- Pe când slavii băteau la porțile limesului dunărean… – autor: Teodora Smultea
Slavii nu au sosit pentru prima dată în părțile noastre doar odată cu secolul VI ci, în număr mic, ei ajung încă înaintea acestui secol în Dacia prin diferite infiltrații. Patria lor primitivă a fost ținutul cuprins între Vistula, Niprul mijlociu, Lacurile Mazuriene și acelea dintre afluenții Narewului și ai Prieptului și Carpații galițieni, teritoriu ce corespundea aproximativ cu Polonia de azi și regiunea de vest a Ucrainei. [1] Inițial viziunea lor toată era focusată asupra Imperiului Bizantin și a opulenței acestuia, primele incursiuni ale slavilor în zona sud-estică a Europei fiind notată în anii 520-530 în perioada în care erau așezați în nordul Mării Negre, năvălirile lor fiind realizate în cârdășie cu avarii și alte popoare nomade. Treptat se apropie tot mai mult de frontiera dunăreană a bizantinilor și încep să se instaleze între Carpați, Dunăre și Marea Neagră în anii 570-580, iar din 650 ocupă și Ardealul. - Prima școală românească – autor: Oana Păuna
Există o poveste interesantă despre Biserica Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului unde a fost întemeiată prima școală românească.
„La anul de la Hristos 1292” – scriau cronicile din Şcheii Braşovului semnate de David Cepescu şi Ioan Jipa – „au făcut o cruce de lemn în Şchei, coperită cu şindrilă şi după mulţi ani atunci în locul crucei au ridicat o biserică de lemn cătră anul de la Hristos 1403, care au stătut până cătră anul 1513, cu hramul arhiereului Nicolae, iară cătră anul 1518 de la Hristos fost-au pe aceeaş vreme, un preot Petru, om vestit şi îndrăzneţ, acesta cu mai mulţi oameni din Şchei s-au dus în Ţara Românească la domnul ţărei, adică la Ioan Neagoie Basarab Voievod feciorul lui Basarabă şi l-au rugat să le ridice o biserică de piatră în Şchei” - Adevărul despre Negru Voda. Legendă sau realitate? – prima parte – autor: Emilia Nicolaescu
Rar se întâmplă să fie descoperit într-un mormânt atât de vechi, un inventar atât de complet și un schelet care purta toate însemnele unui mare domnitor. Mormântul princiar, care este foarte posibil să fi fost al lui Negru Vodă, datează de acum 700 de ani. Înăuntru este îngropat un cavaler, un domnitor a cărui identitate istoricii nu o pot preciza cu siguranță, dar când arheologii au redeschis mormântul acum câțiva ani și l-au cercetat cu metode moderne, au aflat lucruri extrem de interesante.
- Originile îndoielnice ale tăblițelor de plumb de la Sinaia – autor: Cristian Roșu
Conform unui studiu realizat de Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară de la București, plumbul din compoziția plăcilor are o structură asemănătoare cu cea a plumbului tipografic utilizat în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, fapt care confirmă ipoteza topirii și copierii artefactelor originale, din aur. Totuși, inexistența documentelor istorice care să propună un context arheologic în care au fost găsite tăblițele i-a făcut pe cei mai mulți cercetători să considere ipoteza unui falsificator. - Sclavia în Dacia – autor: Ioana R.
Termenul oficial prin care erau denumiți sclavii este dat de termenul servus, iar corespondentul la genul feminin este serva. Conform dreptului domestic roman, sclavul era socotit ca membru al familiei stăpânului și era supus puterii acestuia. Deși inițial familia se referea numai la membrii care aveau condiție liberă, odată cu trecerea timpului s-a folosit și pentru denumirea unei grupe de sclavi. Sclavul avea un nume care era dat și/sau schimbat de către stăpân.
Notă!
Verifică dacă primești emailurile de comunicare de pe adresa contact@istorieveche.ro chiar și în spam. Este cunoscut faptul că atât Yahoo cât și Gmail au filtre adiționale pentru emailuri. Dacă găsești emailul de la noi în spam, mută-l manual în Inbox și marchează-l cu faptul că nu este spam.
Dacă aveți un card înrolat 3DS și plata nu este confirmată de către dvs. (fie prin cod SMS sau autorizare din aplicația de mobile banking), comanda NU este finalizată.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.