Reduceri!

Istorie Veche premium – editiile martie-iulie 2022

26,00lei

Categorie:

Primele 5 ediții premium la preț de 4. Toate cele 25 de articole premium lansate până acum vor fi disponibile după ce vei achiziționa acest pachet.

  1. Martie 2022:
    • Retragerea Aureliană: Abandon al procesului de romanizare ori continuitate daco-romană in provincia Dacia? – autor Teodora Smultea
      Mergând pe succesiunea evenimentelor de după cele două războaie daco-romane, lectura ne obligă la o scurtă poposire asupra procesului romanizării și a cauzelor ce au condus la mult pomenita retragere aureliană din prospera provincie Dacia. În urma celor două confruntări, o parte din teritoriul controlat de regalitatea dacă a devenit provincie romană. Imperiul Roman acaparează acum Dobrogea, Muntenia, sudul Moldovei, Oltenia, Banat și Transilvania, celelalte teritorii nord-dunărene cucerite, Crișana, Maramureș, nordul și centrul Moldovei, nu sunt înglobate Imperiului Roman și rămân dacilor liberi.
    • Conflictele de la Dunărea de Jos din perioada 275 – 324 d. Hr – autor Cristian Roșu
      După retragerea administrației și armatei din Dacia Romană, aceasta a ieșit din granițele Imperiului Roman. Cu toate acestea, majoritatea populației daco-romane a rămas în provinciile dacice. Totuși, continuarea procesului de romanizare după retragere este dezbătut de mulți istorici: “acest eveniment de o importanță excepțională pentru istoria poporului român și a romanității danubiene a provocat în istoriografia modernă cunoscuta discuție în jurul problemei dacă în Dacia a rămas sau nu o populație romanică.”
    • Așezările romane din Dacia – spațiul rural și spațiul urban – autor I.R.
      Pentru a înțelege cât mai bine situația economică, socială și etno-culturală se cuvine să poposim asupra cunoașterii condițiilor de habitat și ale tipurilor de așezări prezente în provincia romană Dacia. Conform toponomiei antice a provinciei, toponomie destul de redusă, se găsesc cu aproximație 80 de denumiri de așezări. Desigur, numărul acestora era mult mai mare, cele mai numeroase așezări fiind cele rurale, dar alături acestora s-au dezvoltat și câteva centre urbane.  Pe de-o parte în așezările rurale se găsește cea mai mare parte a populației, în special populația autohtonă. În timp ce pe de altă parte, surprindem așezările urbane cu populație axată pe o viață meșteșugărească, politică și culturală activă. Este de la sine înțeles faptul că în mediul urban se întâlnesc și coloniștii, dovadă fiind desele menționări în inscripții.
    • Mahaira și Rhompaea – arme mai puțin cunoscute ale tracilor – autor Teodora Smultea
      Puțin cunoscute însă des întâlnite în lumea tracilor și apoi a dacilor, romanilor și grecilor, armele care au înscris Tracia în rândul popoarelor războinice se înregistrează ca obiect de studiu al multor istorici dornici să pătrundă mentalitatea militară a popoarelor antice. Reconstituirea aspectelor militare ale civilizației tracice oferă un amplu tablou al gândirii războinice în spațiul ocupat de această populație, al dezvoltării artei militare și al profilului războinicului trac. Acest luptător notoriu în epocă, s-a distins nu doar prin temperamentul vulcanic, ci și prin preferința pentru săbiile și pumnalele curbe fapt ce l-a individualizat în panoul-mozaic al luptătorilor Antichității, caracteristici rămase mai apoi în conștiința și metoda de luptă a dacilor.
    • Civilizația și cultura dacilor – autor I.R.
