…

Și parcă prin ape de flăcări albastre
trec umbre cu șube și fețele-ntoarse –
Cu pumnii-ncleștați rătăcesc în
Nemoarte,

să ducă lumina
din vetrele sparte,
țărâna
din mâna cea plină de glorii
în ea, sângerate,
neplânse istorii,
așteaptă de veacuri
în veșnicul lut,
din os de lumină
sărut
din sărut.

și-atunci, când îl simt,
se trezesc din visare
stejarii și munții,
Cetatea tresare –
curbată lumina
pe săbii de soare. Citeste mai mult

Fântâna neamului, sălaș de ape
Izvoare-nmănunchiate într-un nimb
La tine vin de veacuri să se-adape
Perechi de ochi cu iz de anotimp.

Ai adunat la jgheaburi herghelia,
Vitejii tăi zeiesc pe sub pământ –
Le-ai prins în suflet dorul pentru glia
Acestui dulce țărm iubit și sfânt.

Din tine beau, calenda peste vreme
Întâia literă, întâiul dor
Din ciutura-ți bătrână de poeme
Se-nălță-n soare românesc popor.

Autor: Constantin Vărășcanu

Sursa foto