      În spațiul carpato-dunărean civilizația și cultura dacilor a înregistrat apogeul de dezvoltare în intervalul secolelor I î.Hr. și I d.Hr. Din punct de vedere arheologic termenul de cultură face referire la totalitatea valorilor materiale și spirituale, de exemplu: așezările, locuințele, uneltele, armele, ceramica, podoabele, diferite manifestări religioase și artistice, etc. Înafara statului roman, la nivelul zonei Europene existau celții și geto-dacii. Așadar, între aceste popoare exista unele similitudini. Cultura daco-geților își are rădăcinile înfipte în credințele autohtone. Hadrian Daicoviciu era de părere că ,,această originalitate nu exclude, ci, dimpotrivă, implică acceptarea unor influențe din afară”.
  2. Aprilie 2022
    • Pe urmele dacilor liberi – autor Teodora Smultea
      Cultura dacilor liberi se dezvoltă organic din epoca Latene geto-dacică și se înfățișează unitară în întreg arealul acestor populații până în momentul în care se întâlnesc cu diferitele caractere culturale ale grupurilor de populații precum sarmații, romanii ori neamurile germanice, astfel dacii din vest au fost influențați de iazigi, cei din nord-vest și costobocii de cultura vandalilor, iar carpii și dacii sudici au suferit influențele sarmatice [5], însă cu toate acestea, le sunt comune tipurile de așezări și locuințe, lipsa fortificațiilor, ocupațiile, unele forme ceramice reproducând tipuri de vase specifice lumii geto-dacice, practicarea cu predilecție a incinerației. Spre o mai bună înțelegere a culturii pe care o dezvoltă diferitele grupuri ale dacilor liberi, propun o incursiune în mediul de viață și obiceiul de relaționare a dacilor  cu popoarele  invadatoare.
    • Organizarea administrativă și militară a Daciei Romane – autor I.R.
      Făcând referire la primul război daco-roman, cunoaștem faptul că armata romană a intrat în Dacia prin trei părți. Traian intră cu trupele romane pe traseul Viminacium (Serbia) – Tibiscum (Jupa, Caransebeș). Odată cu pătrunderea armatei romane în Țara Hațegului, în urma luptei de la Tapae și odată cu anul 102 se încheie prima confruntare. Dacii accepta pacea impusă de Traian prin care se prevedea cedarea teritoriilor cucerite în confruntare și predarea armelor de război, a mașinilor de război și totodată extrădarea dezertorilor romani aflați în armata dacilor și extrădarea specialiștilor constructori.
    • Așezările, hotarele și populația în Dacia romană – autor I.R.
      Așezările atestate din Provincia Dacia romană sunt atât așezări din zone rurale cât și așezări din zone urbane, ambele având o importanță la fel de mare în ceea ce privește viața din interiorul acestei provincii. Toponimele așezărilor sunt de origine autohtonă, de exemplu: Acidava, Ampelum, Apulum, Buridava, Cumidava, Dierna, Drobeta, Germisara, Micia, Porolissum, Potaissa, Sarmizegetusa, Tibiscum, etc. Însă există și așezări în a căror toponimie se găsește factura romană. Unele dintre acestea sunt create pe baza unui toponim sau hidronim autohton, precum: Ad Batavos, Ad Pannonis, Alburnus Maior, Aquae, Castra Nova, Castra Traiana, Ponce Aluti, Salinae, Ulpianum etc. Din punct de vedere al toponimiei, în Dacia aceasta se referă la așezări civile și la castre, unde în cele mai multe cazuri, pe lângă acestea se alipeau  și așezările civile.
    • Soldați daci din trupele auxiliare romane în Egipt – de la cucerirea Daciei până în secolul 7 d.Hr.
      Situația dacilor din imperiu este relativ cunoscută, însă descoperirile arheologice joacă un rol important în procesul de identificare al valențelor acestora, în special în zona deșertului din Egipt unde se găsesc frecvent urme arheologice are soldaților romani de origine dacică. ,, Este greu de estimat corect numărul celor recrutați și la fel de greu de acceptat cifra de mai mult de 50.000 de bărbați războinici, cu armele lor, așa cum scrie Ioannes Lyduss, dar meîmdoielnic ei au fost incluși ca trupe auxiliare în armată constituind cca. 10 unități”.
    • Rusia Kieveană – sămânța aspirațiilor imperialiste ale Rusiei ultimului mileniu – Cristian Rosu

      Rusia Kieveană reprezintă primul strămoș comun al celor trei state slave moderne din estul Europei – Belarus, Ucraina și Federația Rusă. Acest stat se întindea de la Marea Baltică până la Marea Neagră, cuprinzând partea vestică a Ucrainei de astăzi, precum și Belarusul și partea europeană a Federației Ruse. 
      Conform mitologiei rusești, regăsită în lucrarea intitulată “Cronica vremurilor trecute”, un viking pe nume Rurik a reușit să fie ales conducătorul mai multor triburi finice și slavice, undeva în jurul anului 860. Succesorul său, Oleg, a subjugat Kievul în 880, reușind să întemeieze cnezatul numit Rusia Kieveană. 

  3. Mai 2022
    • Organizarea militară bizantină la Dunăre în secolele X-XII – autor: Ioana R.
      Organizarea militară a regiunii de la Dunăre în epoca bizantină, secolele X-XII este din ce în ce mai cunoscută datorită progreselor înregistrate în ultimele decenii în acest domeniu al bizantinologiei dar și datorită cercetărilor arheologice și sigilografice. În ceea ce privește istoriografia acestei tematici, amintim prima lucrare de sinteză care a oferit o reconstituire a organizării militare bizantine din Bulgaria și Dobrogea în intervalul cronologic amintit, cea a lui Nicolae Bănescu, realizată în anul 1946 (Les duchés byzantins de Paristrion (Paradounavon) et de Bulgarie, București 1946).
    • Invaziile barbare trec și pragul Daciei – autor: Teodora Smultea
      Departe de a fi adepții unui trai legat de glie, barbarii își caută mereu terenul propice pentru bunăstare, fapt pentru care sunt renumiți , cu rău augur, în perioada antică și medievală timpurie, ca fiind spaima popoarelor prin invaziile necontenite îndreptate cu precădere spre ținuturile Imperiului Roman, văzut de barbari ca fiind izvorul belșugului, al bunei așezări geografice strategice. Dar de ce îi cunoaștem în istoriografia atât românească cât și străină tocmai sub denumirea de „barbari”?
    • Capidava, cetatea dacică, romana și bizantină de la cotul Dunării – autor: Emilia Nicolaescu

      Cetatea Capidava, care se află la 20 de km nord de Cernavodă, pe drumul ce duce la Hârșova,  fost construită de căpeteniile geților din Scitia Minor, apoi a devenit un important castru roman și în final una dintre cele mai mari necropole bizantine din țară. Faptul că ea a stat izolată și în ruină a fost un avantaj pentru că în acest fel s-a conservat mai bine decât multe altele. De fapt este cea mai bine păstrată cetate de frontieră dunăreană a Imperiului Roman.

      A fost descoperită de Vasile Pârvan, dar după câteva cercetări, a fost destul de repede abandonată. Primele studii au început în anul 1924 și au fost conduse de către un elev iubit al lui Vasile Pârvan, arheologul Grigore Florescu. Și au continuat până la moartea sa în anul 1960 când iar s-au oprit cercetările. Dar cetatea s-a păstrat foarte bine cu zidurile sale înalte de 6-7 metri. Și cel mai important este că nu i-a fost suprapusă nicio locuire modernă, care ar fi distrus-o.

    • Conflictele de la Dunărea de Jos din perioada 324-614 d.Hr – autor: Cristian Roșu
      În ediția din luna martie am documentat principalele conflicte care s-au desfășurat imediat după Retragerea Aureliană din 275 în Dunărea de Jos. Urmând firul cronologic al istoriei neamului nostru, vom continua cu cele mai importante evenimente militare petrecute pe teritoriul actual al Câmpiei Române, dar și la sud de Dunăre, din perioada 324-614 d. Hr.
    • Rusia Kieveană din timpul domniei lui Sveatoslav până la invazia mongolă – autor: Cristian Roșu 

      În ediția din luna aprilie am abordat problematica istoriei Federației Ruse, raportându-ne la perioada cuprinsă între crearea Rusiei Kievene de către Rurik (în jurul anului 860) și moartea lui Sveatoslav (972), conducătorul rus care a condus Rusia Kieveană, pentru o scurtă perioadă, dintr-o cetate situată în apropiere de Nufăru, jud. Tulcea. În acest articol vom dezbate cele mai importante evenimente petrecute în cele aproximativ două secole și jumătate rămase până la invazia mongolă, care a destabilizat aproape întreg teritoriul Rusiei Kievene.

  4. Iunie 2022
    • Pe când slavii băteau la porțile limesului dunărean… – autor: Teodora Smultea
      Slavii nu au sosit pentru prima dată în părțile noastre doar odată cu secolul VI ci, în număr mic, ei ajung încă înaintea acestui secol în Dacia prin diferite infiltrații. Patria lor primitivă a fost ținutul cuprins între Vistula, Niprul mijlociu, Lacurile Mazuriene și acelea dintre afluenții Narewului și ai Prieptului și Carpații galițieni, teritoriu ce corespundea aproximativ cu Polonia de azi și regiunea de vest a Ucrainei. [1] Inițial viziunea lor toată era focusată asupra Imperiului Bizantin și a opulenței acestuia, primele incursiuni ale slavilor în zona sud-estică a Europei fiind notată în anii 520-530 în perioada în care erau așezați în nordul Mării Negre, năvălirile lor fiind realizate în cârdășie cu avarii și alte popoare nomade. Treptat se apropie tot mai mult de frontiera dunăreană a bizantinilor și încep să se instaleze între Carpați, Dunăre și Marea Neagră în anii 570-580, iar din 650 ocupă și Ardealul.
    • Prima școală românească – autor: Oana Păuna
      Există o poveste interesantă despre Biserica Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului unde a fost întemeiată prima școală românească.
      „La anul de la Hristos 1292” – scriau cronicile din Şcheii Braşovului semnate de David Cepescu şi Ioan Jipa – „au făcut o cruce de lemn în Şchei, coperită cu şindrilă şi după mulţi ani atunci în locul crucei au ridicat o biserică de lemn cătră anul de la Hristos 1403, care au stătut până cătră anul 1513, cu hramul arhiereului Nicolae, iară cătră anul 1518 de la Hristos fost-au pe aceeaş vreme, un preot Petru, om vestit şi îndrăzneţ, acesta cu mai mulţi oameni din Şchei s-au dus în Ţara Românească la domnul ţărei, adică la Ioan Neagoie Basarab Voievod feciorul lui Basarabă şi l-au rugat să le ridice o biserică de piatră în Şchei”
    • Adevărul despre Negru Voda. Legendă sau realitate? – prima parte – autor: Emilia Nicolaescu

      Rar se întâmplă să fie descoperit într-un mormânt atât de vechi, un inventar atât de complet și un schelet care purta toate însemnele unui mare domnitor. Mormântul princiar, care este foarte posibil să fi fost al lui Negru Vodă, datează de acum 700 de ani. Înăuntru este îngropat un cavaler, un domnitor a cărui identitate istoricii nu o pot preciza cu siguranță, dar când arheologii au redeschis mormântul acum câțiva ani și l-au cercetat cu metode moderne, au aflat lucruri extrem de interesante.

    • Originile îndoielnice ale tăblițelor de plumb de la Sinaia – autor: Cristian Roșu
      Conform unui studiu realizat de Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară de la București, plumbul din compoziția plăcilor are o structură asemănătoare cu cea a plumbului tipografic utilizat în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, fapt care confirmă ipoteza topirii și copierii artefactelor originale, din aur. Totuși, inexistența documentelor istorice care să propună un context arheologic în care au fost găsite tăblițele i-a făcut pe cei mai mulți cercetători să considere ipoteza unui falsificator.
    • Sclavia în Dacia – autor: Ioana R. 

      Termenul oficial prin care erau denumiți sclavii este dat de termenul servus, iar corespondentul la genul feminin este serva. Conform dreptului domestic roman, sclavul era socotit ca membru al familiei stăpânului și era supus puterii acestuia. Deși inițial familia se referea numai la membrii care aveau condiție liberă, odată cu trecerea timpului s-a folosit și pentru denumirea unei grupe de sclavi. Sclavul avea un nume care era dat și/sau schimbat de către stăpân.

  5. Iulie 2022
    • Adevărul despre Negru Vodă. Legendă sau realitate? – a doua parte – autor: Emilia NicolaescuNegru Vodă a fost un personaj real. Nu este posibil ca numele lui Negru Vodă să reziste timpului dacă el nu ar fi existat cu adevărat. Extrem de multe locuri poartă numele lui Negru Vodă, biserici, mănăstiri și chiar se regăsește menționat în multe documente.
      Curtea de Argeș a fost conform tuturor legendelor și letopisețelor, înființată de Negru Vodă. La Mănăstirea Negru Vodă de la Câmpulung, preoții s-au judecat vreo 200 de ani pentru o moșie în care aceștia au prezentat un document care arăta că acea moșie a fost dată Bădeștilor de către Negru Vodă! De ce unii istorici ignoră acest lucru, sau consideră că e fals, atâta timp cât în text se spune clar că “Nicolae Alexandru a dăruit această moșie pe care a dat-o tatăl meu Basarab și moșul meu Negru Vodă” este greu de înțeles. Deci arborele genealogic reiese clar din acest document, consideră istoricul Ștefan Dumitrache.  La Cetățeni, avem cetatea lui Negru Vodă, o mănăstire superbă cu două altare.
    • Teritoriul Bucureștiului din secolul VI d. Hr. – prezentarea siturilor arheologice de pe valea Dâmboviței – autor: Cristian Roșu
      Zona din jurul Bucureștiului din zilele noastre este una încărcată de istorie. Dovada o reprezintă numeroasele situri arheologice prezente pe valea Dâmboviței. Complexitatea descoperirilor făcute în aceste situri este destul de dificil de redat într-un singur articol din această ediție, așa că vom încerca să detaliem, pe cât posibil, aspectele legate de locurile în care trăiau strămoșii noștri ce rezultă din rapoartele arheologice despre care vom discuta. În plus, majoritatea acestor rapoarte sunt deja prezente pe internet, așa că îi încurajăm la lectură pe cei mai interesați de aspectele practice ale cercetărilor.
    • Pumnalul sica la brâul dacilor – autor: Teodora Smultea
      Istoria militară a dacilor ne este cunoscută în istoriografie în limita disponibilităților artefactelor arheologice descoperite pe siturile cetăților,  fortificațiilor, tumulilor și altarelor  dacice, a căror inventare prezintă informații lacunare din cauza puținelor exemplare ale diferitelor piese inventariate. Cu toate acestea, dacii ni se descoperă, chiar dacă fragmentar, în mai toate aspectele ce definesc o civilizație antică. Arta militară, însoțită nu doar de iscusința războinicilor de a clădi strategii de luptă, ci și de instrumentarul ofensiv, prezintă un subiect care a stârnit curiozitatea multor istorici. Așadar, subiectul de față va trata una dintre cele mai mici arme ale dacilor, pumnalul sica, un instrument care a îndeplinit atât funcții războinice cât și funerare și de sacrificiu. Modelul acestui pumnal, proveniența și originea numelui, contextul funcționalității, tipurile de pumnal sica, toate acestea le vom avea în atenție în desfășurarea acestei lucrări.
    • Ipoteza kurgană – prima parte – redacția
      Ipoteza kurgană, cunoscută și ca modelul kurganelor sau teoria kurganelor, face referire la originile indo-europene. Conform acestei teorii, oamenii aparținând unei culturi numită „cultura kurganelor” localizată în stepa nord-pontică au fost vorbitori ai limbii proto-indo-europene (PIE).Această ipoteză a fost formulată mai întâi de Otto Schrader în 1883 iar apoi de V. Gordon Childe în 1926, însă cea mai cunoscută autoare care a tratat această temă este Marija Gimbutas. Cercetătoare americană de origine lituaniană, Marija Gimbutas, a definit cultura kurgană ca având patru perioade succesive.
    • Viața economică, socială și politică în Dacia Romană – autor Ioana R.
      Organizarea și reorganizarea unui teritoriu are la baza de cele mai multe ori o reformă sau un război. Adoptarea diferitor meșteșuguri se datorează în primul rând nevoii iar intensificarea războaielor și a meșteșugurilor a dus în cele din urmă la o nouă organizare socială, militară, politică, religioasă, cultural-artistică, etc. Progresul treptat făcut începând cu geto-dacii a fost benefic din punct de vedere economic, social, militar, politic, chiar și demografic unde se poate urmări o creștere semnificativă a populației.

Notă!

Verifică dacă primești emailurile de comunicare de pe adresa contact@istorieveche.ro chiar și în spam. Este cunoscut faptul că atât Yahoo cât și Gmail au filtre adiționale pentru emailuri. Dacă găsești emailul de la noi în spam, mută-l manual în Inbox și marchează-l cu faptul că nu este spam.

Dacă ai un card înrolat 3DS și plata nu este confirmată de către tine (fie prin cod SMS sau autorizare din aplicația de mobile banking), comanda NU este finalizată.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Istorie Veche premium – editiile martie-iulie 2022”

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Continutul este protejat!